Articol de GSP - Publicat duminica, 18 decembrie 2011 00:00 / Actualizat duminica, 18 decembrie 2011 09:57
Dinamoviştii au deschis scorul aseară dintr-un 11 metri inexistent, faza fiind criticată vehement de către gazde.
VEZI AICI PENALTY-UL ACORDAT DE TUDOR
Faza meciului: în minutul 49, Dănciulescu a intrat în careul advers, avîndu-l în spate pe veteranul Ilyeş, iar arbitrul Alexandru Tudor a arătat punctul cu var. Atacantul dinamovist a avut o ieşire nervoasă, de bucurie că a scos un penalty pentru echipa sa, mai ales că reluările TV au arătat că decizia bucureşteanului nu s-ar fi impus.
Mijlocaşul mureşenilor a protestat, ca de altfel şi ceilalţi coechipieri ai săi, şi-a primit cartonaş galben din partea arbitrului. Ilyeş i-a arătat cerul lui Alexandru Tudor, strigîndu-i: "Vezi că te vede Cel de Sus! Nu doarme!". După ce protestele s-au domolit, Marius Niculae a bătut penalty-ul şi a marcat, 1-0. Şi atît a rămas scorul pînă la final.
La final, Robert Ilyeş a fost extrem de dur: "Tudor m-a pus să-mi schimb şi crampoanele, arbitrul a avut de la început o tentă prin care-şi bate joc de echipa noastră. N-a fost nici un contact la faza cu Dănciulescu. Ne-a executat în direct. Să-i fie ruşine! Pot fi suspendat oricît de comisii, dar nu pot să nu spun adevărul! Dumnezeu judecă pe fiecare! Nu ne încălzeşte dacă Tudor va fi suspendat şi 10 etape. Cînd va lua decizia, la judecată, domnul Crăciunescu să se gîndească şi la faptul că e Dumnezeu sus şi vede tot".