Belodedici, primul din lume cu două trofee

"Belo, am găsit ceva interesant în presa macaronară.Uite ce zice aici. E, unul, John James "Jimmy" Rimmer, englez, portar. A prins două finale de Cupa Campionlor Europeni, cu Manchester şi Aston Villa. A avut ghinion în ambele, în sensul că în prima, aia din 1968, contra lui Benfica, n-a evoluat, în cea de-a doua, prin 1982, a jucat numai 10 minute şi a fost înlocuit. Asta contează mai puţin, are două trofee, dar tu, Belo, poţi fi primul fotbalist din istoria omenirii cu două cupe deasupra capului, pentru că ştiu sigur că vei evolua!"

Miodrag Belodedici zîmbeşte. Da, ar fi ceva...Dar, gata cu poveştile, la treabă!

Din nou de la punctul cu var
E 29 mai 1991. Stadionul "San Nicola", Bari, finala Cupei Campionilor Europeni, Steaua Roşie Belgrad - Olimpique Marsilla. La sîrbi evolueză, impecabil, Miodrag Belodedici. Se merge umăr la umăr, se ajunge la penaltyuri. Amoros ratează pentru francezi, la a treia tură vine rîndul românului. A mai trăit aşa ceva, cu cinci ani în urmă, la Sevilla, contra Barcelonei, cu Steaua.

Îşi aduce aminte..."Stomatologul" şi "Nutria" au ratat, Lăcă şi "Găboajă", nu. Urma şi el la ghilotină, dar Helmi le-a dat mai repede medaliile. Scutură capul, ca şi cum ar vrea să se trezească din visare. Iese din găluşcă, trage frumos, în stînga lui Olmeta, care e pe minge, dar nu poate evita golul. Pînă la final, nimeni nu mai ratează, iar Pancev pune pecetea. Stojanovic, căpitanul, apucă trofeul de urechi. Savicevic, Mihajlovic, Pancev, Jugovic ori Prosinecki - Doamne, ce jucători!, vin şi ei să sărute cupa. Şi Miodrag Belodedici, cu tricoul său în dungi, roşu cu alb, cu şortul ridicat aproape de subsori! E primul om din Univers cu două Cupe ale Campionuilor Europeni cucerite în urma unor evoluţii cap-coadă. După el, numai vreo 24 de băieţi au mai reuşit acest lucru...

Fugitivul
Istoria e cunoscută. După Sevilla 1986, Miodrag Belodedici mai stă puţin şi...trece graniţa. De la Steaua, la...Steaua. Un văr de-al lui vrea să-l ducă la Partizan, el trage la Crzvena Zvezda. "Îi urmăream de mic şi ştiam că au probleme cu postul de libero. I-am întrebat dacă n-au nevoie de un jucător ca mine. Bosko Gurovski era stăpîn pe plantaţie atunci, dar încet-încet, i-am luat locul"...N-a fost uşor, din contră. FIFA l-a suspendat pentru întreruperea unilaterală a contractului cu Steaua.

N-a disperat şi, în sezonul 1989 - 1990, a ajutat echipa să cîştige titlul. "La semifinala cu Bayern Munchen, îmi aduc aminte de un unu la unu cu Klaus Augenthaler. Corner, sărim la cap, eu rămîn cu lănţişorul lui în mînă. El trebuie să fugă în apărare, eu nu ştiu ce să fac. Îl aştept la faz următoare şi-l înapoiez. Ha-ha, nu ştie ce să facă, să-mi dea una sau să-mi mulţumească", rememorează, astăzi, "Căprioara".

În 1991, Steaua Roşie a  prins ultimul tren, din punct de vedere fotbalistic. Peste numai o lună izbucnea "Războiul de zece zile", ceea ce mulţi consideră începutul tragediei din fosta republică a Iugoslaviei.