FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA

Ţicleanu: "SMS-ul de la Mititelu? Nu era o demitere, doar scria că nu sînt compatibil" :D

Articol de GSP - Publicat duminica, 16 ianuarie 2011 00:00

Preşedintele Universităţii Craiova, Aurel Ţicleanu, a explicat cum a ajuns să ocupe funcţia la gruparea din Bănie.

"Nu ştiu de unde să încep. Aş vrea să găsesc un început. Eu nu am vrut să apar cu declaraţii, opentru că mi se părea o lipsă de respect, cît timp lucrurile nu erau finalizate.

Colaborarea mea cu Adrian Mititelu a început acum un an. La un moment dat, omul a crezut că are variante mai bune, eu am înţeles şi m-am dat la o parte şi i-am cerut lui Mititelu să oprim colaborarea. El a avut un gest de mărinimie şi a spus că pentru mine, mă va lăsa şi vom derula contractul pînă la sfîrşit.

Acel SMS? Nu era o demitere, a zis că nu eram compatibil cu echipa. Ulterior ne-am întîlnit şi am pus lucrurile la punct", a comentat Ţicleanu la GSP TV Plus.

Ţicleanu a fost anunţat că este demis din funcţia de antrenor al Craiovei în august 2010, prin SMS, după remiza din deplasare cu Astra Ploieşti (2-2). "Nu eşti compatibil cu echipa", a sunat mesajul primit  de la Adrian Mititelu după meci.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Superliga
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Superliga
Ce s-a întâmplat pe gazon, la câteva secunde după finalul derby-ului! Șumudică a mers la galerie și a „țipat” către ultrași: „Bă, vă zic eu!”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (11)
cristian08
cristian08  •  17 Ianuarie 2011, 09:57

e un inutil Ticleanu! Daca avea coloana vertebrala nu venea! desi era sub contract, isi dadea demisia ca are dreptul. Acum pun si eu intrebarea: Este Ticleanu compatibil cu Mititelu sau nu?..fratilor, s-o lasam dr*cu de treaba, ne imbatam cu apa rece?! sa fim oameni seriosi si sa schimbam odata ptr totdeauna orgoliul asta de rahat si sa privim altfel lucrurile! Daca sunt alti oamei capabili si nu in scop strict personal ca Mititelu, sa faca ceva si pentru noi! NU MAI CENZURATI BAI CLAMPAILOR!

valh
valh  •  17 Ianuarie 2011, 00:57

Sa vedem acum si pe Piturca ce va face. El realizeaza ca, cu astfel de investitori nu reuseste sa aiba sustinerea cuiva de aici?

valh
valh  •  17 Ianuarie 2011, 00:55

Oameni buni, am stat sa ma gandesc, daca ramanea Piturca de unde se faceau rost de bani? Cred ca, intr-adevar, si Piturca clocea ceva. Vroia, probabil, sa aduca "celebrul" actionariat netoinian. Deveneam o fabrica de jucatori ieftini, in niciun caz nu cred ca am fi fost lasati sa luam vreun titlu. Sau sa facem alte performante. Am uitat asa repede cum a distrus Netoiu o echipa? A luat-o cu japca? Cum de i-a venit acum, brusc, gustul de a investi iar la Craiova?

Vezi toate comentariile (11)
Comentează