TIMP LIBER  »  DIETA&FITNESS  »  DIETE

Cinci concepţii greşite despre slăbit şi diete

sursa: diet-myths.com
sursa: diet-myths.com

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 iunie 2011 00:00 / Actualizat miercuri, 22 iunie 2011 13:17

Goana după silueta perfectă în timpul cel mai scurt a devenit în ultima vreme o misiune în sine. Toţi sunt în căutarea dietei miraculoase care îi va face peste noapte mai slabi cu câteva kilograme. Numai că, printre sfaturi şi soluţii, se strecoară adesea concepţii greşite despre slăbit, regim şi mâncare. Iată cinci mituri demolate de nutriţionişti.

“Nu contează ce mănânc, tot acelaşi număr de calorii îl asimilez”

Ultimele descoperiri din nutriţie arată că atunci când vine vorba de calorii, alimentele din care le asimilezi fac toată diferenţa. Mai precis, 500 de calorii luate din ţelină nu au acelaşi efect asupra ta precum 500 de calorii preluate din prăjituri.

Unele alimente necesită un timp mai lung de digestie dar ajută la arderea caloriilor (s-a descoperit că mestecarea unui fruct sau a unei legume creşte procesul de ardere a caloriilor cu 30%!) Persoanele care consumă alimente bogate în fibre sau proteine, greu de digerat, îşi forţează organismul să le proceseze astfel încât “depunerea” caloriilor se face mult mai greu.

“Dacă mănânc grăsimi, mă voi îngrăşa”

Febra produselor degresate este pe cale să dispară şi asta pentru că nu contează cantitatea de grăsime acumulată, ci tipul ei.

Astfel, nutriţioniştii recomandă consumarea moderată a grăsimilor mononesaturate, care provin din măsline, nuci, avocado. Un studiu publicat în Jurnalul Britanic de Nutriţie arată că o dietă bogată în astfel de grăsimi contribuie la reducerea grăsimii corporale şi a greutăţii, fără să influenţeze numărul de calorii asimilate.

“Dacă nu încetez să mai mănânc după 8 seara, mă voi îngrăşa”

Mâncatul la ore târzii este un obicei de care mulţi încearcă să scape, deoarece caloriile ingerate nu pot fi arse atunci când eşti inactiv. Totuşi, în ultimul timp, se vehiculează ideea că este mai important cât şi de ce mănânci decât când mănânci. Foamea poate să fie rezultatul plictiselii sau al stresului acumulat de peste zi, lucruri care se vor concretiza în snackuri, calorii şi grăsimi.

Sfatul medicului: Cel mai bine este să iei o cină târzie, dar controlată, decât să cedezi poftelor în mijlocul nopţii.

“Consumul de băuturi şi preparate dietetice mă va ajuta să slăbesc ”

Chiar dacă în teorie băuturile şi sucurile dietetice conţin puţine calorii sau chiar deloc, consumarea lor zilnică nu va face minuni pentru silueta ta. Dimpotrivă – sucurile dietetice pot avea efectul advers: creşterea nivelului de colesterol şi a indicelui glicemic.

Sfatul medicului: Deşi produsele dietetice te pot scăpa de acele kilograme în plus, îti creează o anumită dependenţă şi nu aduc niciun beneficiu sănătăţii tale. Renunţă la ele în favoarea mâncărurilor moderat calorice.

“Nu am cum să mă îngraş dacă sunt vegetarian

Eliminarea cărnii din alimentaţie va avea cu siguranţă beneficii asupra sănătăţii tale, dar dacă nu ţii o dietă vegetariană ca la carte, te poţi trezi cu kilograme în plus. Este bine să consulţi cărţi de specialitate sau un nutriţionist înainte de a adopta un regim vegetarian. Astfel poţi evita să faci greşelile următoare:

-   consumul exagerat de brânză, ca substitut pentru carne, fără a lua în considerare că brânza conţine un număr mare de calorii şi grăsimi nesănătoase

-   abuzul de înlocuitori pentru carne precum bucăţelele de soia, cârnaţi şi şuncă vegetariană; aceste alimente pot fi consumate din când în când, dar în timp concentraţia ridicată de sare din conţinutul lor îţi va provoca balonare şi retenţie de apă

-   lipsa de fructe şi legume din dietă

-   excluderea cărnii din dietă şi neînlocuirea ei cu altă sursă de proteine, greşeală care poate duce la slăbirea organismului

 

 

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (1)
red_nestea
red_nestea  •  20 August 2011, 13:30

Cum sa devii vegetarian si sa faci "greseala" de a elimina fructele si legumele din dieta? Cat de cu capul in nori poti fii? De aia te-ai apucat sa fii vegetarian, ca sa mananci multe fructe si legume ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează