FOTBAL  »  Superliga  »  TG. MUREŞ - FC TIMIŞOARA, SÎMBĂTĂ, ORA 15:00, DIGISPORT ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Iancu se întîlneşte azi cu autorităţile locale şi judeţene în încercarea de a menţine stabilă situaţia financiară a clubului

Articol de GSP - Publicat vineri, 15 octombrie 2010 00:00

Patronul lui Poli, Marian Iancu, se va întîlni astăzi cu reprezentanţii autorităţilor locale şi judeţene, pentru prima dată după neînţelegerile iscate în urmă cu cîteva luni, atunci cînd Consiliul Judeţean şi-a diminuat substanţial sprijinul pentru echipa timişoreană. Şeful lui Poli vine special la Timişoara pentru a-i convinge pe oamenii ce conduc destinele oraşului să prelungească contractele de finanţare cu echipa, scadente la finele anului. "Nu se vor lua hotărîri, dar e important ca toată lumea să ştie ce am făcut pînă acum, care e situaţia la zi la club şi ce ne propunem pentru viitor", a precizat Iancu.

Cu datorii de peste 7 milioane de lei la Finanţe, viitorul lui Poli depinde în mare măsură de suportul financiar al autorităţilor. În acest an, clubul a încasat 4,5 milioane de lei de la Consiliul Local, urmînd să mai primească tot atît pînă la finele anului, conform contractului existent. În ceea ce priveşte Consiliul Judeţean, acesta şi-a redus finanţarea de la 4,2 milioane de lei promişi iniţial, la 850.000 de lei.

Reclamaţii la DNA
Finanţarea echipei de fotbal a iscat controverse, repezentanţii Primăriei fiind reclamaţi la DNA pe motiv că au sponsorizat ilegal o societate comercială privată. "Noi am primit bani de la Consiliul Local în urma unui contract pe baza legii sportului, nu e vorba de sponsorizare", a explicat Chivorchian. "Trebuie să lămurim lucrurile, pentru că ani întregi am finanţat legal. Dacă e un nou context, lucrurile trebuie clarificate, nimeni nu vrea să aibă probleme cînd face fapte bune", a spus şi viceprimarul Timişoarei, Adrian Orza.

Conturile iar blocate
Poli are în continuare probleme cu Fiscul. Conturile clubului au fost din nou blocate, pe motiv că pe lîngă datoriile vechi, de peste 7 milioane de lei, nu au fost achitate nici cele curente. "O să-l dau în judecată pe cel care spune că nu am plătit datoriile curente. Deja mi-am epuizat energia, nici nu mai am ce să comentez. Sînt incompetenţi, pierd în instanţe în continuare şi tot caută altceva, doar-doar ar reuşi să desfiinţeze clubul ăsta. Nu merită nimic, majoritatea din ei sînt incapabili, ilogici şi chiar puturoşi", a spus Iancu.

"I-a premiat Bin Laden?"
Jucătorii lui Poli nu au încasat nici o primă de joc, deşi sînt neînvinşi în campionat. La finalul meciului cîştigat cu Rapid, un om de afaceri, amic cu antrenorul Cosmin Contra, i-a premiat pe timişoreni cu cîte 200 de euro. "Premiere de la un om de afaceri din Timiş? Poate şi-a luat Bin Laden cetăţenie şi e bănăţean! Să fim serioşi, nu ştiu ce om de afaceri de acolo din zonă ar veni să dea bani la echipă. Eu n-am văzut pe nimeni, de cînd vin pe acolo, pe cineva interesat de Poli", a comentat Iancu. (Andrei Crăiţoiu)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
„Afară cu naziștii!” » 15.000 de oameni au început să scandeze la unison, în timpul momentului de reculegere
Campionate

Love is in the air! Florin Răducioiu se căsătorește în 2025 » Cine este viitoarea soție și cum s-au cunoscut: „N-am crezut că voi avea o româncă”
Superliga

Ar intra direct în top! O nouă superafacere pentru FCSB

Gigi Becali aruncă pe piață un scenariu incredibil: „Steaua o să fuzioneze cu ei, eu așa am auzit” » Cine ar fi în spatele mutării

Triunghi amoros la FCSB: „Ngezana i-a furat iubita româncă. Ei îi plac ăștia mai puternici”

Comentarii (1)
teo_arad
teo_arad  •  15 Octombrie 2010, 15:00

tu esti mandru ca echipa ta este condusa de o balena grasa si rroma?RUSINE

Vezi toate comentariile (1)
Comentează