FOTBAL  »  Superliga  »  REPLICĂ DE LA FRF

Mircea Sandu: “Nu am făcut nici o referire la Bucşaru”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 01 septembrie 2010 00:00

Preşedintele FRF afirmă că nu a existat nici o referire directă a sa către situaţia Unirii Urziceni sau a patronului Dumitru Bucşaru în Comitetul Executiv de ieri. La şedinţă, printre subiectele dezbătute, s-a aflat şi conţinutul articolului 4 din Regulamentul de Organizare a Activităţii Fotbalistice (ROAF), care interzice cesionarea dreptului de participare într-una din ligile din România.

Mircea Sandu nu a spus că dacă Bucşaru retrage echipa, aceasta va face avea interdicţie de participare în primele trei ligi. Doar s-a evocat situaţia în sine şi cum se pot stopa aceste «tranzacţii»”, a precizat Paul Zaharia, directorul departamentului de relaţii cu mass-media din cadrul FRF.

De altfel, CEx a aprobat modificarea termenului în care se pot aplica dispoziţiile articolului privind comasarea cluburilor, reducîndu-l de la 30 iunie 2012 la 30 iulie 2010.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
Handbal
Inimaginabil ce a reușit Norvegia în ultimul meci al grupei la Euro 2024 de handbal feminin
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close