FOTBAL  »  Superliga  »  CRAIOVA - BRĂNEŞTI 1-1

Craiova a remizat cu Victoria Brăneşti după o greşeală de arbitraj » Punctul negru

Articol de GSP - Publicat marti, 08 martie 2011 00:00 / Actualizat marti, 08 martie 2011 00:32

Craiova a avut ghinion aseară, ratînd din toate poziţiile. Remiza a venit doar după o greşeală a lui Teo Crăciunescu

Oltenilor le trecu glonţul pe la ureche. O înfrîngere cu Brăneştiul ar fi îngropat Ştiinţa. Aşa, cu punctul smuls aseară, juveţii mai trag de timp în speranţa că îşi vor regla şi jocul, care a scîrţîit în special în prima repriză.

Pe hîrtie, Brăneştiul părea pradă uşoară. Mai greu pe iarbă, unde leii alb-albaştri s-au transformat în pisicuţe. Coman (29), atacantul ce marcase un gol superb cu CFR, a recidivat: a profitat de greşeala copilărească a lui Buleică şi l-a lobat pe Lung.

La 0-1 s-a trezit şi Craiova. Din orgoliu sau de frig! Cert e că au venit şi ocaziile. Subotici (37) a fost aproape de a bifa primul din cele zece goluri promise fanilor, dar s-a opus Stoicescu. Mihai Costea (43) a ratat golul etapei, voleul său de la 20 de metri fiind boxat în corner, iar Dorel Stoica (68) a trimis, pe spate, cu călcîiul, dar mingea a muşcat din transversală.

A fost nevoie de şiretenia lui Stoianof, căruia i s-au înmuiat genunchii cînd i-a simţit răsuflarea lui Marincău în spate. Simularea sa a adus lovitura liberă în urma căreia Mihai Costea (80), cu un şut puternic de la 18 metri, a adus egalarea. Cele trei puncte puteau rămîne în familie, însă fratele său (89) a trimis cu capul "peste", deşi poarta era goală! Ninsoarea căzută pe final părea un semn că în Bănie nu va mirosi prea curînd a primăvară. Cel puţin nu în clasament.


Costea I, înjurat de fani
Ratarea incredibilă a lui Florin Costea din ultimele minute ale partidei, cînd, aflat singur cu poarta goală, a trimis cu capul "peste", i-a iritat pe fani, care l-au înjurat pe atacant. "Suporterii nu ar trebui să se poarte aşa cu el, ci să-i fie alături pentru că vine după o accidentare", a zis Dorel Stoica. "E nedrept cum s-a purtat lumea cu fratele meu, să nu uite că el şi-a rupt picioarele pentru Craiova şi nu merită să fie înjurat", a spus şi Mihai Costea. Zoro a fost printre jucătorii aplaudaţi de fani.


"Am făcut un joc bun, dar mingea nu vrea să intre în poartă. Sîntem cea mai ghinionistă echipă de pe planetă! Băieţii s-au dăruit şi sînt convins că vom scoate un rezultat bun cu Timişoara"
Adrian Mititelu, patron Craiova

"Din păcate, fotbalul e nedrept, nu se poate ratăm aşa de mult! Nu ştiu dacă e ghinion, trebuie să nu mai irosim atîtea ocazii! Nu dau vina pe cineva, greşim toţi, trebuie să fim mai atenţi!"
Dorel Stoica, mijlocaş Craiova

"Am jucat bine, am avut multe ocazii, dar mingea n-a vrut să intre în poartă. Ăsta e fotbalul, va veni şi ziua cînd vom reuşi să marcăm, sperăm să o facem cu Timişoara"
Marco Zoro, fundaş Craiova

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Nationala
Vestiarul României la Priștina vs. Vestiarul lăsat de Kosovo pe Arena Națională
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Nationala
Președintele TAS de România, dialog cu GSP despre România - Kosovo: „E o vină comună. Fotbaliștii kosovari au provocat, fanii au reacționat” » Ce crede că riscă FRF
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”
Nationala
Sexy jurnalista din Kosovo, reacție virală după scandalul de la meciul cu România: „Epilogul va fi acesta” + Românii au comentat imediat: „Sunteți găini, nu vulturi”

Scene REVOLTĂTOARE! Haosul a continuat și la conferință » Kosovarii au sărit la bătaie, cu Mircea Lucescu la 3 metri distanță: „Să vă fie rușine!”

Presa internațională vuiește după ce România - Kosovo a fost abandonat: „Haos!”


Comentarii (11)
fcbfaceprapad
fcbfaceprapad  •  08 Martie 2011, 22:45

asta a fost greseala de arbitraj? p/.ish.a-m-as pe natia ta de ziarist spurcat, pai a dat craiova gol din offside sau ce a facut de a fost greseala, manca-te-ar puscariile

adain
adain  •  08 Martie 2011, 10:17

Florin Costea trebuie sa joace titular ca sa fie fortata aducerea la potentialul maxim.... nu uitati ce operatie a asuferit Costea, multi fotbalisti dupa asemenea accidentari s-au lasat de fotbal!!!! aveti rabdare si nu-l mai huiduiti si usor, usor o sa inceapa si sa dea goluri!!!! Buleica daca nu luam in considerare pasa gresita a jucat f. bine si trebuie incurajat in continuare!!!! Branestiul in afara de golul primit cadou nu a jucat nimic, Craiova a avut multe ocazii de gol si asta e un semn bun..... daca nu se rata atat se termina lejer cu 3 sau 4 la 1!!!! partea proasta este ca s-au pierdut puncte in fata unei echipe care se lupta si ea pt. evitarea retrogradarii!!

park72
park72  •  08 Martie 2011, 10:02

Footballidentity - cel mai captivant joc online >un joc unde munca in echipa, strategia si calitatea de om conteaza google va poate ajuta cu mai multe detalii ;)

Vezi toate comentariile (11)
Comentează