Articol de Mirela Neag - Publicat marti, 15 februarie 2011 00:00 / Actualizat marti, 15 februarie 2011 09:50
După dezvăluirile de ieri, din Gazetă, potrivit cărora Marius Mărcuţă, şeful achiziţiilor din perioada Ridzi, a ajuns din nou pe aceeaşi poziţie de paznic al banilor din sport, ministrul Daniel Funeriu a spus: “N-am ştiut, am citit şi am cerut să fie schimbat!”.
Ministrul Daniel Funeriu a solicitat ieri demisia din funcţie a lui Marius Mărcuţă, învinuit în dosarul "Ridzi-2 Mai".
"În vederea respectării angajamentului de integritate făcut o dată cu preluarea mandatului, îi solicit doamnei Doina Melinte, preşedintele ANST, să revină asupra deciziei legate de numirea temporară a domnului Marius-Mihail Mărcuţă pe postul de coordonator al biroului de achiziţii, asupra căreia nu am fost informat. Îi solicit doamnei Melinte să facă demersurile necesare pentru menţinerea la standarde înalte a integrităţii ANST". Aceasta a fost reacţia ministrului educaţiei, Daniel Funeriu, aflat ieri la Bruxelles, după dezvăluirile făcute de Gazeta în ediţia de luni.
Marius Mărcuţă, director al achiziţiilor şi investiţiilor în mandatul Monicăi Iacob-Ridzi şi unul dintre principalii învinuiţi de către DNA în dosarul "2 Mai", a revenit de curînd în funcţia de coordonator al aceluiaşi departament în ANST. În plus, la începutul acestei luni, CNSAS a deschis procedura juridică de declarare a calităţii de colaborator cu Securitatea în ceea ce-l priveşte pe Mărcuţă.
"Domnul Mărcuţă nu va mai coordona achiziţiile şi investiţiile instituţiei pe care o conduc", a anunţat ieri şi preşedintele Doina Melinte. Şefa ANST a precizat că Mărcuţă va rămîne un simplu angajat în cadrul acelui departament pînă în momentul în care DNA va înainta dosarul în justiţie, moment în care i se va desface contractul de muncă.