Articol de GSP - Publicat joi, 24 februarie 2011 00:00 / Actualizat joi, 24 februarie 2011 22:49
Dacă Poli Timişoara nu învinge pe Gaz Metan în etapa a 19-a, diferenţa dintre primele două locuri în Liga 1 ar fi una dintre cele mai mari din ultimul deceniu.
Victoria la masa verde a liderului Oţelul în faţa Pandurilor a mai adus 3 puncte în contul gălăţenilor: total, 42 de puncte în 19 etape. Şi o diferenţă de 8 puncte faţă de urmăritoarea Poli Timişoara, care are în acest moment un meci în minus, cel cu Gaz Metan, de sîmbătă.
Dinamo +13, Rapid +11
În funcţie şi de rezultatul meciului de la Timişoara, Oţelul se poate poziţiona pe locul al 3-lea în topul dominaţiei din Liga 1 din ultimul deceniu. Trupa lui Dorinel Munteanu este depăşită doar de Dinamo, în sezonul 2006-2007 (13 puncte faţă de Steaua) şi de Rapid, în sezonul 2002-2003 (la 11 lungimi de FC Naţional).
43 de puncte, dar pe locul 2
Surprinzător, cu cele 42 de puncte adunate în acest moment, Oţelul nu şi-a bătut recordul din 1997-1998, cînd, după acelaşi număr de jocuri, avea cu un punct mai mult. Totuşi, gălăţenii ocupau la acea vreme doar poziţia secundă, în spatele Stelei (45 de puncte).
Capitala dominată
O nouă dovadă că Provincia este la putere în Liga 1 o reprezintă faptul că, pentru al doilea campionat consecutiv, două echipe din afara Bucureştiului ocupă primele două locuri după 19 etape. Anul trecut, ordinea era: 1. CFR Cluj, 2. Poli Timişoara. Acest lucru nu se mai întîmplase de 32 de ani! În sezonul 1977-1978, ASA Tg. Mureş şi Poli Timişoara, conduceau Liga 1 după 19 etape.