FOTBAL  »  Superliga  »  VICTORIA BRĂNEŞTI - UNIREA URZICENI, LUNI, 18:00, GSP TV ŞI FAZE VIDEO ÎN TIMP REAL PE GSP.RO

Lovitură de imagine pentru oraşul în care s-a născut Hîldan » Florentin Petre: "De-abia v-aştept, «cîinii» mei!"

Articol de - Publicat miercuri, 03 noiembrie 2010 00:00

Florentin Petre a semnat cu Brăneştiul şi ar putea debuta la noua sa echipă chiar împotriva lui Dinamo, în runda a 16-a

Florentin Petre se întoarce după mai bine de 4 sezoane în Liga 1 Bergenbier, iar destinul l-a dus tocmai în Brăneştiul natal al regretatului Cătălin Hîldan, omul pe care mijlocaşul dreapta l-a iubit ca pe un frate. Deşi are aproape 35 de ani, Petre e convins că mai poate face faţă fotbalului de performanţă cel puţin încă o stagiune.

- Florentin, de ce ai ales Victoria Brăneşti?
- A fost un semn. Un semn divin. Dumnezeu a vrut ca eu să ajung la această echipă. Am ales cu sufletul, fiindcă la Brăneşti sînt ca acasă. Am ales acest club în memoria <fratelui> meu Cătălin Hîldan, dar şi pentru întreaga familie Hîldan. În plus, în conducerea echipei regăsesc nişte oameni de suflet şi profesionişti.

- Dacă ai ales cu sufletul, atunci de ce nu Dinamo? Poate fiindcă nu ai fost dorit acolo pe cît ai vrut tu să revii?
- Nu sînt supărat pe <cîini>, am înţeles că vor să dea credit tinerilor. În fine, eu îmi măsuram forţele şi cu cei de 20 de ani şi cel mai bun juca. Eu am locul meu la Dinamo şi-l voi avea întotdeauna! Cîndva o să mă întorc în Ştefan cel Mare. Acum nu-mi doresc decît să joc împotriva <cîinilor> mei în meciul direct, eu cred că voi fi apt de joc în maximum două săptămîni. Va fi interesant, pentru fotbal!, nu caut vreo revanşă, n-am de ce.

- Dar mai poţi? N-ai mai jucat cam de mult şi te-ai dedicat raliurilor.
- Săptămîna asta o petrec în Bulgaria, am ceva de rezolvat la Sofia, dar de săptămîna viitoare sînt la antrenamentele Brăneştiului. Voi da tot ceea ce e mai bun din mine ca echipa să învingă, mă voi lupta, fără ifose, pentru a-mi cîştiga un loc în primul 11. Dacă mai pot? Mulţi m-au dat terminat şi am revenit mai ceva ca pasărea Phoenix. Am 10 vieţi în mine şi nu mă dau niciodată bătut!

"Nu-mi pare rău că nu s-a perfectat nimic cu Dinamo acum, am găsit un proiect tare ambiţios la Brăneşti şi cred că vom face o echipă de temut aici"
Florentin Petre

18 ani a jucat Florentin Petre în tricoul lui Dinamo, cîştigînd 9 trofee: 3 campionate, 5 Cupe şi o Supercupă

Torje poate
Andone răsuflă uşurat, întrucît pînă la ora derby-ului cu CFR ar putea avea tot lotul valid, mai puţin Juan Pablo Garat, în continuare accidentat la gleznă. Gabriel Torje a început antrenamentele normale după contractura musculară suferită în partida cu ALRO Slatina şi va fi refăcut pentru meciul cu ardelenii. Ionel Dănciulescu, entorsă la gleznă, şi Djakaridja Kone, dureri de spate, au şanse mari să fie şi ei apţi pînă duminică.

Turcu nu mai vrea proces
Dinamo şi Vasile Turcu se află în proces, întrucît fostul vicepreşedinte nu şi-a primit nici măcar o parte din cele 2,5 milioane de euro investite în Ştefan cel Mare. Surse autorizate susţin că în septembrie, la primul termen, Turcu s-a arătat înţelegător în privinţa recuperării banilor şi a renunţat la acţiunea în instanţă. Oricum, el are foi de transfer pentru Alexe şi Andrei Cristea, urmînd să-şi recupereze restanţele cînd cei doi vor pleca de la Dinamo.

Îi primesc în casă pe olteni?
Lotul Universităţii Craiova se va muta săptămîna viitoare în Capitală, întrucît oltenii vor evolua cu Dinamo la distanţă de 4 zile două partide, în "sferturile" Cupei României şi în campionat. Juveţii se vor caza, cel mai probabil, la Crystal Palace, hotelul lui Dumitru Dragomir, şi ca variantă de antrenament există stadionul din Colentina. Avînd în vedere prietenia dintre Cristi Borcea şi Victor Piţurcă, roş-albii ar fi de acord ca oltenii să se pregătească pe arena "Florea Dumitrache", aflată în complexul din Ştefan cel Mare.

Inbox:

- Evoluţia bună a lui Adrian Scarlatache din meciul cu Gaz Metan (3-2), cînd a marcat şi golul victoriei, l-ar putea menţine titular cu CFR. Apărătorul de 23 de ani i-ar putea lua locul lui Rubio, ca fundaş dreapta.
- Aflat în dizgraţia antrenorului Marian Pană, portarul Universităţii Cluj, Florin Matache, ar putea reveni din iarnă în Ştefan cel Mare.
- Blaze Todorovski, aflat în conflict cu conducerea întrucît n-a acceptat un transfer la Pandurii, va fi chemat la negocieri pentru rezilierea angajamentului pe cale amiabilă. El are un salariu 7.000 de dolari pe lună.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse

Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Nationala

Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează