SPORTURI  »  TENIS  »  TURNEUL CAMPIOANELOR

Azi începe Turneul Campioanelor » Fetele de gală

Articol de - Publicat marti, 26 octombrie 2010 00:00

Fără finalistele de anul trecut, surorile Williams, ambele accidentate, Masters-ul feminin e gata să pornească.

Cel din urmă turneu cu greutate al anului a avut un preambul luxos, o dată cu tragerea la sorţi, la care cele 8 protagoniste s-au prezentat în ţinute elegante. De la bordoul lui Wozniacki, aşezat pe o rochie un pic prea serioasă pentru o fată de 20 de ani, trecînd prin bleumarinul lui Clijsters şi bejul cu volane pe umăr al lui Jankovici, prin combinaţia de maro şi albastru marin a lui Schiavone şi roşurile lui Stosur şi Zvonareva, am ajuns la bleul Elenei Dementieva, îmbrăcată şi coafată ca o vestală.

A fost momentul de gală, de azi încep meciurile. Primele două favorite vor intra pe teren din prima zi, în timp ce ultima partidă va fi o reeditare a finalei de la Paris, dintre Schiavone şi Stosur. Abia duminică se va stabili însă campioana campioanelor. Pînă atunci însă, orice se poate întîmpla, oricare dintre jucătoare are o şansă la victorie.

Grupa Maro
(1) Caroline Wozniacki
(4) Francesca Schiavone
(5) Samantha Stosur
(7) Elena Dementieva

Grupa Albă
(2) Vera Zvonareva
(3) Kim Clijsters
(6) Jelena Jankovici
(8) Viktoria Azarenka

Programul de azi
De la ora 17:00
Vera Zvonareva-Jelena Jankovici
Caroline Wozniacki-Elena Dementieva
Francesca Schiavone-Samantha Stosur

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
Tenis
Alt caz major de dopaj în tenis! Depistat pozitiv, la 3 luni după triumful de la US Open » Pe cine a dat vina tenismenul
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Handbal
2024, an special pentru pivotul Georgiana Olaru » Promovare în „Liga Florilor”, diplomă obținută la o facultate inedită
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
zontar
zontar  •  26 Octombrie 2010, 01:53

Doar 7 din 8 s-au prezentat la tragerea la sorti. Azarenka tocmai castigase Kremlin Cup si nu era prezenta la ceremonie.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează