INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Ce mai fac englezii sub influenţa alcoolului » Beat fiind, James a ales clubul greşit :D

Articol de - Publicat miercuri, 27 octombrie 2010 00:00

Fostul portar al "naţionalei" Angliei a explicat de ce a refuzat Premier League şi pe Celtic pentru a merge în liga a doua.

A surprins în vară transferul portarului "naţionalei" Angliei la CM 2010, David James, de la Portsmouth în liga a doua, la Bristol City. Acum avem şi explicaţia curioasei sale decizii. Goalkeeperul în vîrstă de 40 de ani a povestit tabloidului Daily Star că tranzacţia nu s-ar fi făcut niciodată dacă nu s-ar fi aflat sub influenţa alcoolului!

"Aveam mai multe variante. Să merg la un club din Premier League, în Scoţia, unde Celtic îmi oferise o mulţime de bani, sau să rămîn la Portsmouth. Ei bine, în timp ce mă gîndeam eu aşa, cum e mai bine să fac, a sunat telefonul. Era înaintea nunţii mele cu Amanda, a doua zi după petrecerea burlacilor. Numărul nu-mi era cunoscut şi, în mod normal, în astfel de cazuri nu răspund. Dar fiind beat, am ridicat receptorul", a povestit James.

Şi aşa turmentat, el a rămas perplex cînd a auzit că la celălalt capăt al firului e fostul internaţional Steve Coppell, manager la Bristol: "Dacă era altcineva nici nu i-aş fi luat în considerare oferta. Dar eu am un mare respect pentru Coppell şi nu l-am putut refuza".

573 de prezenţe, record, are David James în Premier League   

Ultimii în clasament
Cît de bine şi-a ales David James viitorul loc de muncă se vede din ierarhia ligii a doua engleze, Championship. Bristol City se află pe ultimul loc, 20, cu doar 10 puncte adunate în 13 etape disputate de la startul sezonului.

I s-a spus "Calamity"
James s-a dovedit un dezastru nu doar la alegerea noii echipei, ci şi pe teren. Fie că a apărat poarta "naţionalei", fie pe cea a lui Liverpool, Manchester City sau Portsmouth, el a alternat evoluţiile magistrale cu gafele impardonabile, care i-au adus la un moment dat porecla "Calamity James".

Soţii Rooney au dat în clocot
Cele 36 de grade Celsius, cîte sînt în aceste zile la Dubai, nu le priesc deloc soţilor Rooney. Voiajul în Emirate trebuia să fie încă un pas spre împăcare, după ce atacantul lui Manchester United şi-a înşelat soţia în timp ce era gravidă. Dar Coleen se lasă greu. Deunăzi, relatează tabloidul The Sun, cei doi s-au certat în restaurantul Sea Fire. "Nu ştiu exact de la ce s-au luat, dar la un moment dat i-am auzit ridicînd tonul unul la altul şi un pahar de la masa lor a căzut şi s-a spart", a povestit un turist englez aflat în local. "E clar că încă mai au probleme. Nu par deloc fericiţi", a completat tabloul un altul.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (1)
szzilly
szzilly  •  27 Octombrie 2010, 14:40

Liga a 2 engleza e formata din 24 de echipe asa ca nu inteleg cum Bristol City e pe ultimu loc daca in stire scrie ca e pe locu 20 :))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează