SPORTURI  »  TENIS  »  BRD NĂSTASE-ŢIRIAC TROPHY

Primul român în turul doi la BRD Năstase-Ţiriac Trophy » Copil l-a învins din nou pe Crivoi

Marius Copil l-a învins la fel ca în 2009 pe Crivoi
Marius Copil l-a învins la fel ca în 2009 pe Crivoi

Articol de - Publicat marti, 20 septembrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 20 septembrie 2011 17:04

Marius Copil a trecut în primul tur la BRD Năstase-Ţiriac Trophy de un alt român aflat pe tabloul principal, Victor Crivoi, scor 6-3 6-3.

Marius şi-a făcut un obicei în a-l elimina pe Victor la Bucureşti, după ce în 2009 l-a eliminat tot în turul I cu 6-3 6-2.

"A bătut foarte tare vîntul astăzi, dar am aşteptat să fac breakul pentru că aveam încredere în serviciul meu. La Bucureşti îl bat pe Victor, dar şi el mă cam bate la el acasă prin Germania. Încerc să cîştig fiecare meci aici. Am  avut 5 luni de pauză şi mi-am dat seama ce înseamnă tenisul pentru mine şi că vreau să ajung sus", a spus Marius Copil după meci.

Crivoi a fost total ieşit din partidă, nereuşind în nici un moment să preia controlul. S-a ţinut cît a putut de Marius, dar i-a oferit nu mai puţin de 11 şanse de break. De partea cealaltă, Copil s-a apărat excelent şi a ştiut exact cînd să atace şi să profite de forma mai slabă a adversarului său.

În turul doi acesta va da piept cu favoritul numărul 4 al turneului şi finalistul de anul trecut, spaniolul Pablo Andujar.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
Nationala
Mircea Lucescu a luat o decizie surprinzătoare! Selecționerul României a lăsat în afara lotului 3 „tricolori” pentru meciul cu Kosovo
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Nationala
România nu a jucat încă, dar a URCAT în clasament! Tricolorii, tot mai siguri de urna 2, după meciurile de joi seara » Ce rezultate ne trebuie în ultimele două jocuri
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro
Diverse
Arena-OZN din România prinde contur! Imagini spectaculoase cu obiectivul de 25 de milioane de euro

Dan Negru, interviu EXCLUSIV: „Femeia avea coșciugul copilului pregătit, nu uit niciodată ce a făcut Becali” » De la Hagi la Iosif Sava sau o ofertă politică: „Mi-au propus Primăria Timișoarei, mă uitam după camere TV”

Daniel Oprița, singurul antrenor invincibil din primele două ligi, s-a destăinuit în Gazeta: „Dacă tot n-avem drept de promovare, le-am spus un lucru” + „Sportiv, Steaua a mers cu același nucleu până în Liga 1”


Comentarii (3)
v1ad
v1ad  •  20 Septembrie 2011, 18:07

mai bine bateau cehi in week-end

ph81luc
ph81luc  •  20 Septembrie 2011, 17:31

noroc c-am picat intre noi romanii. asa avem si noi un reprezentant in turul al 2-lea. www.justromania.org

costinhao
costinhao  •  20 Septembrie 2011, 17:10

Copil să zică Săru' mâna, tată!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează