Articol de Justin Gafiuc - Publicat duminica, 23 octombrie 2011 00:00 / Actualizat sambata, 22 octombrie 2011 20:09
Cum a învăţat să nu deteste poporul german. De ce l-a sacrificat pe Vieira în favoarea lui Fabregas. Cum citeşte rapid viitorul unui tînăr fotbalist. De ce savurează dezbaterile politice. Sînt cîteva dintre temele explicate de omul care a făcut istorie pe banca "tunarilor"
O figură a fotbalului mondial, singurul manager din istoria Premier League care, cu Arsenal, a reuşit să încheie un sezon fără înfrîngere, Arsene Wenger (62 ani) a oferit în august 2009 un interviu spectaculos pentru cotidianul britanic Daily Mail. Una dintre puţinele ocazii în care francezul a vorbit deschis despre povestea vieţii sale. O decriptare sinceră a filozofiei despre fotbal, din care Gazeta redă azi pasaje fascinante.
- Ce simţiţi cînd vă uitaţi la bogăţia celor de la Chelsea sau la Manchester City?
- Nu sînt deloc invidios.
- Dar iritat sînteţi cînd oamenii constată doar că nu aveţi succesul visat şi nu fac distincţie că un club ca Arsenal funcţionează cu anumite bariere economice?
- Nu mă deranjează că există cluburi cu mai mulţi bani. Încercăm să impunem o cale spre progres mai respectabilă. Creştem jucători tineri, fiindcă nu avem banii celorlalţi. Compensăm însă prin crearea unui stil de joc, a unei culturi. Unui puşti adus la Arsenal la 16 ani îi intră în suflet clubul, fiindcă aici va creşte şi va fi educat într-o anumită filozofie. Şi amintiţi-vă că amiciţiile şi iubirile din colegiu, la 16-20 de ani, rămîn, de obicei, nişte relaţii pe viaţă!
- Sînteţi deseori criticat însă, inclusiv de fanii lui Arsenal, că aţi rămas blocat în această filozofie şi nu aţi accepta s-o schimbaţi, chiar dacă aţi fi putut.
- E la mijloc o capcană. Cum aş fi putut proceda, de exemplu, cînd Fabregas avea 18 ani, jucam 4-4-2 cu Vieira şi am văzut că ei nu funcţionează împreună? A trebuit să iau decizia de a-l ceda pe Patrick, fiindcă Cesc se completa mai bine cu Gilberto Silva. Ştiam că Fabregas ar fi dorit să plece imediat dacă nu juca la acea vîrstă şi trebuia să găsim o soluţie pentru a nu distruge munca pe care o depusesem cu acest jucător.
"Dacă plecam la Real, îmi trădam principiile"
- De ce aţi refuzat pe Real Madrid? Nu era o provocare să aveţi succes acolo cheltuind cel mai mare buget posibil pentru a aduce cei mai buni jucători?
- Dacă aş fi plecat de la Arsenal, mi-aş fi trădat propriile principii. Eu cred în muncă, în conexiunile dintre jucători. Ceea ce face fotbalul mare e ideea sportului de echipă. Poţi cîştiga în diferite moduri, fiind un grup solid sau avînd individualităţi pe teren. Pe mine mă interesează însă etica echipei. Nu sînt un mare fan al tenisului, dar îmi place în special Cupa Davis, care presupune spirit de echipă. La fel se întîmplă la golf, cu Ryder Cup. E ciudat, dar aşa simt eu.
- Vedeţi şi calităţi estetice în fotbal, nu doar funcţionalitate şi eficienţă?
- Obiectivul fiecăruia în viaţă ar trebui să fie acela de a-ţi face treaba atît de bine încît să devină artă. Cînd citeşti o carte fantastică, simţi că scriitorul atinge o parte din fiinţa ta care altfel n-ar fi ieşit la iveală. Te face să descoperi un lucru interesant în existenţa ta. Dacă aş trăi ca un animal, care ar mai fi fascinaţia vieţii? Viaţa de zi cu zi devine interesantă cînd încerci s-o transformi în ceva aproape de artă. Cînd mă uit la Barcelona, de exemplu, gust artă.
"E stupid ca munca ta să depindă de ce a mîncat un jucător"
- Urmăriţi o mulţime de meciuri, reacţionaţi la fiecare numai intelectual, profesional?
- Descopăr uneori lucruri pe care le pot transfera la jucătorii mei, alteori doar mă bucur de un meci ca şi de muzică. Mi se întîmplă să mă concentrez 20 de minute pe un mic amănunt: cum putea continua faza tipul cu mingea la picior sau cum ar fi făcut-o coechipierul care a primit pasa? Sau urmăresc unele meciuri în timp ce discut cu soţia, ca un om normal al cărui job n-ar fi în fotbal.
- Vorbiţi de fotbal ca o artă. E antrenoratul un caz de suferinţă în folosul artei?
- Simţi cîteodată că munceşti toată săptămîna şi apoi, la joc, se duce totul de rîpă pentru că un jucător n-a mîncat bine sau a băut prea mult. E stupid. Ca manager, trebuie să trăieşti ca un fotbalist. Poate ai uneori tentaţia de a te afunda în băutură, dar eşti terminat dacă a doua zi nu te concentrezi total pe treaba ta, spunîndu-le jucătorilor exact ce trebuie să facă. Fotbaliştii sînt foarte atenţi la detalii. Sînt conştient că fac o mulţime de lucruri pe care nu mi-ar plăcea să le fac. Aş prefera să ies undeva, să mă bucur de viaţă, dar realizez că mîine aş fi mort mental, aş uita ceva sau n-aş mai fi competitiv. Ştiu că persoana care am devenit azi arată ca un robot.
"Antrenoratul e o meserie în care n-ai voie să fii suspicios"
- V-aţi întrebat vreodată cum ar trebui să fiţi pentru a convinge ca manager al lui Arsenal?
- Există un examen în fiecare week-end şi, dacă nu învingi, toată lumea va spune că eşti un idiot. Nu spun că e corect sau nu, dar asta e realitatea. Fiind în fruntea lui Arsenal, te simţi rău cînd mergi spre casă după un meci pierdut. Te gîndeşti cîte familii au un week-end mort din cauza asta. Resimţi greutatea momentului. Uneori e bine să ignori însă acest sentiment, să devii un pic egoist, fiindcă altfel rişti să înnebuneşti.
- Sînteţi un antrenor disciplinat, munciţi mult. Cum aţi descrie raporturile cu jucătorii: paternaliste sau profesionale?
- Profunde şi profesionale. E un job în care trebuie să ai o viziune optimistă asupra naturii umane, altfel devii paranoic. Am cunoscut antrenori talentaţi, dar care nu rezistau fără să controleze ceea ce alţi oameni spun sau fac. Şi e o meserie în care nu poţi fi suspicios. În fiecare companie există un şef care devine brusc suspicios cu toată lumea cînd ajunge să ocupe acel post. Va termina prin a înnebuni. Rolul unui tehnician e să ajute, să fie un tip pozitiv, să se gîndească la faptul că jucătorii vor răspunde corect la mesaje dacă sînt sprijiniţi.
"Dacă un jucător a evoluat mizerabil şi spune că a fost fantastic, e pierdut!"
- Aveţi ceva în comun cu vestiarul din ziua de azi? Proveniţi dintr-o generaţie diferită, iar jucătorii de azi trăiesc un alt stil de viaţă.
- Mi-a plăcut mereu să merg în lume, aşa că m-am apucat să învăţ repede engleza. Am avut o educaţie franco-germană. M-am născut imediat după Al Doilea Război Mondial, am fost crescut să urăsc Germania, dar asta mi-a stimulat curiozitatea. Am mers peste graniţă şi am constatat că nemţii nu sînt diferiţi faţă de francezi, vor şi ei să fie fericiţi şi mi-am dat seama că e stupid să-i deteşti. Povestea m-a determinat să-mi doresc şi mai mult să cunosc lumea.
- Dar în tinereţe aţi avut altă viziune asupra lumii?
- Am mers într-o vacanţă de o lună în Ungaria, unde am vrut să înţeleg cum funcţiona regimul comunist. Am călătorit peste tot în ţară. M-am întors însă acasă convins că acel sistem nu va avea viitor.
- Mai există jucători care să-şi pună astfel de probleme de viaţă?
- Numitorul comun al echipelor de succes e că au jucători inteligenţi. Nu înseamnă neapărat educaţi. Ei pot analiza o problemă şi să găsească o soluţie. Îşi pot evalua obiectiv propriile performanţe. Dacă discuţi cu un fotbalist după meci şi-l rogi să-şi analizeze singur prestaţia, iar el o face onest, atunci vei şti că-şi va spune acasă: "Da, am greşit!". Şi data viitoare va rectifica eroarea. Acel jucător are o şansă. Dar dacă un fotbalist a jucat mizerabil şi spune că a fost fantastic, are o mare problemă.
- Aţi lucrat cu sportivi cu adevărat excepţionali?
- Da. Am colaborat zece ani cu Bergkamp şi n-am văzut un alt om mai obsedat decît el la fiecare detaliu tehnic. Era incredibil, pe teren şi în afara lui. La fel, Thierry Henry. Puteai să-l suni acasă în fiecare seară la ora 10 şi îţi răspundea. La 23 de ani! Şi nu-l puteai bate niciodată cînd discutai cu el despre fotbal!
Îndrăgostit de Fellini şi de Fassbinder
- Cum aţi reacţiona dacă soţia sau fiica vă va spune într-o zi: "Arsene, ar trebui să te opreşti, să te linişteşti"?
- Ştiţi care a fost ultimul lucru pe care l-a făcut Sir Bobby Robson înainte de a muri? S-a dus să vadă un meci de caritate. Putea sta liniştit acasă, dar a preferat să meargă pe stadion. Mai avea două sau trei zile de trăit, dar acela a fost locul unde şi-a dorit să fie. Ce-ar fi făcut acasă? Să se gîndească îngrozit la moarte? Alegerea lui a fost să-şi urmeze pasiunea.
- Ce filme vă plac?
- Am văzut multe, majoritatea din anii '70. Fellini, Fassbinder. Mi-a plăcut în special "Vînătorul de cerbi". Un clasic. Dar în ultimii zece ani nu prea am mai avut timp de filme. Mă uit mai mult la fotbal, la politică. Dezbateri despre societate. De exemplu, dezbaterile în jurul alegerilor americane sînt fantastice, ca şi în Franţa. Sînt un fel de Arsenal contra Manchester.
- Aţi putea fi un bun consilier politic.
- Da, există destule asemănări cu antrenoratul. Îţi poţi domina mai bine propria natură şi, la televizor, politicianul care pierde dezbaterea e cel care se enervează. Imediat cum devii agresiv, ai pierdut! E o regulă de bază.
- Care este cel mai bun om la dezbateri politice?
- Nicolas Sarkozy e bun. Obama are charismă. E un tip care poate schimba lumea, dar nu are în spate 20 de ani de experienţă, astfel încît să nu facă greşeli.
49 de meciuri consecutive fără înfrîngere în prima divizie a avut Arsenal, cu Wenger pe bancă, în perioada august 2003 - octombrie 2004: cea mai lungă serie fără eşec din istoria Premier League
"Există un preţ pe care îl plăteşti pentru fiecare pasiune. Le spun asta mereu jucătorilor mei. Cînd îţi e foame, doar stomacul e cel care-ţi spune asta. Cînd însă ţi-e foame de succes, e un sentiment care vine din întregul tău corp. Devine miezul vieţii tale"
"Unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat în Japonia a fost din sumo. Niciodată nu poţi spune la sfîrşit cine a cîştigat sau cine a pierdut. Luptătorii nu-şi arată emoţiile spre a nu-l pune pe învins într-o situaţie stînjenitoare. De aceea îmi învăţ jucătorii să fie politicoşi cu adversarul"
"Nu sînt un tip extrovertit. În meseria asta, am deprins repede să-mi domin emoţiile şi ştiu că plătesc un preţ pentru că le ţin doar în sufletul meu. Nu e un lucru sănătos. Dar, dacă-ţi arăţi trăirile în faţa echipei după un joc, poţi provoca o mulţime de pagube ireparabile"
"Mi-ar plăcea să mă ocup şi de artă. Am un prieten care are o galerie la Nisa şi merg uneori acolo. Ar putea fi, într-adevăr, un domeniu interesant pentru mine"
"Dacă te uiţi la ce se întîmplă acum în lume, remarci necesitatea unui guvern mondial. Şi asta se va întîmpla, poate peste 50 de ani, dar se va întîmpla. Altfel, nu faci decît să transferi problemele de la o ţară la alta"
CV Arsene Wenger
Data naşterii: 22 octombrie 1949 (Strasbourg/Franţa)
Este căsătorit cu o fostă baschetbalistă, Annie Brosterhous, şi are o fată, Lea
Licenţiat în inginerie electrică şi economie la Universitatea din Strasbourg
A jucat la Mulhouse ('73-'75), ASPV Strasbourg ('75-'78), RC Strasbourg ('78-'81)
Palmares ca jucător: campion al Franţei ('79)
Echipe antrenate: Nancy ('84-'87), Monaco ('87-'94), Nagoya Grampus Eight ('95-'96), Arsenal ('96-prezent)
Palmares ca antrenor: campion al Franţei ('88), Cupa Franţei ('91), Cupa Japoniei ('95), Supercupa Japoniei ('96), campion al Angliei ('98, '02, '04), Cupa Angliei ('98, '02, '03, '05), FA Community Shield ('98, '99, '02, '04)
Jucători lansaţi: Djorkaeff, Weah, Henry, Vieira, Fabregas, van Persie, Kolo Toure
E primul manager non-britanic cîştigător al eventului în Anglia ('98)
Singurul manager din istoria Premier League care a terminat un sezon fără înfrîngere (2004)
)
)
)
)
)
)
)
