FOTBAL  »  NATIONALA  »  BOSNIA - ROMÂNIA, 26 MARTIE, 20:15 PROTV, LIVETEXT PE GSP.RO

"Naţionala", această nevastă fatală

Articol de GSP - Publicat marti, 22 martie 2011 00:00 / Actualizat marti, 22 martie 2011 13:11

Nu, nu mai poţi să te minţi. În Liga 1, femeile sînt cam aceleaşi. Din Bistriţa sau Braşov. Cele din Alba Iulia sau Buzău nu rezistă prea mult în prim plan. Dar multe îşi cumpără haine străine, care mai toate se destramă într-un sezon. Iar cocotele bătrîne spun că s-au pocăit, deşi mai adîncesc decolteul la presiunea numelor mari.

Dinamo în Europa devine iubirea din liceu. Urziceniul cu ochi albaştri a fost doar o aventură de concediu. Steaua e o puştoaică mofturoasă cu un tată care-i citeşte jurnalul. Rapid, studenta care împarte săruturi pe batoane de salam. E clar, nu sînt de-ajuns flirturile sterile cu dame subţiri, prin tururi preliminare europene. Nu, nu mai poţi să te minţi.

Mai ales că vine primăvara. Ca mai totdeauna, rămîi singur. "Prospăturile" ardeleneşti te-au ameţit cu un 2-1 pe Olimpico, dar cînd e vorba de mai mult, tot starletele bogate defilează pe podium. Cînd e vorba de dragoste, formele se fac fum în ultimul minut al lui Cavani.

Aşa că te întorci la "naţională". Vii la nevastă.
Chiar dacă de ani de zile patul e rece între tine şi bucuria "Mondialelor". Deşi încercările ei de întinerire par liftinguri făcute cu ciobul. Uiţi că a fugit de-acasă la Belgrad, înghiţi orgoliile socrilor federali, "răzvănelile", şi îi accepţi cu jumătate de inimă viciile şi vedetismele. Dai la o parte obsesia destinului pentru Franţa. Ştergi cu buretele blondul natural înroşit aiurea. Nu-i căsătoria triumful obişnuinţei în faţa urii?

Dacă ceilalţi te iau peste picior, le spui că şi Ungaria a fost divă şi uite ce-a ajuns. Dacă afli că te-a înşelat cu un egal la Paris, înghiţi şi aştepţi tremurînd să vezi dacă-i rezistă năpraznicului bosniac. E nevasta ta. Într-o bucătărie cu igrasie dintr-o ţară bandajată. Cu tot haosul ei, demn de interiorul oricărei genţi de femeie. Nu poţi fără ea.

Aşadar, strîngi în minte declaraţiile de dragoste din '94, pui driblingul lui Dobrin în loc de verighetă iar din lobul lui Hagi desenezi voalul de mireasă. Ierţi tot. Pentru că e primăvară şi eşti iarăşi singur.
Şi pentru că o iubeşti.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (5)
galilei
galilei  •  22 Martie 2011, 20:21

Fara discutie cea mai frumoasa prezentare a nationalei pe care am citit o de foarte foarte mult timp intr un ziar de sport. Foarte frumos scris!

radu2082
radu2082  •  22 Martie 2011, 14:30

Frumos articolul..Hai Romania!!!

gabtzy
gabtzy  •  22 Martie 2011, 13:48

Foarte frumoasa aceasta comparatie, insa starea asta de melancolie este repede stearsa cand apar comentarii gen "hai Bosnia".....decat sa scrieti asa ceva mai bine va abtineti ....da ce poti cere de la un stelist limitat care uita de problemele de la clubul lui maret si isi da cu parerea despre Nationala.....

Vezi toate comentariile (5)
Comentează