Articol de Marian Ursescu - Publicat sambata, 13 august 2011 00:00 / Actualizat sambata, 13 august 2011 18:48
Campioana României a condus primele 19 de minute, dar unguroaicele au cîştigat disputa. Ozel, Managarova, Jovanovici şi Fiera au fost cele mai bune vîlcence
Campioana României la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost învinsă, sâmbătă, de formaţia Gyor ETO, campioana Ungariei, scor 40-38 (21-16), în primul meci din cadrul bet-at home Szabella Cup, de la Siofok.
Oltchim a condus în primele 19 minute ale partidei, a fost apoi egalată, 10-10, iar din acel moment unguroaicele au mărit avansul, până au ajuns la un maxim de opt goluri (21-29, min. 39). Spre final, Oltchim a mai redus din diferenţă (33-35, min. 54 şi 38-36, min. 58), dar i-a fost imposibil să întoarcă soarta partidei, cedând în faţa campioanei Ungariei.
"Am făcut multe greşeli, iar în faţa unei echipe precum Gyor erorile nu rămîn fără urmări. În ofensivă am arătat forţă, am marcat 38 de goluri, ceea ce nu e la îndemîna oricui. E bine că avem astfel de meciuri, ne putem pregăti, putem progresa. Mă bucură faptul că echipa a arătat disponibilitate la efort şi că a revenit cînd era condusă la o diferenţă mare. Nu ne-a interesat rezultatul, am rulat tot lotul şi am vrut ca fiecare din fete să stea, pe cît posibil, un număr egal de minute în teren", a declarat antrenorul Radu Voina.
Oltchim va juca duminică, de la ora 12:50, tot la Siofok, contra campioanei Austriei, Hypo Viena. Partida va putea fi urmărită în direct pe Digisport 2.
Oltchim 38
Fiera 6 goluri, Ozel 6, Managarova 5, Farcău 5, Jovanovici 4, Curea 4, Nechita 2, Manea 2, Vizitiu 2, Stanca 1, Brădeanu 1.
Gyor 40
Gorbicz 9 goluri, Lekici 6, Loke 6, Amorim 5, Radicevici 5, Verten 3, Gros 2, Hornyak 2, Orban 2.
Presa din Scoția, prima reacție despre jocul făcut de Ianis Hagi + Nota după Rangers - Dundee
Mutare-șoc în tenis: Novak Djokovic va fi antrenat de fostul lui mare rival!