Articol de GSP - Publicat sambata, 12 iunie 2010 00:00
Ciclism. Caniculă. 38 de grade Celsius la umbră. Litoral. După condiţiile meteo care au marcat acest week-end, Turul României s-a încheiat într-un fel logic. La mare, la Constanţa. Iar Vladimir Koev, care a concurat pentru echipa Hemus 1896 (Bulgaria), a cîştigat, sîmbătă, ediţia a 47-a a Micii Bucle, după desfăşurarea etapei a 7-a, ultima, a competiţiei, pe traseul Slobozia - Giurgeni - Hîrşova - Constanţa.
Este pentru a doua oară cînd Vladimir Koev (foto) cîştigă Turul României, după ediţia din 2004, el alăturîndu-se astfel românului Mircea Romaşcanu, care are în palmares două victorii. Recordul este deţinut însă de Constantin Dumitrescu, care s-a impus de trei ori în Mica Buclă, în 1954, 1955 şi 1956.
Vladimir Koev a cîştigat trofeul cu timpul total de 29 ore, 9 minute, 28 secunde. În clasamentul final, pe locul doi s-a clasat italianul Bruno Rizzi (Tusnad Cycling Team Miercurea Ciuc), cu o întîrziere de 4 minute şi 7 secunde faţă de Koev, iar locul trei i-a revenit grecului Ioannis Tamouridis (SP Tablewere), la 4 minute şi 39 de secunde.
La startul ediţiei a 47-a a Turului Ciclist al României s-au prezentat 79 de rutieri, însă
doar 65 au încheiat cursa.
"Sînt foarte bucuros să cîştig din nou în România. Fiecare etapă a fost foarte grea, în care a trebuit să înfruntăm căţărări dificile, dar şi călduri foarte mari. De asemenea, nivelul cursei a crescut de la an la an şi este magnific pentru mine că am reuşit să cîştig. Îmi place în România şi mi-aş dori ca echipa mea sş participe şi anul viitor la acest tur, pentru a putea să-mi apăr titlul", a spus Koev.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!