Articol de GSP - Publicat duminica, 13 iunie 2010 00:00
Doi membri ai delegaţiei uruguayene de la Cupa Mondială au fost tâlhăriţi, rămânând fără 12.000 de dolari, în timp ce Uruguay juca în compania Franţei (foto), într-un meci contând pentru grupa A.
Ernesto Rodríguez şi Daniel Marotta, membri ai delegaţiei, au făcut plângere la poliţia din Johannesburg, susţinând că furtul s-a produs la hotelul Vineyard, unde este cazată echipa, care juca în compania Franţei, a informat Mediafax.
Rodríguez a declarat că hoţii i-au furat patru mii de dolari ce îi aparţineau, în timp ce Marotta a afirmat că i-au fost furaţi opt mii de dolari, bani ce aparţineau delegaţiei uruguayene.
Mai multe cazuri de jaf şi tâhării au fost semnalate încă dinainte de începerea CM . Astfel, trei ziarişti sportivi, doi portughezi şi un spaniol, au fost jefuiţi şi ameninţaţi cu arma de persoane necunoscute, în camerele de hotel din localitatea Magaliesburg, aflată la circa 120 de kilometri de Johannesburg.
Jurnaliştilor le-au fost furate mai multe bunuri, precum şi sume de bani. De asemenea, patru jurnalişti chinezi de la o publicaţie din Anhui au fost victime ale unui jaf armat la Johannesburg, hoţii furându-le banii şi un aparat de fotografiat.
Cu ocazia Cupei Mondiale de fotbal, peste 300.000 de turişti străini sunt aşteptaţi în Africa de Sud, o ţară cu o rată înaltă a criminalităţii.
Africa de Sud a investit circa 130 de milioane de euro pentru consolidarea dispozitivului de securitate şi a recrutat încă 44.000 de agenţi, ducând efectivul la peste 180.000 de persoane.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!