Articol de Eduard Apostol - Publicat marti, 14 iunie 2011 00:00 / Actualizat marti, 14 iunie 2011 13:02
Vă vine sau nu să credeţi, dar Nicolae Mitea încă se mai gîndeşte la fotbal! Mijlocaşul ofensiv a ajuns la 26 de ani, dar de doi ani n-a mai epatat pe teren, ci în afara lui, prin tabloide, prin relaţia cu Andreea Tonciu
Cîndva văzut drept o mare speranţă a fotbalului românesc, un posibil urmaş al lui Florin Răducioiu, Mitea, fost coleg şi autointitulat prieten al lui Ibrahimovici în perioada Ajax Amsterdam, se roagă acum să prindă un contract. În străinătate, oriunde, în ţară, nu e de nasul lui. Anul trecut pe vremea asta afirma că aşteaptă să dea tunul vieţii, că nu poate accepta orice şi îşi stabilise un salariu prohibitiv, de multe sute de mii de euro.
Au mai existat ceva discuţii cu Poli Timişoara, a mai fost în Grecia, la Ionikos, dar nimic. Dacă acum doi ani visa la Lazio, în prezent navighează pe internet căutînd nu adrese de mail ale tinerelor domnişoare, ci diverşi agenţi FIFA care să-l scoată din criză.
Italia, Olanda, Franţa. Doar vorbe
"Nu am stat cu mîinile în sîn să-mi pice ceva din cer. Am sunat, m-am interesat, însă de unul singur este greu", a dezvăluit Mitea în Ring. Rămas fără sprijinul fraţilor Becali, Niki a ajuns la fundul sacului, acceptînd şi salarii minime pentru Liga I, însă vechile probleme medicale şi faptul că nu a jucat nicăieri în ultimele două sezoane îl trag în jos şi nimeni nu se înghesuie să-i găsească vreo ofertă, cît e el de jucător liber şi cu CV de fost internaţional.
"Fără impresar e aproape imposibil să-ţi găseşti ceva. Am trimis e-mail-uri la diverşi agenţi din Italia, din Olanda, din Franţa. Doar vorbe. Nu poţi avea încredere în nimeni. Am luat o ţeapă cu Grecia, nu vreau să repet acea experienţă. Lumea are impresia că nu vreau să joc, dar nu e aşa. Din fotbal am trăit, asta e viaţa mea. Dacă acum am nişte bani, aceştia au venit din sport. Poate am avut pretenţii prea mari cînd am venit de la Ajax, însă mă obişnuisem cu alt nivel. Acum îmi dau seama că în România se promovează numai scandalul! Asta se vrea, asta se cumpără. Vreau să joc în străinătate, linişte să fie! Sper din tot sufletul să reuşesc să plec", a mai declarat Mitea.
Între bine şi rău
Soarta a fost darnică, la început, cu Nicolae, cînd a prins contractul cu Ajax Amsterdam şi-a jucat foarte bine în primul sezon. Accidentarea l-a dat peste cap, s-a întors în România, a fost mereu un neînţeles. Destinul i-a mai dat o ultimă şansă în iarna lui 2009. Dinamo era lider în Liga I, Mitea a fost unul dintre golgeterii turneelor din Antalya, a fost spectaculos şi eficient, dar s-a pierdut cînd a început sezonul oficial şi a rupt contractul cu roş-albii în primăvară, fără să mai prindă apoi un altul profesionist.