Articol de GSP - Publicat marti, 19 octombrie 2010 00:00
Ajuns aproape de finalul celor 9 luni de suspendare, atacantul Fiorentinei numără zilele rămase pînă pe 29 octombrie pentru a reveni de gazon. Mutu a început deja un program intens de pregătire, cu cîte două antrenamente pe zi, în dorinţa de a fi apt să joace pe 31, în deplasarea de la Catania,
Adrian a scăpat complet şi de problemele musculare la coapsă, cu care s-a ales după accidentul suferit în casă la mijlocul lui septembrie. De altfel, pentru a se vindeca mai repede, românul a dat la începutul lunii o fugăîn Germania nu ca să se vadă cu Marica, dar mai ales pentru tratament la o clinică din Stuttgart. " Mutu are o mare foame de fotbal şi asta ne va ajuta să ieşim din coada clasamentului", a declarat administratorul delegat al Violei, Sandro Mencucci.
Mutu a fost suspendat pe 28 ianuarie după ce a fost depistat pozitiv cu sibutramină, aceeaşi substanţă interzisă fiindu-i descoperită şi într-o altă probă prelevată la un meci jucat la 10 zile după primul control. Este a doua sancţiune ispăşită de atacantul român, precedenta fiind cea de 7 luni, din cauza consumului de cocaină la Chelsea.
Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”