Articol de Alex Nicodim (foto), Viorel Tudorache - Publicat joi, 03 iunie 2010 00:00
Site-ul gsp.ro ţi-a relatat în timp real, în premieră pentru online-ul românesc, modul în care a decurs o şedinţă de pregătire a "naţionalei" conduse de Răzvan Lucescu.
Fundaşul "naţionalei", Cristian Chivu, este accidentat uşor la piciorul stîng şi nu a participat la antrenamentul care s-a desfăşurat azi în Austria. Pentru a nu risca, jucătorul nu va mai fi folosit în ultimul amical, cel cu Honduras, şi chiar va părăsi cantonamentul tricolorilor!
Stafful României avea de gînd oricum să-l menajeze, considerînd că trei meciuri jucate în 10 zile, la final de sezon, este foarte mult pentru oricine, mai ales pentru un jucător precum Chivu, care a cîştigat Liga Campionilor, venind după o accidentare care i-a pus viaţa în pericol.
Antrenamentul a început la 12:15, cu o scurtă şedinţă ţinută de Lucescu pe teren.
Jucătorii au fost împărţiţi în 3 grupuri, portarii Lobonţ şi Lung jr făcînd separat exerciţii specifice.
Pantilimon, Rădoi, Dănănae, Goian, Deac, Niculae, Tănase, Raţ, Ghioane şi Cociş au efectuat alergări uşoare. Împreună cu ei, aleargă "secundul" Bogdan Stelea şi directorul general al FRF, Ionuţ lupescu.
Mazilu, Răduţ, Bilaşco, Cristea, Sepsi, Galamaz, Florescu şi Dică lucrează cu mingea, supravegheaţi de preparatorul fizic Diogo longo.
Atmosfera este destul de apăsătoare, după ce ai noştri au fost învinşi în cele două partide amicale disputate în ultimele zile.
La centrul terenului, Lucescu discută cu Iovan.
Lîngă terenul de antrenament al "tricolorilor", se pregăteşte o grupă de copii de la Hannover, Germania.
Tamaş este la teren, dar nu se pregăteşte. Este în şlapi şi se joacă pe margine cu o minge.
Daniel Niculae a plecat la vestiare după 30 de minute de alergări usoare şi gimnastică.
Toţi fotbaliştii care au făcut separat în grupul lui Stelea au terminat.
Lucescu a comandat acum o miuţă pe teren scurt: Lung - Galamaz, Bilaşco, Răduţ, Dică vs Lobonţ - Sepsi, Mazilu, Florescu, Cristea
"Tricolorii", cu excepţia celor care sînt la miuţă, au făcut o poză cu copiii de la Hannover.
Lobonţ le dă sfaturi colegilor: <<Dică, nu te întorci cu spatele dupa ce tragi! La fel şi tu, Bilaşco! Răduţ, tu joacă pe cine vezi aproape!>>
Pe teren au mai rămas doar cei 10 care sînt la miuţă, supravegheaţi de Lucescu şi de secunzii săi.
Scorul la miuţă este 1-1. La meci egal, ambele echipe fac 20 de flotări.
Se joacă din două atingeri. Gol Dică!
Lobonţ cere să se ţină de minge
Gol Cristea. 2-2.
Gol Bilaşco. 3-2
Gol Bilaşco. 4-2
Final. Echipa lui Lung face flotări
Acum se execută lovituri libere
Lobonţ refuză să stea în poartă
A început să plouă mărunt. "Tricolorii" se retrag la vestiare
Antrenamentul a durat 50 de minute