Articol de GSP - Publicat vineri, 23 aprilie 2010 00:00
Într-un interviu acordat revistei Confidenţial, Radu Voina, antrenorul echipei naţionale de handbal feminin şi a formaţiei Oltchim Rîmnicu Vîlcea, a vorbit despre situaţia sportului din România.
Ajuns în finala Ligii Campionilor cu Oltchim, Radu Voina este de părere că în comparaţie cu rezultatele obţinute de sportivii români, condiţiile din ţară sunt inferioare. "România nu oferă condiţii, faţă de cît recuperează ca imagine prin realizările şi prin performanţele sportivilor!"
Tehnicianul român a dezvăluit şi care este secretul succesului fetelor din Rîmnicu Vîlcea: "Este un club serios, care îşi respectă jucătorii. Este singurul club din ţară în care jucătoarele sunt răsplătite pentru performanţă. Este o situaţie specială şi sper să dureze cît mai mult. Ar fi bine să fie mai multe cluburi de acest fel."
Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat