FOTBAL  »  NATIONALA  »  AMICAL ROMÂNIA - ARGENTINA

S-a semnat contractul pentru "amicalul" cu Argentina de pe National Arena, din 10 august » "Pumele" ne costă 1,3 milioane de dolari

Articol de - Publicat miercuri, 12 ianuarie 2011 00:00

Noul Balon de Aur, alături de Tevez, Higuain şi Mascherano, trebuie să vină la testul de la Bucureşti. Orice absenţă înseamnă penalizare financiară

E sigur: Messi vine pe 10 august la Bucureşti pentru "amicalul" cu România, programat pe noul stadion din Capitală. Va fi cel mai scump meci de pregătire din istoria "tricolorilor": FRF va scoate, finalmente, din vistierie circa 1,3 milioane de dolari, sumă în care federaţia de la Buenos Aires garantează prezenţa la partidă a starurilor, în frunte cu cîştigătorul ultimelor două ediţii ale "Balonului de Aur". "Gata! Am semnat contractul, partida e de acum o certitudine", a explicat Ionuţ Lupescu, directorul general FRF.

Preţul biletelor se va şti în februarie
Şefii de la Casa Fotbalului au reuşit să negocieze la pachet venirea lui Messi, care, de obicei, costă 200.000 de dolari în plus. Aşa s-a întîmplat la "amicalul" Japonia - Argentina din octombrie 2010, la acelaşi preţ a fost evaluat şi cu ocazia unei partide de pregătire disputate de Barcelona în Coreea de Sud, în vara anului trecut.
Pe lîngă Messi, Argentina e obligată prin contract să aducă şi celelalte vedete: Tevez (foto), Mascherano, Diego Milito sau Higuain. Absenţa oricăruia ar atrage penalizări financiare pentru sud-americani. "Într-o singură variantă ar putea lipsi vreunul: accidentare. Întîlnirea se va disputa la două săptămîni după Copa America şi acolo există riscul să apară indisponibilităţi", a încheiat Lupescu. Preţul biletelor de intrare pentru întîlnirea din 10 august ar urma să fie stabilit deja spre sfîrşitul lunii februarie.


5 meciuri a disputat pînă acum România contra Argentinei: o victorie (3-2 la CM '94), un egal (1-1 la CM '90) şi 3 înfrîngeri

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rapid vrea să-i fure titularul incontestabil lui Dinamo! L-a contactat pe agentul fotbalistului pentru un transfer la rivali
Superliga
Rapid vrea să-i fure titularul incontestabil lui Dinamo! L-a contactat pe agentul fotbalistului pentru un transfer la rivali
Răsturnare de situație! Andrei Vlad PLEACĂ de la Petrolul » Echipa îi cumpără acum bilet de întoarcere din Antalya
Superliga
Răsturnare de situație! Andrei Vlad PLEACĂ de la Petrolul » Echipa îi cumpără acum bilet de întoarcere din Antalya
„Îi spun direct domnului Becali” » Patronul din Superliga își scoate la vânzare fotbalistul: „E excepțional!”
Superliga
„Îi spun direct domnului Becali” » Patronul din Superliga își scoate la vânzare fotbalistul: „E excepțional!”

Iată cu câți bani l-a convins Șucu să o refuze pe Dinamo și să vină la Rapid! Sume impresionante pentru Liga 1

„L-au dus de mână cu un violator, apoi l-au declarat nevinovat” » Una dintre cele mai șocante arestări din fotbalul românesc s-a încheiat tragic: mama lui a suferit un AVC, soția răpusă de cancer


Comentarii (10)
bigbelly
bigbelly  •  12 Ianuarie 2011, 10:46

Lol, Lupescu si Razvanel inaugureaza Nationala Pay-Per-View, in sensul in care de-acum incolo platim ca sa vedem si noi fotbal. Jucat de altii, pentru ca noi nu stim. Asta e, turnee finale oricum nu mai prindem pana cand nu dispare clica asta de la Federatie sau pana cand nu organizam unul. In ambele cazuri raspunsul e acelasi: never!!!

vladutzzz89
vladutzzz89  •  12 Ianuarie 2011, 10:06

daca romania nu va mai avea sanse pt un baraj sau o calificare la euro si preturile vor fi foarte mari, cred ca va fi un mare esec (economic) acest meci.......

velsadicu
velsadicu  •  12 Ianuarie 2011, 09:26
Postat de ovidiu_3003 pe 12 Ianuarie 2011, 07:10

Oare de ce platim ca sa mancan bataiie pe stadionul nou ? Cum incepem asa vom continua !

@ovidiu_3003 decat sa mananci bataie de la Bosnia mai bine de la Argentina ;))

Vezi toate comentariile (10)
Comentează