Articol de GSP - Publicat sambata, 01 mai 2010 00:00
Beşiktaş a început negocierile în vederea unui transfer al lui Mutu, cu ajutorul tehnicianului Mircea Lucescu, fost antrenor al echipei din Istanbul, informează cotidianul turc Fanatik, preluat de Mediafax.
Potrivit sursei citate, Adrian Mutu nu se află pentru prima dată în atenţia clubului Beşiktaş. Gruparea turcă nu a reuşit să-l achiziţioneze anterior pe atacant din cauza valorii mari a acestuia.
"Se pare că preşedintele clubului, Yildirim Demiroren, a început discuţiile cu atacantul prin intermediul lui Lucescu şi va încerca să îl convingă pe jucătorul român să vină în Turcia după ce acestuia îi va expira suspendarea, în luna octombrie", notează Fanatik.
Preţul pentru Mutu (31 de ani) este de 5,8 milioane de euro şi salariul atacantului ar fi de 3,5 milioane de euro.