SPORTURI  »  HANDBAL  »  HANDBAL

Consiliul Local din Rîmnicu Vîlcea a aprobat sala de 6.000 de locuri!

Articol de GSP - Publicat sambata, 01 mai 2010 00:00


Consiliul Local al oraşului Rîmnicu Vîlcea a aprobat, vineri, un proiect pentru construirea unei noi săli polivalente în localitate, care va avea 6.000 de locuri. Amplasamentul va fi pe un izlaz, aflat în cartierul Goranu din oraşul Rîmnicu Vîlcea şi, potrivit primelor estimări, va costa în jur de 10 milioane de euro.


"Am identificat zona, spaţiul este suficient pentru ceea ce vrem să facem, este suficient şi pentru o parcare spaţioasa. Probabil vom opta pentru un parteneriat public-privat pentru acest edificiu", a declarat noul primar al municipiului Rîmnicu Vîlcea, Romeo Rădulescu, care a depus jurămîntul după ce a fost ales de locuitori.


La rîndul său, preşedintele Clubului Sportiv Oltchim, Ioan Gavrilescu, a declarat că speră ca această promisiune a autorităţilor locale să se realizeze. "Ştiu despre acest proiect, mi-a fost adus la cunoştinţă de primarul Rîmnicului. Este o promisiune care sper să se poată îndeplini. Nu mai ştiu exact a cîta promisiune este, dar sper că de această dată se va realiza", a precizat Gavrilescu.


Oltchim Rîmnicu Vîlcea va juca în finala Ligii Campionilor împotriva formaţiei daneze Viborg. Partida tur a finalei Ligii Campionilor va avea loc în 8 mai, de la ora 17.15, în Danemarca, iar cea retur, la Bucureşti, la Sala "Ioan Kunst Ghermanescu", în 15 mai, de la ora 20.45.


Oltchim nu poate juca returul finalei Ligii Campionilor pe propriul teren, deoarece sala sporturilor "Traian" nu are numărul de locuri impus de Federaţia Europeană.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
Handbal
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (6)
 •  02 Mai 2010, 11:08

vrajeala potocale. Primaria din Valcea are amanetate veniturile la banci pe inca 30 de ani si sluga lui Gutau vine cu vrajeli.

 •  02 Mai 2010, 10:50

si daca s a aprobat credeti ca o vor si construi !? in ce an ? poate copiii junioarelor actuale ale OLTCHIM sa inceapa sa joace intr o sala care nici pe hartie ca si schita nu exista !

laurentz
laurentz  •  02 Mai 2010, 10:13

Felicitari valcenilor !

Vezi toate comentariile (6)
Comentează