Acum 60 de ani, alergătoarea Julia Chase-Brand a concurat într-o perioadă când femeile aveau INTERZIS! Povestea incredibilă: „Se spunea că le poate cădea uterul”

În 1961, Uniunea de Atletism Amator din SUA interzicea femeilor să ia parte la alergări pe şosea. Era privit ca un act de nesupunere socială, dar şi ca un risc la adresa feminităţii şi a funcţiei reproductive.

Cînd erau lăsate să concureze, rezultatele lor nu erau trecute pe foaia oficială. Nici măcar la Olimpiadă atletele nu aveau voie să intre în concurs la probele mai lungi de 800 de metri! Cele mai absurde zvonuri strigau că alergătoarelor le-ar putea cădea uterul din cauza efortului prea mare.

Dr. Julia Chase-Brand aleargă şi acum, la senectute, în costumul de atunci, care îi vine perfect. Este considerată pioniera alergatului pe şosea.

„Faptul că am încheiat acea cursă a fost un moment-cheie pentru mine", spune Chase-Brand, care acum este directorul medical al unei clinici de psihiatrie. "Am reuşit să gestionez acea presiune şi mi-am dat seama că pot face orice cu viaţa mea".

Julia Chase-Brand și multele sporturi de la început

Julia a alergat de copil, prin pădurile de lîngă ferma bunicii sale. Prindea broaşte, juca fotbal american, baseball şi hochei cu cei patru fraţi ai ei. Alerga cîte 2 kilometri, către şcoală, cînd pierdea autobuzul. Vîslea şi fugea desculţă în zăpadă.

„Mă simt mai bine cînd alerg. Mă simt un animal de rasă", spunea Chase-Brand.

„Dorinţa ei de a alerga părea fără sfîrşit. Cred că Julia s-a născut ca să alerge", spunea şi primul ei antrenor, George Terry.

După doar o lună de pregătire, Julia a luat parte la prima sa cursă, 800 de metri, la Campionatele Regionale din New England.

• Atunci, la 17 ani, Chase-Brand a fost silită să scrie în acte că este din statul Rhode Island, pentru că femeile din Connecticut nu aveau voie să participe la astfel de curse.
• A luat parte la selecţia pentru Jocurile Olimpice, dar nu a reuşit. Poate şi pentru că a purtat pantalonii fratelui său şi încălţăminte cu trei numere mai mare. â
• Atunci ea s-a hotărît să alerge pe distanţe mari, considerînd că aceste curse ar avantaja-o. S-a înscris la Manchester Road Race, ediţia din 1960, dar nu a fost primită să ia startul.

Declaraţia de Independenţă

În 1961, Julia a alergat, neoficial, o cursă de 7 kilometri în Massachusetts, terminînd pe locul 34 şi învingînd 8 bărbaţi. Atunci şi-a exprimat şi dorinţa de a se lupta cu federaţia pentru ca femeile să poată alerga legal. Presa a luat-o în seamă, dar mai mult privind-o cu condescendenţă decît cu încredere.

„La o parte, maratonişti, vine liceanca!" sau "Vrea să-i fugărească pe băieţi", acestea erau titlurile vremii.

Dar ea s-a folosit de atenţia aceasta, uneori răutăcioasă. Şi-a făcut fani în Japonia şi Africa de Sud. Un nudist din Polonia i-a cerut o amprentă a piciorului. Julia nu a fost prima din familia sa care a încercat să schimbe vremurile în care trăia. Străbunicul ei se luptase pentru dreptul femeii la vot, la sfîrşitul anilor 1800. La fel şi bunica ei.

Pe 23 noiembrie 1961, Julia Chase-Brand a ajuns la Manchester purtînd o bentiţă, un costum de alergare cu fustă, pantofi de sport şi o cruciuliţă la gît. S-a dus la oficiali rugîndu-i s-o lase să alerge. A fost refuzată.

„Nu am încercat să mă maschez în bărbat. Eram fată. Aveam fustă, aveam părul coafat, aveam ruj şi voiam să alerg", spune Julia. Lîngă ea, alte două femei aveau de gînd să alerge. Una era mama unui copil mic, alta era o studentă dansatoare. Cîte stereotipuri erau de dărîmat dintr-o lovitură?

Femeile însă nu au putut alerga cot la cot cu bărbaţii. Au avut startul în urma lor.

„Primul bărbat pe care l-am depăşit mi-a spus «Du-te, fetiţă, peste ei!»". Una dintre fete preluase conducerea la categoria ei, dar teama de a trece finişul a făcut-o să abandoneze. Julia însă a mers pînă la capăt şi a terminat cursa pe locul 128. Rezultatul nu a contat. Oficial. Neoficial?

Ziarele de a doua zi scriau „Trei femei au fost mai bune ca bărbaţii la alergare". Aşa s-au emancipat alergătoarele americane.

Promisiunea e promisiune

În anii '50 şi '60, cursa de la Manchester era a doua ca importanţă, după maratonul de la Boston. Dar Julia promisese că nu va mai lua parte la curse interzise alături de bărbaţi, în speranţa că, treptat, femeilor li se va permite să alerge la probe din ce în ce mai lungi.

Din cauza aceasta, Chase nu s-a băgat la maraton. O altă femeie, Roberta Gibb, a marcat această premieră, în 1966. O altă femeie, Kathrine Switzer, a intrat în istorie după ce, la maratonul din 1967, a trecut de o tentativă a unui oficial de a o scoate fizic din cursă.

Doctor Julia

În loc de atletism, Julia s-a dus la facultate. A devenit biolog, s-a măritat, a predat la colegiu şi a locuit în Trinidad, Panama şi Australia. A studiat liliecii, urangutanii şi gorilele.

În 1996, la 53 de ani, a devenit cea mai bătrînă persoană care a absolvit Colegiul de Medicină Albert Einstein din New York, făcîndu-se astfel şi psihiatru. A alergat pînă în 2006 serios, acum înoată şi merge cu bicicleta.

"Femeile din familia mea trăiesc 90 de ani şi îşi pierd dinţii la 89"

"Cînd Jan Benoit Samuelson a cîştigat primul maraton olimpic în 1984, am plîns ca un copil"
Julia Chase-Brand, atletă

Misterul de 35 de ani al unui afiş care a tulburat lumea a fost risipit