FOTBAL  »  Superliga  »  

Iuliu Mureşan: "A fost cel mai bun an din istoria clubului, dar şi al meu ca preşedinte!"

Articol de - Publicat vineri, 24 decembrie 2010 00:00

Preşedintele celor de la CFR Cluj crede că 2010 a fost un an foarte bun pentru echipa din Gruia, mai puţin evoluţia acestora în Liga Campionilor. Lui Iuliu Mureşan nu-i vine să creadă nici acum că a reuşit transferul lui Vasile Maftei la CFR şi spera ca din retur, clujenii să-şi revină şi să urce în campionat. Mureşan a vorbit şi despre cum a ajuns să fie unul dintre cei mai apreciaţi preşedinţi din fotbalul românesc.

- Domnule Mureşan cum a fost 2010 pentru CFR Cluj?
- Greu! Am avut parte de un început de an excelent, am cîştigat meciurile pe care eram obligaţi să le cîştigăm pentru a ne asigura punctele de care aveam nevoie pentru cîştigarea campionatului. Am luat din nou titlul, apoi Cupa României şi am reuşit şi Supercupa! Apoi în Liga Campionilor ştie toată lumea ce s-a întîmplat, chiar dacă ne doream să ajungem mult mai sus, aşa cum le promisesem suporterilor noştri. Per total cred că a fost cel mai bun an al nostru, dar şi al meu ca preşedinte. Performaţa pe care a făcut-o echipa este una extraordinară şi este greu de egalat.

- Un nou an în Liga Campionilor alături de forţele lumii, dar ceva n-a funcţionat!
- Nu sînt deloc mulţumit pentru ceea ce s-a întîmplat în Liga Campionilor, chiar dacă la început aveam mai multă încredere în forţele noastre. Din păcate două meciuri ne-au mîncat calificarea. Sînt două partide pe care o să le uităm cu greu, cele cu Roma şi meciul de coşmar cu Bayern.

- Se poate spune că este dezamăgirea anului pentru dumneavoastră?
- Da! Credeam că putem mai mult...

- CFR-ul a început tare şi a dat deja prima lovitură în faţa granzilor! Maftei se pregăteşte să îmbrace din nou tricoul vişiniu.
- Este o mare realizare pe care am făcut-o. Chiar dacă nici acum nu-mi vine să cred că Vasile Maftei este jucătorul nostru, el a semnat, iar actele sînt depuse de mult la Liga Profesionistă de Fotbal. Maftei a fost dorit de mai multe echipe, dar pînă la urmă noi l-am convins în două zile să-l transferăm. Sper şi îmi doresc să fie un transfer inspirat care ne va ajuta mult în partea a doua a campionatului.

-Totuşi, CFR nu se regăseşte în acest sezon!
- Din păcate aşa este! Ocupăm doar poziţia a 8-a în campionat, la 12 puncte primul loc. Trebuie să ne mobilizăm în retur şi să încercăm să trecem peste perioada proastă în care ne-am aflat. Sînt convins că vom reuşi pentru că sîntem o formaţie puternică.

- Se tot vorbeşte de plecări, veniri la CFR!
- Toate la timpul lor!

- Lăsînd puţin CFR-ul deoparte, care este jucătorul dumneavoastră preferat?
- E foarte greu de spus pentru că sînt foarte mulţi jucători foarte buni. Dar sincer să viu acum mă gîndesc la Messi.

- Cu ce echipă din afară ţineţi?
- Barcelona e cea mai tare!

- Care este jucătorul al cărui tricou vi l-aţi dori?
- Normal, că Messi! Dar mi-aş dori tricoul oricărui jucător dacă aş fi mai slab şi mai tînăr.

- Cum aţi ordona cuvintele sănătate, bani, dragoste?
- Aşa cum le-aţi ordonat şi voi. Pentru că sănătatea e cea mai importantă şi din păcate banii înaintea dragostei.

- Cum v-ar păcea să fie ziua despărţirii de fotbal?
- După ce am cîştiga un mare trofeu european.

- Unde vă place cel mai mult să vă petreceţi puţinul timp liber?
- Vacanţele îmi place să mi le petrec cît mai departe de ţară, fară să accesez internul şi să îmi închid telefonul. Îmi place să stau acasă, în linişte alături de familia, atunci cînd am timp.

CUM A AJUNS IULIU MUREŞAN UNUL DINTRE CEI MAI BUNI CONDUCĂTORI DIN FOTBALUL ROMÂNESC

"Am ajuns la CFR dintr-o îmtîmplare pentru că nu aveam nici o treabă cu fotbalul în acele momente. Mă uitam doar la televizor pentru a vedea meciurile de fotbal. Cînd am decis să ne implicăm noi în fotbal, clubul era în Divizia C în iarna anului 2001. Pachetul de acţiuni a fost luat de firma Ecomax, unde eu eram director general. Am intrat automat în Consiliul de Administraţie al clubului, care era format din trei oameni de la Ecomax şi doi de la Asociaţia Sportivă CFR. Nu am intrat direct în fotbal, ci doar pe probleme administrative, pe probleme de managerment, de firmă. După cîteva săptămîni, fiind acolo în centrul problemei am observat că cei de la CFR nu preau veneau la club, la şedinţe pentru că erau la servici. Cînd am văzut că ceva nu e în regulă am decis cu Arpad Paszkany să facem unele schimbări. Nu a fost corect să decidem doar trei persoane de la Ecomax viitorul clubului.

Preşedintele care era atunci şi-a dat demisia pentru că nu a vrut să rămînă la club şi a rămas şef de cadre la CFR. A preferat o slujbă mai sigură la stat. Neavînd preşedinte după demisia acestui om, care era foarte cumsecade, am preluat eu, pentru că eram cel mai mare în funcţie din partea Ecomaxului. Am căutat aproape două luni de zile pe cineva, nu am găsit pe nimeni, decît persoane care aveau alte gînduri. După aceea mi-a zis Arpad Paszkany să preiau eu funcţia de preşedinte al clubului. La început mi-a fost greu să accept, chiar m-a surprins propunerea lui pentru că nu mă gîndeam şi nu-mi propuneam că mă implic în fotbal. Am acceptat, m-am implicat şi uite că sînt la CFR. Nu pot spune totuşi că am ajuns dintr-o întîmplare"

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Gafa finalului de an » Eroare de curtea școlii în Petrolul - Slobozia
Superliga

Bernadette Szocs și-a deschis sufletul despre viața personală: „Curtată sunt, bineînţeles, dar..”
Altele

Diagnostic CRUNT pentru jucătorul Craiovei » Cât va lipsi după accidentarea horror suferită la Buzău

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”

Comentarii (5)
gica10
gica10  •  24 Decembrie 2010, 23:14

Felicitari si la mai mare dl. presedinte! Sper ca si suporterii CFR-lui sa ajunga la nivelul de performanta al echipei cel putin daca nu al presedintelui.Se vede lipsa de cultura fotbalistica a romanului....

diss
diss  •  24 Decembrie 2010, 22:15

Certo dottore! La fel de bun a fost anul si pentru arbitrii care au arbitrat la Cluj! (sti tu de ce!). Nu pot sa spun ca nu ai facut ceva echipa cu toti mercenarii pe care i-ati platit regeste- aud ca ar fi "curent" mare si pe la voi,e adevarat?- dar contributia cea mai importanta la maretele "succesuri" tot fluierasii au avut-o! In rest multa sanatate!

mokmok
mokmok  •  24 Decembrie 2010, 17:46

pai sigur ti-ai desavarsit opera ai mana libera la transferuri ai dat toti jucatorii buni, ai adus prosti, pentru ca nu te pricepi la fotbal deloc mergem la meciuri sa "supotam" "gloabele" pe care le-ai adus in locul jucatorilor din 2008 imaginea ta fizica este anti-reclama totala ideii de sport sau fotbal ai iz securisto-comunist si la asta te pricepi bine se spune prin Cluj ca din comisioane pe "gloabe" ai devenit f.bogat in terenuri... oare uriasa spalatorie

Vezi toate comentariile (5)
Comentează