FOTBAL  »  Superliga  »  ASTRA - FCM TG. MUREŞ 0-0

Astra şi Tg. Mureş au fost invizibile 90 de minute » Zero plus o bară

Articol de - Publicat duminica, 24 octombrie 2010 00:00

Singura ocazie importantă a meciului de aseară a fost transversala lui Didi de la 20 de metri.

Chiar dacă au făcut un joc modest, ploieştenii şi-au atins obiectivul declarat înaintea partidei de aseară şi au reuşit să o menţină pe Tîrgu Mureş în spatele lor în clasament. Doar 600 de spectatori au venit pe stadion şi, probabil, la pauză deja regretau că n-au ales să stea acasă. După primul mitan, o singură fază merită amintită. În minutul 39, brazilianul lui Tîrgu Mureş, Didi, a prins o execuţie de zile mari de la 20 de metri, dar Grigore s-a arcuit şi a reuşit să o devieze în transversală.

Chiar dacă s-au apărat cu 5 fundaşi, tot ardelenii au fost mai periculoşi şi în partea a doua, iar pericolul a venit de la acelaşi Didi. Acesta a luat o acţiune pe cont propriu din jumătatea proprie, dar, rămas singur cu Grigore, nu l-a putut învinge pe acesta. Astra putea da lovitura în minutele de prelungire, însă Fatai nu a profitat de eroarea lui Caparco, şutînd în Bruno Fernandes.

"Am pierdut toate duelurile, oaspeţii au fost mai buni. Sîntem într-o situaţie urîtă şi trebuie să găsesc repede soluţii pentru a ne reveni"
Tibor Selymes, antrenor Astra

- Lucian Goian a încasat aseară al patrulea cartonaş galben din acest sezon şi e suspendat pentru partida Astrei de la U Cluj. Locul său în centrul defensivei va fi luat de Rohat.
- Tîrgu Mureş a marcat în minutul 60, însă reuşita lui Didi a fost anulată pentru un fault în atac al lui Issa Ba. La final, Ovidiu Sabău a comentat: "Am avut gol valabil, sîntem mici, dar vrem corectitudine".
- În minutul 68, supărat că "centralul" Marius Avram a dictat un fault pentru oaspeţi, preşedintele Astrei, Petre Buduru, a intrat pe teren pentru a protesta. După aproximativ un minut, a fost trimis în tribună.

Popa la Mioveni!
Dacia. Cristian Negru a fost demis după egalul cu UTA (3-3), iar principalul favorit să-l înlocuiască e Ionuţ Popa! La partida de vineri seara a asistat din tribune şi Popa, dat şi el recent afară de la Poli Iaşi. "Sîntem în tratative cu un antrenor român foarte cunoscut, dar abia luni vă vom anunţa numele lui", a declarat Răzvan Tunaru, directorul sportiv al clubului din Mioveni. (Cristi Marinescu)

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cele mai tari glume, după ce România - Kosovo a fost abandonat » Ianis Hagi și Denis Alibec au devenit „eroi”
Nationala
Cele mai tari glume, după ce România - Kosovo a fost abandonat » Ianis Hagi și Denis Alibec au devenit „eroi”
Președintele TAS din Kosovo e amicul lui Răzvan Burleanu: „România va câștiga cu 3-0, dar faceți-vă ordine în tribună!” » Motivele pentru care-l acuză pe arbitrul danez
Nationala
Președintele TAS din Kosovo e amicul lui Răzvan Burleanu: „România va câștiga cu 3-0, dar faceți-vă ordine în tribună!” » Motivele pentru care-l acuză pe arbitrul danez
Olanda - Ungaria 4-0 » „Portocala mecanică” a câștigat la Amsterdam și s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor
Campionate
Olanda - Ungaria 4-0 » „Portocala mecanică” a câștigat la Amsterdam și s-a calificat în sferturile de finală ale Ligii Națiunilor

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (8)
dope
dope  •  25 Octombrie 2010, 19:13

asta a vazut alt meci...adevarat,iar avram m u i s tul a fost cel mai vizibil...

titiduru22
titiduru22  •  25 Octombrie 2010, 03:33

Eu am vazut doar a2a repriza si mi-au placut cei de la TGM.Numai arbitrajul si ghinionul au facut sa nu castige cu 2,3-0.Se vede mana lui Sabau.Astra e varza chiar si dupa venirea lui Tibor.

soso_ms
soso_ms  •  24 Octombrie 2010, 10:51

are dreptate sabau cand zice k suntem mici,pt ca daca acest gol se anula stelei,dinamo,craiova numai asta vedeam o saptamana la gsp,exact cum nu a vrb nimeni de golul 2 din offside al lui zicu la tg-mures...

Vezi toate comentariile (8)
Comentează