SPORTURI  »  AUTO  »  FERRARI

Fernando Alonso a cîştigat cu Ferrari două competiţii într-o staţiune de munte din Italia » Campion de iarnă

Articol de - Publicat duminica, 16 ianuarie 2011 00:00

După eşecul din sezonul trecut, Ferrari şi-a dus piloţii timp de o săptămînă într-o staţiune de munte din Italia. Alonso a cîştigat ambele competiţii la care a participat

Ferrari şi Ducati, celebrele team-uri italiene din F1 şi, respectiv, Moto GP, au petrecut o săptămînă "albă" la Madonna di Campiglio, o staţiune montană din inima Dolomiţilor. Interesul a fost enorm în jurul lui Fernando Alonso, deşi prin zonă se afla şi motociclistul Valentino Rossi, idolul italienilor care din acest sezon va alerga pentru Ducati.

Eşecul scuderiei căluţului cabrat din sezonul trecut, atunci cînd Fernando Alonso a pierdut titlul mondial în favoarea lui Vettel (Red Bull) chiar în ultima etapă de la Abu Dhabi s-a simţit şi la Madonna di Campiglio, deşi Alonso şi Massa s-au distrat foarte bine (foto medalion).  "Fiecare minut de aducere aminte a ceea ce s-a întîmplat în Emirate înseamnă un avantaj pentru rivalii noştri. Asta e, am ratat un penalty în ultimul minut. <Mondialul> l-am pierdut însă în prima parte a sezonului", a comentat Stefano Domenicali, directorul general al lui Ferrari.

Alonso şi Massa n-au fost niciodată prieteni, deşi spaniolul spune că are o relaţie ok cu brazilianul, mărturisind că "am pierdut multe nopţi jucînd poker împreună. Avem o relaţie bună. Mai bună decît crede lumea! Sînt un lider, dar nu sînt liderul echipei".

Pentru noul sezon, cei de la Ferrari şi-au făcut un plan. În primul rînd au schimbat "strategul" echipei, Neil Martin luîndu-i locul lui Chris Dyer, care a fost dat afară. După eşecul dureros de la Abu Dhabi, Alonso trebuie să-şi recîştige încrederea, iar Massa să se recupereze complet după accidentul teribil din 2009 de la Hungaroring.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Preoți-antrenori, 2500 de mici, mămăligă amestecată cu bormașina și o galerie cu Mirel Rădoi, Claudiu Răducanu sau Adi Ilie prezenți » GSP a asistat la „cuplajul anului”, la o parohie: „Mama nu m-a lăsat, dar m-a vopsit mamaie”
Special

Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live după U Cluj - FCSB: „Echipă mare!”
Superliga
Gigi Becali a intrat în direct la GSP Live după U Cluj - FCSB: „Echipă mare!”
„Te rog, pleacă de la Tottenham!” » Fanii englezi l-au distrus pe Radu Drăgușin după ultima gafă
Stranieri

Imagini scandaloase la Slobozia - Farul! Ce a putut să-i facă un copil lui Colțescu

Nici Hagi, nici Balaci, nici Dobrin! » Fotbalistul român pe care Trică îl declară GOAT: „Pentru mine, a fost cel mai mare, cel mai MARE!”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează