FOTBAL  »  Superliga  »  PANDURII TG JIU

Obiectivul Pandurilor în noul sezon: un loc în primele 8!

Marin Condescu
Marin Condescu

Articol de GSP - Publicat joi, 07 iulie 2011 00:00 / Actualizat joi, 07 iulie 2011 18:21

Preşedintele clubului Pandurii Târgu Jiu, Marin Conescu, a declarat, joi, că echipa sa nu va mai avea ca obiectiv pentru sezonul următor salvarea de la retrogradare, ci clasarea pe unul dintre primele opt locuri ale ierarhiei Ligii I.

"În noul sezon nu vom mai avea ca obiectiv salvarea de la retrogradare. Vrem undeva între primele opt locuri, chiar dacă ar fi o prostie să spunem că ne batem pentru primele trei locuri. Cred că avem cea mai tânără echipă din Liga I, dar şi cea mai bună pe care am avut-o de la intrarea noastră în Divizia A.

Anul trecut am jucat cel mai frumos şi sper să continuăm aşa. Întotdeauna mi-am dorit să fiu mândru, dar acum şi echipa mă ajută. Grig şi echipa sunt atuurile câştigătoare pentru noi. Unii fără alţii nu pot", a afirmat Condescu.

Marin Condescu vrea să readucă echipa cât mai repede la Târgu Jiu unde media de spectatori a fost mereu de peste 5.000 pe meci: "Noi am depus la Ligă o înştiinţare, prin care cerem ca primele noastre două meciuri să se joace la Severin pentru a fi acoperiţi pentru orice situaţie, însă dorinţa noastră este de a ne întoarce acasă cât mai repede.

Cred că jocul echipei o să aducă afluenţă mare la stadion la fiecare meci. Nu vom juca sub 6.000 de spectatori", a precizat oficialul. Pandurii solicitaseră deja LPF omologare terenului de la Severin pentru a mai juca două meciuri acolo.

Joi a sosit în cantonamentul Pandurilor şi Paul Batin, jucător împrumutat de la CFR Cluj. Vineri, de la ora 18.30, gorjenii au programat un meci amical, cu austriecii de la FC Halein.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Stiri extrasport
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Superliga
Gigi Becali a găsit un nou mijlocaș central pentru FCSB: „E cel mai bun din România!”
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva
Stiri extrasport
Peluza Sud a votat intensiv cu Elena Lasconi, dar în capitala Bulgariei! Cum s-a ajuns la așa ceva

A câștigat Cupa Campionilor cu Steaua și i-a făcut campanie lui Călin Georgescu: „E o mârșăvie și o idioțenie să spui că e un candidat pro-Putin și pro-legionari. Plec din țară dacă va câștiga Lasconi”

Călin Georgescu, 3 declarații despre teme fierbinți din sport: „A venit partenerul nostru strategic din NATO... La Paris, a fost un desfrâu anost!”


Comentarii (2)
member
member  •  19 Iulie 2011, 18:23

nea marine ce ai iar visezi la cai verzi pe pereti? desi tin cu pandurii tare greu imi vine ca termina in primele 8 echipe

flafy
flafy  •  12 Iulie 2011, 21:52

este un obiectiv normal totusi sunt de 6 ani in prima liga si isi tot propun salvarea de la retrogradare deci era si timpul pentru un obiectiv mai indraznet plus ca au un antrenor foarte bun!!sunt tare curios sa vad ce lucrari s-au efectuat la stadionul din Targu Jiu....

Vezi toate comentariile (2)
Comentează