FOTBAL  »  Superliga  »  STEAUA - "U" CLUJ 3-0

Kapetanos merge la operaţie! Atacantul pleacă azi în Grecia pentru o intervenţie la menisc

Articol de , - Publicat miercuri, 08 decembrie 2010 00:00

Pantelis va lua o pauză de o lună, motiv pentru care scad dramatic şansele ca el să fie cedat în străinătate în iarna asta


Sezonul în curs e unul cu ghinion pentru Pantelis Kapetanos. A marcat un singur gol în campionat din vară pînă acum şi s-a mai şi accidentat. Problemele pe care le are la menisc vor fi rezolvate cu o operaţie pe care fotbalistul o va suporta în Grecia în zilele următoare. Iar perioada de repaus va fi în jur de o lună. Ceea ce înseamnă că planul lui şi al conducerii, un transfer în iarna asta, e dat peste cap. S-a hotărît ca el să suporte intervenţia chirurgicală acum fiindcă oricum e suspendat pentru partida de la Napoli.

Pantelis visa să schimbe campionatul încă din vara trecută, după ce participase la Campionatul Mondial cu "naţionala" Greciei. Doar că şi atunci s-a accidentat, imediat după turneul final din Africa de Sud. Şefii din Ghencea au refuzat acum un an o propunere de 1,2 milioane de euro pentru Kapetanos, venită din Liga a doua engleză. De data asta, vîrful de 27 de ani ar fi transferabil, fiindcă intră în ultimele şase luni din contract, deci pe 1 iulie 2011 poate părăsi Ghencea gratis, iar şefii din Ghencea sperau să ia măcar un milion de euro pe el.


15 goluri a marcat Kapetanos în ediţia 2009-2010 din Liga 1. În ultimele şase luni a punctat o singură dată

20.000 de euro lunar primeşte Kapetanos din angajamentul actual cu Steaua, cel mai mare salariu din echipă

A avut probleme şi mai grave
Kapetanos a venit la Steaua în vara lui 2008, după o perioadă în care jucase foarte puţin la AEK Atena. În sezonul 2007-2008, el a prins doar două meciuri, dintre care unul singur ca titular. Între decembrie 2007 şi iulie 2008, Kapetanos a stat din cauza unei operaţii la muşchii abdominali.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Nationala
Oaspete de seamă la România - Kosovo » Va intona „Deșteaptă-te, române!” în fața a 50.000 de spectatori
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a ales între Bîrligea și Drăguș » A anunțat titularul cu Kosovo

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (1)
mateiserban
mateiserban  •  08 Decembrie 2010, 14:41

asa patesti cand esti prost si nu stii management. cu sa nu-l vinzi asta-vara cand stiai ca intra in ultimul an de contract?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează