GSP SPECIAL  »  ANCHETELE GAZETEI  »  LOCUL 2 - ANTRENORUL ROMÂN AL ANULUI

Dorinel Munteanu trăieşte vîrful carierei de antrenor: "Acest loc 2 echivalează cu cîştigarea trofeului"

Articol de - Publicat miercuri, 22 decembrie 2010 00:00

Antrenorul campioanei de toamnă, Oţelul Galaţi, spune că plasarea după cîştigătorul Mircea Lucescu reprezintă cea mai importantă realizare de cînd este tehnician.

- Dorinel, ce înseamnă pentru tine clasarea pe locul 2 în Ancheta Gazetei, după Mircea Lucescu?
- Am aşteptat cu nerăbdare rezultatul Anchetei Gazetei. Pentru mine acest loc 2 este echivalent cu locul 1. Era clar că pentru toată lumea că Mircea Lucescu e antrenorul anului 2010! Deşi cedez foarte greu în fotbal, de data asta trebuie să recunosc faptul că nea Mircea e numărul 1 pe baza performanţelor realizate.

- E cel mai important moment din cariera ta de antrenor?
- Da, fără îndoială! Acest lucru se datorează echipei, oamenilor care au avut încredere în mine, preşedintelui Marius Stan. Pot spune că de cînd am preluat  Oţelul am devenit sută la sută antrenor. Pînă atunci am avut o dublă calitate,  jucător-antrenor. Era altceva.

- Cîştigarea campionatului cu Oţelul te poate transforma în antrenorul anului 2011?
- Locul 2 de anul acesta îmi dă mari speranţe pentru viitor. Îmi doresc mai mult şi sper să finalizez tot ce mi-am propus pentru 2011. 

- Chivu e pentru a doua oară consecutiv "Fotbalistul anului" în Ancheta GSP.
- Cristi a avut un an plin de succese, cu cinci trofee cîştigate. Fără comentarii. Ce-ar mai fi de spus despre un asemenea fotbalist?

- Unde faci sărbătorile?
- Plec şapte zile la Dubai cu soţia şi cu fiica. Apoi mă întorc acasă să-mi încarc bateriile pentru retur, care se anunţă foarte greu.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Handbal
Și-a anunțat retragerea imediat după Euro 2024 de handbal feminin! Tocmai se despărțise de Rapid
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
Special
Decizie definitivă pentru Elena Udrea! Curtea Supremă a dat verdictul în urma cererii de eliberare în dosarul „Gala Bute”
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”
Box
„Fusesem spălată pe creier” » „Regina frumuseții” din box a luat o decizie radicală: „Acum pot să fac asta pentru prima dată în viața mea”

„E în primii 3 la fiecare antrenament, cum să nu-l țin?” » Mircea Lucescu, interviu de impact: „S-au mai supărat și nu mă interesează, am fost printre ultimii”

În ce an spune Mark Zuckerberg că vor dispărea telefoanele mobile și ce dispozitiv revoluționar le va lua locul


Comentarii (5)
nubreed
nubreed  •  22 Decembrie 2010, 11:29

de unde stiti k e varful carierei lui de antrenor ???

danddp
danddp  •  22 Decembrie 2010, 09:45

Bravo Dorinel Munteanu...speram ca dupa catigarea titlului cu otelu' sa iei locul 1 la anu'....

dannicola
dannicola  •  22 Decembrie 2010, 07:31

Sunt de acord cu pozitia lui Mircea Lucescu. Este sarbatoarea fotbalului romanesc si ar trebui premiati doar cei care activeaza in campionatul romanesc. Pentru Mircea Lucescu, Chivu trebuiau infiintate premii pe masura (ex.: cel mai bun fotbalist si cel mai bun antrenor care activeaza in strainatate)

Vezi toate comentariile (5)
Comentează