FOTBAL  »  Superliga  »  DEBUT

Jucătorii proveniţi din "B" îşi povestesc "botezul" în prima divizie » Impact cu Liga I

Raymond Lukacs, Lukacs, Astra Ploieşti
Raymond Lukacs, Lukacs, Astra Ploieşti

Articol de - Publicat joi, 29 iulie 2010 00:00

19 fotbalişti români şi 21 de stranieri au debutat în primul eşalon

Liga 1 s-a dovedit destul de neprimitoare cu jucătorii veniţi din ligile inferioare. Dintre cei 19 români care au debutat în prima etapă în fotbalul mare, doar unul şi-a trecut victoria în CV. E vorba de mijlocaşul Oţelului, Laurenţiu Petean (22 de ani), care a bifat însă doar două minute în prelungirile partidei cu Sportul (1-0).  

Dan Nistor, cel mai promiţător debut: "Trăiesc din talent!"
Sînt şi cazuri fericite. Dan Nistor (22 de ani), mijlocaşul ofensiv de la Pandurii, nu va uita niciodată debutul în Liga I. Titular 90 de minute, pariul lui Ionuţ Badea a fost considerat omul meciului cu Unirea Urziceni (0-0).
"Liga I e mult diferită de Liga a II-a sau a III-a, unde jucasem pînă acum. Cînd am intrat pe teren am spus <Tatăl nostru>, iar la final am zis <Mulţumesc, Doamne, că m-ai ajutat să joc bine!> M-am apucat tîrziu de fotbal, la 15 ani, la Rucăr, şi, din păcate, am sărit peste juniorat şi trăiesc din talent! Obiectivele mele sînt să-mi cumpăr maşină, casă, să-mi ajut părinţii cu bani şi să ajung la o echipă mare", a povestit cel mai promiţător debutant din Liga I. Nistor a devenit de curînd profesor de sport.

Raymond Lukacs, înger şi demon: Gol şi henţ în careu cu Dinamo
Vîrful de 22 de ani cumpărat în această vară de Astra, cu 85.000 de euro, de la FC Bihor, a avut parte de un debut halucinant contra lui Dinamo. A  deschis scorul în minutul 34 iar în minutul 78 s-a transformat în demon, a comis henţ în careu, iar N'Doye a egalat din penalty: "M-a lovit mingea în mînă. E primul penalty pe care l-am făcut în viaţa mea. Ghinion!"!

"Cum mi s-au părut fundaşii lui Dinamo? Ha, ha! Bună întrebare, dar nu pot să răspund. Sînt buni, cu experienţă, mă bucur că i-am chinuit"
Raymond Lukacs, atacant Astra

Jucător la Sportul din galeria lui Poli
Marius Postolache (25 de ani) e unul dintre cei patru debutanţi de la Sportul Studenţesc, care a pierdut cu Oţelul Galaţi, 0-1, în Regie. "N-am avut deloc trac, fiindcă nu ne-am aşteptat să pierdem cu Oţelul, dar jucătorii noştri <galactici> nu şi-au făcut datoria. Nu dau nume", a făcut mijlocaşul aluzie la Varga şi la ceilalţi jucători experimentaţi din lot.

Postolache a continuat: "Voi simţi impactul cu Liga I cînd voi juca la Timişoara, cu 10.000 de spectatori în tribune. Eu sînt timişorean, am făcut parte din galeria lui Poli, şi sper să nu mă ia capul şi să încep să cînt în timpul meciului cu suporterii bănăţeni".

"Chiar dacă fotbalul se joacă tot 11 la 11, Liga I e altceva. Televiziunea, presa, spectatorii te fac să te simţi fotbalist! Chiar dacă am pierdut cu Braşovul, cred că rezistăm în elită"
Cosmin Vancea (25 de ani), atacant FCM Tîrgu Mureş

"Presiunea e mai mare în Liga I. Îmi pare rău că am greşit la faza golului marcat de Oţelul şi am debutat cu stîngul în primul eşalon"
Daniel Lungu (22 de ani), fundaş central Sportul

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Superliga

Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”

Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (3)
adrian33
adrian33  •  29 Iulie 2010, 10:13

Era vorba de jucatori proveniti din B prostule:))=))=))

marius1991
marius1991  •  29 Iulie 2010, 08:28

ziaristilor si geraldo alves de la steaua a debutat in liga 1

cvimer
cvimer  •  29 Iulie 2010, 05:54

Citeste Jurnalul de Fotbal pentru opinii sincere si necenzurate despre Cupa Mondiala, fotbalul romanesc si nu numai. Nu suntem un tabloid, nu promovam scandaluri intre presedinti analfabeti sau cancanuri cu bombe sexy rasuflate. Fotbal in stare pura. Vino pe fotbalvvv

Vezi toate comentariile (3)
Comentează