SPORTURI  »  ALTELE  »  BILIARD

Gazeta vă invită să învăţaţi biliard cu Babken Melkonian

Articol de - Publicat duminica, 20 februarie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 20 februarie 2011 21:21

În fiecare miercuri, între orele 17:00 şi 19:00, la King's Club Biliard & Snooker, campionul va da lecţii gratuite pasionaţilor de jocul cu bile

E un tip micuţ, slăbuţ, dar cînd intră într-un club de biliard, stîrneşte rumoare. Umblă mai mereu îmbrăcat sport, se tunde scurt şi seamănă izbitor cu gemenii Karamian din fotbal. Nu întîmplător. Şi el este tot armean de orgine, dar e stabilit în România de 22 de ani. Babken Melkonian (30 de ani) este cel mai de temut jucător din ţară în sporturile cu tacul, biliard sau snooker. În urmă cu 11 ani juca biliard de cartier, cu prietenii, pe regula "neagra la colţul opus". "Credeam că ştiu tot, dar m-am înscris la un concurs, unde m-a bătut un grec, Yanis, de parcă nici n-aş fi fost la masă. Mi-am zis că a fost un accident. Dar după două săptămîni, m-am înscris iar la o competiţie şi am jucat tot cu el în primul tur. M-a eliminat la fel de uşor. Atunci mi-am dat seama că, de fapt, nu ştiam nimic despre adevăratul biliard", se confesează Babken.

De atunci s-a apucat să înveţe. Singur. Jucînd mii de ore, inclusiv cu jucători mult mai bine cotaţi. "Am progresat repede şi după cîteva luni am început să mai cîştig şi eu". Acum este numărul 1 în România, dar şi în estul Europei. După 9 ani de dominaţie totală a polonezilor, Babken a ocupat anul trecut locul întîi în circuitul "Dynamic Best of the East".

"E nevoie de sportivi"
La iniţiativa Gazetei şi a clubului de biliard King's, Babken s-a decis să promoveze biliardul şi să dea săptămînal lecţii gratuite amatorilor. Cei mai buni se vor putea înscrie în concursuri pe categorii de vîrstă, care se vor ţine în aceeaşi locaţie în lunile aprilie şi mai. "Vreau să ajut şi eu cum pot la dezvoltarea acestui sport şi la noi. Sînt sute de mii de oameni care joacă biliard în România, dar majoritatea o fac de distracţie, nu ca pe un sport. Cine ştie, poate că unii vor face pasul spre performanţă. Aşa am început şi eu. E nevoie de jucători mai mulţi, de cluburi, numai aşa vom putea avea o federaţie puternică şi acest sport va fi altfel perceput şi la noi".

Sfaturile lui Babken pentru începători
"Trebuie să-şi stabilească un scop, realizabil într-un interval de timp relativ scurt. Dacă îţi propui de la început să ieşi campion european în doar trei ani, după cîteva luni ai mari şanse să renunţi"

"Cel mai bun exerciţiu este jocul. Indiferent de nivel, trebuie să se confrunte cu cît mai mulţi adversari, chiar şi cu unii mai puternici, pentru că de la cei mai buni înveţi"

"Un începător trebuie să joace aproape zilnic, pînă cînd îşi face mîna, cum se spune. Fiecare are nevoie de propriul tac, nu neapărat profesional, dar important e să joace mereu cu el"

"Spargerea bilelor trebuie să-ţi confere un avantaj. E important să loveşti în plin bila din vîrful pachetului, să nu faci fault şi să şi bagi o bilă, ca să rămîi la masă. La început e preferabil să nu loveşti foarte tare, pînă prinzi mişcarea"


"Micşoraţi «buzunarele» mesei!"
Babken are propria filosofie despre biliard şi crede că e momentul ca regulile acestui sport să se schimbe: "La cel mai înalt nivel, a devenit un joc prea simplu. Primii 200 de jucători ai lumii sînt atît de buni încît rareori ratează o bilă. Intră la masă, sparg, bagă toate bilele şi gata! Nu mai e o confruntare, e vorba doar de o luptă cu tine, să nu greşeşti. De aceea eu cred că nici nu se poate vorbi despre cel mai bun jucător din lume la biliard. Nici nu mai e loc de tactică, de strategie, ca la snooker, din moment ce nici nu prea mai apuci să intri la masă. Şi totul se întîmplă din cauză că "buzunarele" mesei de biliard sînt prea mari, pot intra simultan două bile şi tot mai rămîne spaţiu. E prea uşor. La Eurotour s-au schimbat regulile la spargere, ca să nu mai bagi bile din prima, dar tot nu e de ajuns".

"S-au mai schimbat regulile, pentru ca jocul să devină mai palpitant, mai dificil, dar soluţia e să se micşoreze găurile. Măcar cu un centimetru!"
Babken Melkonian


Visează la Campionatul Mondial
După ce în 2010 a cîştigat competiţia rezervată jucătorilor din estul Europei, Babken şi-a stabilit un alt obiectiv. "Vreau să ajung în primii 30 de jucători la Eurotour, circuitul unde participă cei mai tari jucători de pe tot continentul şi, de ce nu?, să mă calific pentru Campionatul Mondial". Se finanţeză singur "prin prieteni care mă mai ajută cu bani. O deplasare la un concurs costă în jur de 700 de euro şi sponsori găseşti foarte greu. Am noroc acum că sînt numărul 1 în Est şi în sezonul 2011-2012 îmi plătesc organizatorii circuitului «Best of the East» taxa de înscriere la fiecare etapă de Eurotour, care este de 150 de euro".

În 2010 l-a învins pe Souquet, numărul 1 mondial
La cea de-a treia ediţie a turneului "Euroconstruct Open", disputat anul trecut la Timişoara, în semifinale, Babken Melkonian l-a învins pe numărul 1 mondial, germanul Ralf Souquet, cu 9-6. "Am avut emoţii, dar înainte de meci. Eu cred că el a jucat mai bine, dar a avut ghinion că n-a reuşit să bage o bilă din spargere de vreo 3-4 ori. Eu am fost mai norocos". În finală, Babken a fost învins de ungurul Sandor Toth, fost campion european, cu 9-6. "Cu Toth a fost invers, am avut eu ghinion la spargere", explică Babken.

103 puncte e cel mai mare break la snooker realizat în România într-o competiţie oficială, record ce-i aparţine lui Babken Melkonian

Snooker!Clubul de biliard King's (sectorul 6) demarează campania "Biliard pentru toţi". Din această săptămînă, amatorii de biliard pot lua lecţii gratuite de la cel mai bun jucător din estul Europei, Babken Melkonian, dar şi de la Iulian Dragne, arbitru internaţional şi unul dintre jucătorii consacraţi din România. În plus, King's Club Biliard & Snooker organizează o serie de concursuri:
Elevi (14-16 ani), 2-3 aprilie
Studenţi, 9-10 aprilie
Open (orice vîrstă), 17-18 aprilie
Jucători consacraţi, 7 mai
Feminin, 8 mai
Campania se va încheia cu un turneu final, pe 15 mai, cu premii totale de 6.000 RON, la care vor participa primii 8 clasaţi la concursurile anterioare.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (1)
 •  02 Martie 2011, 14:32

super...o sa ma interesez si eu...si o sa merg la toate concursurile...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează