FOTBAL  »  NATIONALA  »  RETRAGREA LUI CHIVU

Scrisoarea deschisă trimisă FRF prin care Chivu îşi anunţă retragerea din naţionala României

Cristian Chivu, retras din echipa naţională a României la numai 30 de ani
Cristian Chivu, retras din echipa naţională a României la numai 30 de ani

Articol de GSP - Publicat sambata, 21 mai 2011 00:00 / Actualizat sambata, 21 mai 2011 14:02

Căpitanul echipei naţionale a României, Cristian Chivu, a decis să pună capăt carierei sale sub tricolor. La 30 de ani şi 75 de selecţii la echipa naţională, liderul recunoscut al actualei generaţii consideră că nu mai face faţă pe mai multe fronturi şi a anunţat printr-o scrisoare deschisă trimisă la Federaţia Română de Fotbal retragerea sa de la echipa naţională.

Iată mai jos textul integral al scrisorii:

În viaţa mea a sosit un moment destul de greu la care m-am gîndit mereu cu teamă, dar pe care nu-l mai pot amîna. Cariera de jucător sub steagul României a luat sfîrşit. Vîrsta, accidentările, intervenţiile chirurgicale la care am fost supus în ultimii ani mă împiedică să lupt pe mai multe fronturi. Odată cu această decizie se încheie una dintre cele mai importante etape din viaţa mea şi acum, cînd privesc înapoi, simt cu mîndrie onoare şi recunoştinţă.

Am fost, sunt şi voi fi cît voi trăi unul dintre cei mai înfocaţi suporteri ai echipei naţionale a României, al cărei căpitan am avut onoarea să fiu. 12 ani am fost parte din familia naţionalei României, am avut privilegiul să înscriu goluri sub steagul României, să joc fotbal cu imnul răsunîndu-mi în minte şi să alerg pînă la ultima fărîmă de energie pentru mîndria românilor mei. Am făcut-o cu toată fiinţa mea, ca sportiv şi ca român.

Mi-e greu să mă opresc din acest drum, însă ştiu că nu voi înceta niciodată să fiu român, să susţin sportivii şi fotbaliştii români şi să fiu cel mai mare fan al echipei naţionale. Inima mea bate pentru ţară şi pentru familia mea şi asta nu se va schimba niciodată, indiferent de vîrstă sau de starea de sănătate.

Aş vrea să le mulţumesc din tot sufletul tuturor celor care m-au spijinit în cariera de jucător al echipei naţionale, antrenorilor, colegilor, echipei, Federaţiei Române de Fotbal, suporterilor, familiei, soţiei mele şi celor două fetiţe ale noastre, pentru aceşti 12 ani care mi-au schimbat viaţa.

Hai România! Să fim mîndri că suntem români!

Semnat:
Cristian Chivu, român şi jucător de fotbal

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
FCSB, o nouă problemă » Mihai Stoica: „Anul 2024 s-a încheiat pentru el”
Superliga
FCSB, o nouă problemă » Mihai Stoica: „Anul 2024 s-a încheiat pentru el”
Anghel Iordănescu a comis-o în direct, după ce l-a criticat pe Mircea Lucescu: „Pardon” » Ce a spus fostul selecționer
Superliga
Anghel Iordănescu a comis-o în direct, după ce l-a criticat pe Mircea Lucescu: „Pardon” » Ce a spus fostul selecționer
Imagini incredibile surprinse de GSP la Camp Nou » În ce stadiu se află gigantul catalan în care se vor investi 1,5 miliarde de euro!
Campionate
Imagini incredibile surprinse de GSP la Camp Nou » În ce stadiu se află gigantul catalan în care se vor investi 1,5 miliarde de euro!

Ion Țiriac a „incendiat” internetul cu apariția controversată de la Turneul Campionilor » Ce scria pe șapca miliardarului: imaginile au apărut pe transmisiunea live a finalei

UEFA nici nu a stat la discuții și a refuzat pe loc cererea României » Ce solicitase FRF, imediat după abandonul naționalei din Kosovo


Comentarii (7)
y_nelu
y_nelu  •  22 Mai 2011, 23:33

UNDE-I ANUNTUL DIN-NAINTE...BWLANGEILOR??

dreamer123
dreamer123  •  22 Mai 2011, 03:24

Respect Chivu ! Mircea Sandu, DEMISIA

mihailstanciu
mihailstanciu  •  21 Mai 2011, 20:41

mai bine se retragea florescu

Vezi toate comentariile (7)
Comentează