Articol de Alexandru Răducanu - Publicat sambata, 03 iulie 2010 00:00
Şumudică nu a plecat în cantonamentul din Austria pînă cînd nu le-a asigurat brazilienilor din lot cele mai bune condiţii la Bucureşti
Marius Şumudică e mai mult decît un antrenor pentru brazilienii Rapidului, de care are grijă şi în afara terenului. Chiar în preziua decolării spre stagiul de pregătire din Austria, Şumi s-a întîlnit cu familia Cesinha ca să găsească o grădiniţă pentru fetiţa lor. La fel procedase şi în cazul copilului lui Spadacio, fotbalist de care-l leagă o prietenie de mai mulţi ani.
Şumudică le-a recomandat sud-americanilor cele mai bune restaurante din Capitală şi diferite locuri unde şi-ar putea petrece timpul alături de familie. Un alt episod privind modul în care "principalul" rapidist s-a implicat în acomodarea brazilienilor s-a petrecut la momentul venirii lui Marcos Antonio. Stoperul era speriat de sms-urile impresarilor, care-l avertizau că România e o ţară din lumea a treia, şi s-a lăsat convins să semneze abia după ce Şumudică l-a scos la plimbare pe străzile Bucureştiului.
"Fotbaliştii aduşi pînă acum au toate şansele să se acomodeze foarte bine la Rapid. Facem tot ce e nevoie pentru marea performanţă"
Marius Şumudică, antrenor Rapid
4 brazilieni a achiziţionat deja Rapidul în acest mercato: Ezequias, Marcos Antonio, Glauber şi Gustavo Veronezi. Ar mai putea veni încă doi: Moraes şi Cassio