ANALIZĂ » Află cum influenţează altitudinea meciurile de fotbal de la Mondial!

Oamenii de ştiinţă au analizat în detaliu felul în care performanţele fotbaliştilor sînt influenţate de schimbarea de altitudine. La CM din Africa de Sud se vor disputa partide la o altitudine semnificativă deasupra nivelului mării, pentru prima dată în 24 de ani. Află cum va influenţa acest lucru meciurile!

Formaţia braziliană Flamengo a jucat un meci în Cupa Americii de Sud, în Bolivia. Stadionul adversarilor de la Real Potosi se află în Anzi, situat la aproximativ 4.000 de metri deasupra nivelului mării. Partida s-a desfăşurat pe ploaie, iar Flamengo a fost condusă cu 2-0. Mai mulţi jucători ai echipei braziliene au avut nevoie de tuburi de oxigen pentru a atenua efectele cauzate de altitudine. Deşi ulterior au revenit şi au egalat, 2-2, Flamengo a anunţat la finalul partidei că nu va mai disputa meciuri la înălţime.

Partida a iscat o mai veche controversă a altitudinii. Confederaţia braziliană de fotbal a preluat cazul celor de la Flamengo, care s-au plîns la FIFA că genul de locaţii situate în Anzi nu sînt adecvate pentru fotbal. În mai 2007, FIFA a dat o lege conform căreia meciurile internaţionale nu pot fi jucate la mai mult de 2.500 m înălţime. Bolivia, Ecuador şi Columbia s-au plîns la FIFA pentru că această regulă le-ar fi împiedicat să-şi dispute partidele pe stadioanele naţionale. Drept urmare, FIFA a ridicat interdicţia pînă la noi cercetări.

Odată cu CM 2010 din Africa de Sud, va fi pentru prima dată, după 24 de ani, cînd partidele se vor disputa la o altitudine semnificativ deasupra nivelului mării. Principala arenă, Soccer City din Johannesburg, se află la 1701 metri înălţime. Nu e tocmai o atitudine foarte mare, dar e suficient cît să aibă un efect. Alte 6 stadioane se află la altitudine (vezi harta) şi întrebarea firească e dacă turneul va fi influenţat în vreun fel.

Vezi AICI programul meciurilor de la CM 2010 şi stadioanele pe care se vor disputa

FIFA a invitat oameni de ştiinţă la o conferinţă care a avut loc în Elveţia, la Zurich, în octombrie 2007, pentru a discuta despre efectele meciurilor de fotbal disputate la altitudini mari.Participanţii au stabilit că există prea puţine studii în acest sens şi că era nevoie de noi cercetări şi în alte sporturi, incluzînd aici atletismul, schiul şi alpinismul.Primul aspect studiat a fost performanţa fizică. Concluzia a fost că la sub 500 de metri, nu există nici un efect. La peste 500 de metri, efectele negative, cum ar fi creşterea bătăilor inimii, tulburările respiratorii cauzate de insuficienţe cardiace şi rezistenţa redusă devin vizibile şi efectele sînt tot mai grave pe măsură ce altidudinea creşte. Binenţeles, unii oameni sînt mai afectaţi decît alţii. La 2.000 de metri înălţime, situaţia se agravează, iar adaptarea devine esenţială. Mai sus de 3.000 de metri, performanţa e foarte influenţată.

Efectele psihologice ale altitudinii sînt în special cauzate de reducerea cantităţii de oxigen în aer, care, la rîndul ei limitează nivelul oxigenului în sînge. Scăderea performanţei fizice individuale poate fi stabilită cu o măsură numită VO2max - cantitatea maximă de litri de oxigen primită într-un minut per kilogram.

Studiile în privinţa rezistenţei atleţilor au arătat că la o altitudine de peste 300 de metri, VO2max scade cu aproximativ 6 la sută pentru fiecare creştere de 1.000 de metri în altitudine, iar durata pînă la instalarea oboselii scade cu 14% pentru fiecare mie de metri adăugată în altitudine.

Modalitatea standard de reducerea a scăderii performanţei o reprezintă cîteva zile de acomodare. FIFA recomandă între 3 şi 5 zile de acomodare la altitudine, deşi nu se poate atinge acelaşi nivel al condiţiei fizice pe care îl poţi avea la nivelul mării. Chiar şi fotbaliştii din Bolivia, care trăiesc la altitudini de 3.600 de metri au un VO2max cu aproximativ 12 la sută mai scăzut decît fotbaliştii care trăiesc la nivelul mării.

Vor fi influenţate rezultatele meciurilor de la Campionatul Mondial din Africa de Sud de toate aceste detalii? Probabil că nu. Nici o locaţie nu se află mai sus de 2.000 de metri şi aproape toate cele 32 de echipe participante vor locui la altitudini asemănătoare pe durata turneului. Dar echipele care nu vor locui, aproape sigur vor folosi camere atmosferice care simulează perfect condiţiile dintr-un loc cu altitudine ridicată.

Atleţii adaptaţi la altitudine pot suferi o scădere a performanţei după o revenire bruscă la nivelul mării

Unii cercetători care au participat la conferinţa de la Zurich au remarcat că există atleţi care se adaptează la altitudine suferind o scădere a performanţei după coborîrea bruscă la nivelul mării. Acest efect i-ar putea pune într-un oarecare dezavantaj atunci cînd coboară pentru a juca împotriva unei echipe adaptată la nivelul mării. Acest aspect ar putea influenţa etapele ulterioare ale turneului, ţinînd cont de faptul semifinalele se vor disputa la nivelul mării între o echipă care a cîştigat sfertul de finală la altitudine şi o altă echipă care a cîştigat sfertul de finală la nivelul mării.

Nu doar performanţa fizică este afectată. FIFA a concluzionat că altitudinea poate afecta aerodinamica balonului într-un fel în care să-i deruteze pe jucători. Problema o reprezintă densitatea redusă a aerului, care afectează viteza cu care mingea se mişcă în aer şi, de asemenea traiectoria pe care o ia balonul.

La fiecare creştere de 1.000 de metri în altitudine se reduce atît presiunea atmosferică cît şi densitatea aerului cu aproximativ 11%. Johannesburg, de exemplu, are doar 81% din presiunea atmosferică întîlnită în Cape Town. Temperatura are şi ea un efect, pentru fiecare creştere în temperatură cu 10 grade Celsius se observă o scădere a densităţii aerului cu 3%. Astfel, diferenţa între densitatea aerului pe timpul unei seri reci de iarnă în Cape Town (7 grade Celsius) şi o după-amiază relativ normală în Johannesburg (11 grade Celsius) ar putea fi de peste 20%. Astfel de diferenţe sînt foarte probabile pe durata Campionatului Mondial din Africa de Sud.

Pentru a înţelege ceea ce înseamnă în practică această diferenţă, se ia în considerare o minge lovită din faţă, de la 18 metri de poartă care se duce către colţul din stînga sus al porţii. La nivelul mării, viteza şutului este de 22,8 de metri pe secundă şi trece de linia porţii în 0,817 secunde.

Dacă un portar recţionează la altitudine aşa cum ar reacţiona la nivelul mării, mingea ar intra în poartă înainte ca el să o poată prinde

Ce se întîmplă la o altitudine mai mare? Ţinînd cont de faptul că rezistenţa e proporţională cu densitatea aerului, un şut identic la 1.700 metri altitudine ajunge la destinaţie mult mai rapid decît la nivelul mării, astfel că mingea ajunge la linia de fund după 0.801 secunde, adică mai rapid cu echivalentul diametrului a două mingi. Din acest motiv mingea are mai puţin timp să piardă din altitudine, astfel că va lovi transversala -- spre deosebire de o minge lovită la nivelul mării, care ar intra în poartă.

Concluzia este că fotbaliştii trebuie să ţină cont traiectoria pe care o ia mingea. Pentru a reuşi să trimită mingea în poartă, jucătorii trebuie să înveţe să ţintească ceva mai jos decît în mod obişnuit, pentru a-i reduce unghiul de «decolare» cu aproximativ jumătate de grad.

Şi jucătorii cu sarcini defensive au nevoie de adaptare. Portarii care sînt obişnuiţi cu felul în care se comportă mingea la nivelul mării vor trebui să reacţioneze mai rapid decît în mod normal, altfel riscă să le treacă balonul printre degete.

Să luăm în calcul un şut din aceeaşi poziţie, dar în care mingea este lovită astfel încît să ocolească un zid de jucători. Pentru aceasta, mingii i se aplică un efect lateral, care generează o forţă numită "forţa Magnus", aceasta făcînd ca traiectoria balonului să fie curbă.

La nivelul mării, şutul are o viteză de 20 de metri pe secundă, ocoleşte zidul prin partea dreaptă şi revine pentru a intra în colţul din stînga sus după 1,114 secunde. În Johannesburg, acelaşi şut ar trece peste transversală sau ar lovi zidul, pentru că densitatea mai scăzută a aerului reduce atît fricţiunea, cît şi efectul de rotire al balonului.

Acomodîndu-se, jucătorii vor învăţa să lovească mingea puţin mai jos aplicîndu-i o rotire mai mare pentru a trece mingea de zid şi a o trimite în colţul de sus. Şutul atinge linia de fund cu 0,030 secunde mai înainte decît ar face-o la nivelul mării. Dacă portarul reacţionează aşa cum ar face-o la nivelul mării, mingea ar ajunge în poartă înainte ca el să aibă timp să reacţioneze.

Pînă acum e pură teorie. Există vreo dovadă că altitudinea chiar afectează rezultatele unor meciuri de fotbal? Pentru a cerceta, inginerul Patrick McSharry, de la Universitatea din Oxford a urmărit 1460 de meciuri internaţionale jucate în America de Sud între 1900 şi 2004. Ceea ce a descoperit este că nu altitudinea în sine afectează, ci schimbările de altitudine contează. Luînd în calcul diferenţele de tehnică, echipele obişnuite cu altitudinea ridicată care au disputat meciuri pe teren propriu împotriva formaţiilor obişnuite la nivelul mării au o probabilitate mai ridicată de a cîştiga. Reciproca este şi ea valabilă: cînd echipele obişnuite la altitudine coboară la nivelul mării să dispute meciuri, ele au mai puţine şanse să învingă.

Schimbarea tacticii

Motivele sînt atît fiziologice, cît şi aerodinamice. Tactica ar putea juca şi ea un rol important, dacă echipele îşi schimbă felul în care joacă pentru a compensa modificarea traiectoriei balonului. Pentru a testa această ipoteză, au fost studiate datele din 8 meciuri jucate de Mexic în campania lor de calificare la CM 2010, incluzînd 4 partide disputate acasă, pe stadionul Azteca, din Mexico City, care se află la 2.288 de metri deasupra mării. Conform datelor furnizate de Prozone, numărul şuturilor din afara careului a crescut la altitudine, în timp ce numărul şuturilor din interiorul careului a scăzut. Explicaţia e că la înălţime, jucătorii ar putea fi antrenaţi să tragă la poartă de la distanţe mai mari pentru a profita de traiectoriile mai rapide şi mai drepte ale balonului.

Măsuri similare ar putea fi luate pentru turneul din Africa de Sud. Imaginaţi-vă un meci în Johannesburg, unde se execută o lovitură liberă directă de la 18 metri. Echipa care se apără aşază un zid format din 4 oameni, în timp ce căpitanul echipei care atacă discută opţiunile pe care le are cu cei doi coechipieri desemnaţi să execute loviturile libere. Unul este renumit pentru şutul puternic şi drept, celălalt e expert în a trimite mingea într-o traiectorie curbă, ocolind "zidurile" făcute de apărători. Pe care ar trebui să-l aleagă?

Dacă portarul e perfect acomodat cu traiectoria balonului, atunci o traiectorie curbă îi oferă mai mult timp pentru a reacţiona

Singura problema e că trebuie să fie foarte precis, ţinînd cont de faptul că marja de eroare la o traiectorie curbă e mult mai mică la altitudine. Demn de reţinut e că la CM 1986 Mexic, ultima dată cînd altitudinea a fost unul dintre factori, cîştigătoarea turneului, Argentina, a jucat toate meciurile la peste 2.000 de metri. Toate celelalte candidate la cîştigarea trofeului au schimbat altitudinea. A fost Argentina avantajată de acest lucru? Dacă da, nu se va întîmpla şi anul acesta. Toate echipele vor juca atît la altitudine, cît şi la nivelul mării la un moment dat.

Mesajul cheie pentru CM 2010 e că echipele trebuie să ţină cont de tranziţie, acomodare şi tactică. Jucătorii vor avea nevoie să se adapteze la schimbările de altitudine, şi mai ales la efectele pe care aceste schimbări le au asupra traiectoriei balonului. Echipele care sînt obişnuite cu înălţimile sau care sînt deja obişnuite să treacă de la altitudine la nivelul mării vor profita de asta şi vor avea mai multe şanse de a cîştiga turneul.

Majoritatea echipelor participante la CM 2010 din Africa de Sud şi-au luat măsuri de precauţie şi au efectuat stagii montane pentru a se obişnui cu altitudinea, exemplul Spaniei, Angliei şi Olandei. Altele, exemplul Argentinei, au preferat să meargă în Africa de Sud încă de pe 29 mai, cu aproape două săptămîni înainte de startul competiţiei.

sursa: newscientist.com