Articol de GSP - Publicat miercuri, 04 august 2010 00:00
Spaniolii de la Alicante le-au transmis dinamoviştilor: "Aveţi grijă ca Pulhac să nu se accidenteze la Split! În week-end vrem să-l prezentăm aici. Dacă păţeşte ceva, nu-l mai cumpărăm".
"Cîinii" au replicat: "Nu putem anticipa ce va fi pe teren. Dacă vreţi să nu se accidenteze, vorbiţi cu croaţii s-o lase mai uşor".
"Sîntem mai căliţi decît croaţii"
Pulhac spune că va juca la capacitate maximă mîine seară, deşi e ultimul său meci pentru roş-albi: "O să dau tot ce am mai bun, nu mă tem de vreo accidentare şi nici de fanii croaţilor. Cît scandal pot face în tribune? Am jucat cu Dinamo şi pe Old Trafford, şi la Marseille, şi în Bulgaria, peste tot era o atmosferă incendiară.
Credeţi că în Ghencea şi în Giuleşti cînd jucăm nu e presiune şi nu sînt huiduieli? Plus că noi am avut parte de aşa ceva şi din partea propriilor suporteri, deci sîntem căliţi".
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!