Articol de GSP - Publicat joi, 23 decembrie 2010 00:00
Operat de hernie de disc în iulie, portarul lui Juventus declară că mai are multe de demonstrat pe teren şi că poate juca pînă la 45 de ani.
"Vreau să ma recuperez aşa cum trebuie. Dacă nu voi juca imediat, nu o să mă supăr, dar sper că cinci ani de acum încolo să fiu un jucător care prin prestaţiile sale să fie indispensabil", a declarat Buffon pentru Corriere dell Sera.
Portarul în vîrstă de 32 de ani se recuperează după operaţia de hernie de disc, el fiind indisponibil de mai bine de şase luni. Săptămîna viitoare el se va antrena cu echipa şi este aşteptat să revină pe teren luna viitoare.
"Vreau să fiu în formă maximă pentru a fi pregătit pentru noi bătălii", a mai spus Buffon.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!