FOTBAL  »  Superliga  »  POLI TIMIŞOARA

După Lavecchia, Poli vrea să-l aducă şi pe Marius Postolache (26 de ani) » Goana după mijlocaşi

Articol de GSP - Publicat joi, 20 ianuarie 2011 00:00

Mijlocaşul Sportului şi-a depus memoriu să devină liber de contract, iar Timişoara a reacţionat imediat

Prioritate în mercato de iarnă, postul de mijlocaş dreapta va fi acoperit la Poli prin două transferuri. Testat la Debrecen, italianul Luigi Lavecchia (29 de ani) a ajuns la un acord verbal cu şefii bănăţeni şi va face deplasarea în Spania. Totuşi, contractul său va fi înregistrat abia după ce antrenorul Dusan Uhrin îşi dă acordul final, cehul dorind să-l vadă măcar în 3-4 meciuri de pregătire. "Îmi place echipa. Sînt jucători de valoare la Timişoara. Eu trebuie să mă pun la punct cu pregătirea fizică. Nu e un pas înapoi pentru mine să joc la Poli, ţinînd cont că nu am mai evoluat de ceva vreme", a spus Lavecchia.

Îl iau şi pe Postolache
Oficialii lui Poli au mai găsit deja o variantă în Liga 1 şi vor să-l înregimenteze pe Marius Postolache (26 de ani) de la Sportul Studenţesc. Jucătorul şi-a depus de curînd memoriu pentru a deveni liber de contract şi ar agrea o aventură la Timişoara, el fiind născut în acest oraş şi crescut la LPS Banatul. Postolache a marcat 9 goluri pentru Sportul în anul promovării, iar în actualul sezon a fost mai mult rezervă în garnitura "studenţilor".


4 meciuri a prins ca titular Postolache la Sportul în acest sezon, în alte 10 intrînd pe parcurs
592 de minute a strîns mijlocaşul Sportului în actuala ediţie de campionat


Tort pentru Magera
Lukas Magera a împlinit luni 28 de ani şi a fost sărbătorit în cantonamentul de la Debrecen de colegii săi. Înainte de a pleca spre Timişoara, atacantul a primit un tort din ciocolată pe care l-a împărţit cu ceilalţi jucători. "Acum nu avem timp prea mult să sărbătorim pentru că ne aflăm în plină perioadă de pregătire, sper să avem ocazia să sărbătorim la vară", a spus Magera.

"Am contract cu Poli"
Fundaşul Laszlo Sepsi a evitat să comenteze pe seama posibilei sale despărţiri de Poli din cauza restanţelor financiare. "Eu ştiu că sînt sub contract cu Poli şi nimic mai mult. Vreau să mă pregătesc cît mai bine pentru retur, care poate să ne aducă titlul", a spus Sepsi. "El cred că a fost sfătuit prost de impresari, dar clubul şi-a achitat deja o parte din restanţe şi le va plăti integral pînă la finalul lui ianuarie. Nu va pleca liber, pentru că noi am investit în el", a reacţionat Iancu.

Restanţele la finele lunii
Directorul executiv al bănăţenilor, Gheorghe Chivorchian, a dat asigurări că pînă la finele lunii jucătorii vor primi toate restanţele financiare. "Le-am plătit o parte din restanţe înainte de vacanţă şi le-am promis că pînă la finele lui ianuarie, tot ce se înseamnă datorii pe 2010 vor fi rezolvate", a spus Chivo la GSP TV. Datoriile către jucători se ridică la un cuantum total de 500.000 de euro.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (1)
outlawz
outlawz  •  20 Ianuarie 2011, 10:27

Incepe sa-mi placa mai mult gsp-ul decat prostsportu` ala de rahat :D Bravo baieti! Cat mai multe articole cu Poli :)

Vezi toate comentariile (1)
Comentează