FOTBAL  »  Superliga  »  GSP SPECIAL

Aurelian Bogaciu revine în arbitraj: "Mă simt ca la 14 ani!"

Articol de GSP - Publicat joi, 25 noiembrie 2010 00:00

Instanţa i-a permis "centralului" bucureştean implicat în "dosarul Penescu" să oficieze din nou, dar nu şi-n Liga I

A trecut mai bine de o lună de cînd Tribunalul Prahova i-a dat acceptul lui Aurelian Bogaciu să revină în arbitraj, însă la nivelul diviziilor inferioare, doar pînă la liga a II-a inclusiv. Interdicţia de a oficia jocuri de prima ligă, impusă după arestare, rămîne valabilă! Bogaciu se pregăteşte 5 zile pe săptămînă, pe stadionul de atletism de lîngă noul National Arena, pentru a lua testele fizice.

"Am dat jos zece kilograme de cînd mă antrenez intens. Nu mai simt gustul cărnii. Chiar am fost zilele trecute pe la federaţie şi îmi zicea cineva: «Arăţi chiar mai bine decît atunci cînd arbitrai!». Adevărul e că mă simt bine!", mărturiseşte Bogaciu.

Nu vrea să-şi amintească de clipele grele prin care a trecut şi abia aşteaptă să revină: "Parcă aş fi la 14 ani, atunci cînd am început prima dată arbitrajul. Nu e greu, e ceea ce îmi place să fac. Acum am altă viziune asupra vieţii, nu mai sînt la fel de încrîncenat".

- Domnule Bogaciu, ce aţi simţit cînd instanţa v-a permis revenirea în arbitraj?
- În primul rînd, m-a bucurat enorm. Pentru mine înseamnă foarte mult faptul că judecătorul a hotărît că mă pot întoarce la ceea ce ştiu să fac cel mai bine. Este un prim pas important.

- Ce aţi făcut în tot acest timp?
- Nu mi-a fost deloc uşor. Însă am avut alături oameni care mi-au întins o mînă cînd am avut nevoie de ei. Soţia mea, Corina, şi Andrei, băieţelul meu de un an şi o lună, m-au ajutat să trec peste momentele dificile. În tot acest timp, mi-am continuat pregătirea fizică, m-am antrenat prin parcuri. Dar n-am putut profesa, a fost frustrant!

"Acum nu mă gîndesc la lista FIFA"

- Cînd credeţi că veţi reveni în Liga I?
- Asta depinde de mulţi factori, să lăsăm timpul să decidă. Deocamdată am nevoie de cît mai multe meciuri la ligile inferioare. Mă simt ca un fotbalist care a fost accidentat o perioadă mai lungă şi care are nevoie de jocuri pentru a-şi recăpăta forma.

- Ecusonul FIFA mai e un obiectiv?
- Sincer, momentan nu mă gîndesc pînă acolo.

"M-a bucurat reacţia lui Avram"

- Vasile Avram a declarat că este gata să vă întindă o mînă de ajutor...
- M-a bucurat mult reacţia dumnealui. Am şi purtat o discuţie concludentă faţă în faţă.

- Mai exact?
- Mai întîi să dau testele fizice şi apoi vom vedea.

- Sînteţi pregătit?
- Eu sînt gata, rămîne la aprecierea CCA.

"Arbitrajul are nevoie de mine, şi eu de arbitraj"

- Dacă aţi putea alege, v-aţi mai face arbitru?
- Categoric, da! Chiar dacă am trecut prin momente grele, satisfacţiile trăite ca arbitru au fost mult mai mari. Am învăţat să privesc partea plină a paharului şi faptul că am condus foarte bine o finală a Cupei României, la 25 de ani, că am fost delegat la derby-uri bucureştene, meciuri cu miză, că am fost cel mai tînăr arbitru din Europa pe lista FIFA sînt lucruri pe care nu le pot ignora sau regreta!

- Arbitrajul românesc are nevoie de Bogaciu?
- Arbitrajul are nevoie de orice arbitru valoros, talentat. Are nevoie de mine, dar şi eu am mare nevoie de el!

"Mircea Sandu a avut mereu o atitudine corectă faţă de mine. M-a felicitat şi m-a criticat cînd a fost cazul, iar în momentele dificile mi-a arătat încredere. Îi voi fi recunoscător!"
Aurelian Bogaciu

"Pe stradă m-au oprit oameni pe care nu-i ştiam, m-au întrebat cînd revin pe gazon, m-au îmbărbătat"
Aurelian Bogaciu

"Am avut aproape de mine un om, Florin Doran, care, pe lîngă faptul că este un avocat de un profesionalism desăvîrşit, mi-a devenit şi un foarte bun prieten"
Aurelian Bogaciu

"Sînt pregătit să-i întind o mînă lui Aurelian, un arbitru tînăr. Dacă va lua testele fizice şi pe cele teoretice, atunci este bine venit din nou în arbitraj!"
Vasile Avram, preşedinte CCA - octombrie 2010

16 zile a petrecut Bogaciu în arestul IPJ Argeş, între 29 aprilie - 14 mai 2009

33 de meciuri a arbitrat Bogaciu în Liga 1, în perioada 2006 - 2009

2 ani s-a aflat Bogaciu pe lista FIFA: în 2008 şi 2009

Acuzat de luare de mită
Procesul în care Bogaciu este acuzat de luare de mită continuă la Ploieşti, următorul termen fiind pe 11 decembrie. Procurorii susţin că arbitrul ar fi încasat de la Cornel Penescu suma de 5.000 de dolari pentru a favoriza pe FC Argeş în jocul cu U Craiova (1-1), din octombrie 2008. La acel meci, "centralul" a eliminat un jucător al piteştenilor şi a acordat un penalty pentru Ştiinţa.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Răsturnare de situație! FIFA s-a răzgândit înainte de tragerea la sorți pentru preliminariile CM 2026
Nationala

Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Europa League
Cea mai hot fană a FCSB-ului a atras toate privirile la meciul cu Olympiakos » Imagini tari cu bruneta
Tragedie în sport! A murit la 28 de ani, după un atac de cord suferit în sala de antrenament
Altele

Din halucinațiile lui Călin Georgescu: „Știu cel mai bănos sport din lume! România să profite și să bage banii, îngrijește 12 meserii”

Gică Hagi, întrebare frontală despre Călin Georgescu după imaginile apărute pe internet: „V-a cerut voie?” » „Regele” a reacționat imediat

Comentarii (10)
 •  06 Mai 2011, 14:45

Prima lupta si poate cea mai grea ai castigat o:)Bravo si capul sus ca ai multi oamenii alaturi de tine:)Flori(Sasha iti aminteste)

bogdan-m
bogdan-m  •  25 Noiembrie 2010, 13:23

Articol facut ca in Romania... La meciul cu pricina Bogaciu a dat afara un argesean dar si doi craioveni (fapt pe care autorul il "uita"). Deasemenea Craiova a dat gol din actiune, nu din penalty cum se scrie... Daca isi aduce aminte cineva de stenogramele din cazul "Bogaciu" cu femei aduse in miez de noapte poate realizeaza de ce nu ar trebui sa mai apara in arbitraj. Dar Bogaciu se "asorteaza" cu corpul actual de arbitrii si conducatorii lui, asa ca este bineve

paulirimia
paulirimia  •  25 Noiembrie 2010, 12:05

Trebuie refacuta clica mafiota.............nici un om corect nu are loc de golanii astia

Vezi toate comentariile (10)
Comentează