SPORTURI  »  HANDBAL  »  LIGA CAMPIONILOR / KRIM LJUBLJANA-OLTCHIM (SÎMBĂTĂ, 18:30, DIGISPORT)

Oltchim joacă la Ljubljana doar pentru palmares » Fără obiectiv

Patricia Vizitiu s-a luptat pentru fiecare minge în meciul cu Krim, de la Vîlcea foto: Raed Krishan
Patricia Vizitiu s-a luptat pentru fiecare minge în meciul cu Krim, de la Vîlcea foto: Raed Krishan

Articol de - Publicat vineri, 18 martie 2011 00:00 / Actualizat joi, 17 martie 2011 21:06

Oltchim joacă sîmbătă, la Ljubljana, un meci doar pentru palmares. Vîlcencele nu mai au nici o şansă la calificarea în semifinale

Campioana României, Oltchim Rm. Vîlcea, joacă după mult timp un meci fără miză în Liga Campionilor. Ratarea obiectivului din acest sezon a inflamat spiritele la Vîlcea. Jucătoarele îşi simt ameninţate posturile din vară, mai ales că antrenorul Radu Voina a anunţat că vrea să remanieze total lotul. Tehnicianul a ales să lase acasă cîteva din titularele obişnuite pentru meciul de la Ljubljana. "Dacă tot nu mai avem şanse la calificare, trebuie să le dăm şi fetelor care au jucat mai puţin posibilitatea să evolueze acum", a spus Voina. Astfel, tehnicianul le-a lăsat acasă pe Steluţa Luca, Valeria Beşe, Adriana Nechita, Clara Vădeineanu, Tereza Pîslaru, Roxana Han şi Iulia Curea.

"Toate fetele fac parte din lotul Oltchimului. Trebuie să arate că merită acest lucru. Unele nu au făcut-o pînă acum", a spus Voina.
Krim şi Oltchim joacă sîmbătă doar pentru evitarea ultimului loc în clasament. Vîlcencele pot termina pe poziţia a treia în grupă doar dacă vor cîştiga, vor obţine un punct sau vor pierde la maximum trei goluri diferenţă. În tur, la Rm. Vîlcea, Oltchim a cîştigat cu 31-27.
Vîlcencele au plecat în această dimineaţă la Ljubljana şi se vor întoarce în ţară duminică seara.

Nechita are entorsă
Din jucătoarele lăsate acasă de Voina, Cristina Neagu şi Adriana Nechita sînt accidentate. Cristina mai are de stat încă două săptămîni după problemele la umărul drept, în timp ce Nechita a suferit o entorsă la degetul mare de la piciorul drept în meciul de la Podgorica, cu Buducnost. "În minutul 3 mi-am sucit degetul. Am încercat să mai joc, dar am dureri mari. Doctorii mi-au recomandat două săptămîni de pauză", a declarat Nechita.

Lotul Oltchimului pentru Ljubljana
Tolnai, Smedescu - portari
Elisei, Managarova, Farcău - extreme
Ţăcălie, Szucs, Pidpalova, Ozel, Fiera, Vizitiu, Geiger - linia de 9 metri
Manea, Stanca - pivoţi

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Superliga
Duelul mesajelor la Dinamo - Rapid! Giuleștenii le-au aflat scenografia: „Dacă vrem mici de la voi, să apăsăm tasta doi?” + Derapaje rasiste ale dinamoviștilor
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”
Superliga
Dorinel Munteanu, acuze grave după CFR Cluj - Oțelul: „Viciere de rezultat, cum se făcea pe vremuri!”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (5)
ceaiuri
ceaiuri  •  19 Martie 2011, 14:48

fetele vor juca pt un nou inceput...vreau o echipa ambitioasa,talentata jucatoare noi,tacalie sa demonstreze ca a lustruit banca..degeaba vreu determinare toate convertite intr-o victorie

vera7kc
vera7kc  •  19 Martie 2011, 08:18

e bine sa o vedem si pe smedescu la treaba....ca de cand a fost adusa inapoi de la tomis nu prea a apucat sa joace...mai bine o lasau acolo, sa ajute echipa, daca tot nu se bazeaza pe ea. dupa ceea ce s-a intamplat la buduconst eu o lasam si pe pidpalova in afara lotului, mai bine incercam cu vadineanu, merita si ea o sansa. oricum multa bafta fetelor! speram sa obtinem o victorie diseara, chiar daca nu mai conteaza aproape deloc.

suporter_valcean
suporter_valcean  •  18 Martie 2011, 14:06

Bojana Popović, Budućnost: “Oltchim este o echipă cu mai multe jucătoare de calitate decât orice altă formație din Europa. .. Unele jucătoare preferă un antrenor, celelaltele preferă pe altcineva. A trebuit să se adapteze mereu la sisteme noi și cred că le-a fost destul de greu" Europa handbalistica a inteles perfect situatia de la OLTCHIM. Sa nu ne mai credem smecheri!! Domnule Voina, avem jucatoare de calitate, puneti-le in valoare, nu mai incercati sa scapati de ele! Fetelor, jucati pentru ECHIPA nu pentru un antrenor anume!!!

Vezi toate comentariile (5)
Comentează
Close