SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONAT MONDIAL

Roxana Cocoş a obţinut medalia de bronz la aruncat, la Mondialul de haltere de la Paris

Articol de GSP - Publicat marti, 08 noiembrie 2011 00:00 / Actualizat marti, 08 noiembrie 2011 18:39

Roxana Cocoş a cîştigat medalia de bronz la stilul aruncat, în finala categoriei 63 de kilograme, la Campionatul Mondial de haltere, de la Paris.

La stilul smuls, Roxana Cocoş a început competiţia cu 100 de kilograme, urcând apoi la 104 kg, pentru a încheia cu un nou record personal, 107 kilograme, cu care s-a clasat pe locul 6. La stilul smuls, câştigătorea probei, rusoaica Svetlana Tsarukaeva a reuşit 117 kilograme, cu care a bătut recordul mondial de 116 kg, ce data din 2005.

La stilul aruncat, sportiva română în vârstă de 22 de ani a reuşit 131 kilograme din prima încercare, urcând apoi la 136 kilograme, pentru a încheia cu o ratare la 140 kilograme. Chiar şi aşa, Roxana Cocoş a cucerit medalia de bronz la aruncat, în timp ce la total s-a clasat pe locul 4. Columbianca Mayia Maneza a doborât recordul mondial, cu 147 kilograme, cel anterior fiind stabilit tot de ea, în 2010.
Medalia de aur la total a revenit rusoaicei Svetlana Tsarukaeva (255 kg), urmată pe podium de Mayia Maneza (Columbia, 248 kg) şi de chinezoaica Xiaofang Ouyang (246 kg).

Roxana Cocoş a fost singura reprezentantă a României în competiţia feminină. La masculin, în prima zi de competiţie, Marius Gîscan s-a clasat pe locul 18 (cat. 62 de kilograme), cu un bilanţ de 274 kilograme (115 la smuls şi 159 la aruncat).

Ceilalţi competitori români sunt Antoniu Buci (69 kg), Adrian Ghişoiu (77 kg), Răzvan Martin (77 kg), Gabriel Sâncrăian (85 kg) şi Valeriu Calancea (94 kg). Înaintea plecării spre Paris, preşedintele FR Haltere Nicu Vlad a declarat, pentru MEDIAFAX, că principalul obiectiv al delegaţiei României la Campionatul Mondial este obţinerea a patru calificări la Jocurile Olimpice din 2012.

Ediţia din 2011 a Campionatului Mondial este a 79-a la masculin şi a 22-a la feminin şi se desfăşoară la Disneyland Paris.

Sursă: Mediafax

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Superliga
Dorinel Munteanu a început curățenia la Oțelul Galați » Primele două despărțiri
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Superliga
Polițele lui Șumudică » Antrenorul nu s-a abținut și a lansat un atac în conferință + Bulversat de o știre: „Am citit cu stupoare”
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”
Stranieri
Notă fără precedent! Radu Drăgușin a fost desființat în presa din Anglia: „Crezi că ai văzut cea mai slabă evoluție a lui? Te înșeli”

Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un Angajament, preluând numele conspirativ «Mircea Crișan»” + „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate”

7 curiozități din clasicul Dinamo - Rapid: cea mai mare diferență de scor, giuleștenii au produs un moment istoric + Palmaresul lui Marius Șumudică împotriva „câinilor”


Comentarii (4)
ligax
ligax  •  08 Noiembrie 2011, 22:01

Felicitari !!

alexiss79
alexiss79  •  08 Noiembrie 2011, 21:47

FELICITARI ROXANA, SI SUCCES MAI DEPARTE SI LA LONDRA!!! DIN PUNCT DE VEDERE A SPORTIVILOR SPORTUL ROMANESC O DUCE BINE... din pacate din punct de vedere a infrastructuri, a investitiilor si nu in ultimul rand a interesului ESTE IN DECADERE TOTALA.

danijel_subotic
danijel_subotic  •  08 Noiembrie 2011, 20:11

bravo, bravo!

Vezi toate comentariile (4)
Comentează