INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  TWENTE - INTER 2-2

Fără Chivu, Inter s-a împiedicat de Twente » Emoţii cu debutanţii

Articol de - Publicat miercuri, 15 septembrie 2010 00:00

Campioana Europei, fără Chivu, a trăit periculos la Enschede, fiind condusă la un moment dat cu 2-1.

Cristi Chivu n-a fost aseară nici pe bancă la Inter, în confruntarea cu Twente (2-2). Deşi a făcut deplasarea la Enschede, antrenorul Benitez a considerat că e mai bine să-l lase să se recupereze complet de pe urma edemului de la genunchiul stîng, contractat în campionat, cu Udinese.

Din înaltul tribunei, "tricolorul" a avut mari emoţii pentru coechipierii săi. Inter a trăit periculos, în ciuda unui start perfect, cu avantaj pe tabelă după nici un sfert de oră de joc, adus de olandezul Sneijder.

În loc să-i dea apă la moară campioanei Europei, golul a ambiţionat-o pe debutanta în Champions League. Twente s-a scuturat repede de şocul loviturii primite, iar Janssen a devenit un adevărat coşmar pentru portarul Julio Cesar.

Acesta l-a învins mai întîi din lovitură liberă, pentru 1-1, apoi l-a pus din nou la încercare cu o "torpilă". Iar în minutul 30 a executat atît de bine un corner încît Diego Milito, surprins şi el, a trimis cu capul în proprie poartă.

Părea să se contureze o surpriză de proporţii, în condiţiile în care Inter nu reuşea să stopeze jocul avîntat al gazdelor. Dar chiar înainte de pauză a venit momentul de geniu al camerunezului Eto'o, cu un balon ca pus cu mîna în colţul din dreapta al porţii lui Mihailov: 2-2. Şi aşa s-a terminat.  

GRUPA C / Man. United - Rangers 0-0
Valencia şi-a fracturat tibia!
Seară neagră pentru Manchester United. În faţa unui adversar pe care altădată îl avea la degetul mic, Glasgow Rangers, trupa lui Alex Ferguson n-a scos decît o remiză albă. Şi mai rău, l-a pierdut pe atacantul Antonio Valencia, victima unei accidentări oribile. La jumătatea reprizei secunde, acesta a suferit, se pare, o fractură de tibie şi a fost scos de pe teren pe targă, cu masca de oxigen pe faţă! Pentru a i se acorda îngrijirile necesare înainte de a fi transportat la spital, meciul a fost oprit timp de 8 minute.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
România - Portugalia 1-1 » Mai buni, dar nu și pe tabelă. Egal la U20, în etapa 4 din Elite League
Nationala
România - Portugalia 1-1 » Mai buni, dar nu și pe tabelă. Egal la U20, în etapa 4 din Elite League
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Nationala
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (5)
ligax
ligax  •  21 August 2011, 17:27

:)))))))))))

salaaurel
salaaurel  •  15 Septembrie 2010, 16:32

Daca juca Chivu Inter ar fi luat bataie ,mai slabiti-o cu Chivu vremea lui s-a cam dus.

star01
star01  •  15 Septembrie 2010, 09:37

sunt sigur ca daca juca Cristi Inter rupea norii....ha,ha,ha....nu vedeti ca joaca din ce in ce "mai bine"...in Belarus a degajat cateva mingi ca un balerin...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează