Articol de Aurelian Botezatu - Publicat marti, 05 octombrie 2010 00:00
După ce-a aflat că Nigel de Jong i-a fracturat piciorul lui Ben Arfa, selecţionerul Van Marwijk nu l-a mai convocat pentru "dubla" cu Moldova şi Suedia
Selecţionerul Olandei, Bert van Marwijk, a făcut ieri un gest mai rar întîlnit în fotbal. L-a pedepsit pe "închizătorul" "naţionalei", Nigel de Jong, prin neconvocarea pentru "dubla" cu Moldova şi Suedia (8/12 octombrie), după ce-a aflat că mijlocaşul lui Manchester City i-a provocat o dublă fractură, de tibie şi peroneu, francezului Ben Arfa la 2-1 cu Newcastle.
Van Marwijk i-a informat mai întîi pe jucători, "credeţi-mă, n-am avut altă soluţie", după care s-a justificat: "Am văzut imagini la televizor şi consider că atacul lui De Jong a fost pe cît de sălbatic, pe atît de inutil. Nu pot să înţeleg cum <centralul> Martin Atkinson nu i-a arătat nici măcar un cartonaş galben".
Selecţionerul olandez e decis să nu lase lucrurile aşa: "Dacă arbitrii din Anglia au alte standarde, eu am o problemă cu modul în care Nigel caută mereu să împingă lucrurile la limită. Nu e timp acum, ne aşteaptă două meciuri dificile în preliminariile Euro, dar o să-mi fac pentru a discuta foarte serios cu el".
Ben Arfa ar putea sta 8 luni!
Scos de pe teren pe targă şi cu masca de oxigen pe figură, Ben Arfa a fost transportat la spital, unde medicii au confirmat fracturile de tibie şi peroneu la piciorul stîng. El urma să fie supus unei intervenţii chirurgicale în cursul zilei de ieri, iar durata indisponibilităţii sale se anunţă între şase şi opt luni.
90 la sută dintre cei 52.000 de participanţi la un sondaj realizat de cotidianul De Telegraaf sînt de acord cu decizia selecţionerului
DE JONG E RECIDIVIST
"I-am rupt tibia? N-am nici o remuşcare"
Nigel de Jong are pe conştiinţă şi alţi jucători. În martie, într-un amical al "naţionalei" lalelelor cu SUA, "închizătorul" a intrat dur la mijlocaşul Stuart Holden, provocîndu-i acestuia o fractură de tibie. "N-am nici o remuşcare. Asemenea întîmplări fac parte din fotbal. Am ţintit balonul, dar am lovit piciorul", a comentat olandezul.
Lovitură de karate la Xabi Alonso
O intervenţie de asemenea scandaloasă a avut De Jong şi în finala Mondialului din Africa de Sud. Victimă, Xabi Alonso, căruia i-a aplicat o lovitură de karate cu piciorul exact în piept (foto). "A fost cel mai dur tackling pe care l-am suferit pînă acum în carieră", s-a plîns spaniolul. Deşi mijlocaşul lui City a recunoscut că merita "roşu", arbitrul Howard Webb nu i-a dat decît un "galben".
"Mă antrenez ca un animal"
Din cauza staturii sale şi a stilului dur de joc, De Jong a fost poreclit "Terrier". Terrier e un grup de rase de cîini scunzi, crescuţi iniţial pentru vînarea şi uciderea vulpilor, vidrelor şi bursucilor. Olandezul a recunoscut el însuşi că iubeşte tacklingul şi că munceşte pe brînci ca să-şi perfecţioneze stilul: "Mă antrenez ca un animal".

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat