SPORTURI  »  ATLETISM  »  SPECIAL

Băiatul regăsit! » O poveste fabuloasă din Sudanul de Sud, stat nou fondat pe harta lumii

"Băieţii pierduţi ai Sudanului"

Articol de - Publicat vineri, 30 decembrie 2011 00:00 / Actualizat joi, 29 decembrie 2011 22:11

El face parte dintre "Băieţii pierduţi ai Sudanului", copiii care au fost răpiţi în timpul războiului din ţara sa de origine.

Lomong a absolvit Northern Arizona University. A concurat la Jocurile Olimpice de la Beijing, în 2008, fiind eliminat în semifinale, dar acum se antrenează şi pentru 800 de metri. Este cetăţean american din 2007. Are de toate, educaţie, siguranţă şi speră la medalii. Drumul pînă la toate acestea a fost însă lung şi anevoios.

Pentru că Lomong este unul dintre "Băieţii pierduţi ai Sudanului", adică unul dintre cei 20.000 de tineri din grupurile etnice Dinka şi Nuer, care au fost răpiţi sau lăsaţi orfani în timpul celui de-al doilea Război Civil Sudanez (1983–2005). Ei au fost cei norocoşi. Peste 2,5 milioane de oameni au fost ucişi şi milioane bune au fost dezrădăcinaţi.

Lopez, pe numele lui adevărat Lopepe, a fost răpit de la slujba de duminică dimineaţa pe cînd avea 6 ani. L-au luat cu ei rebelii care voiau să facă din el soldat. A evadat şi a reuşit să scape şi de oamenii care îl urmăreau ca să-l omoare. Au urmat 10 ani petrecuţi într-o tabără de refugiaşi din Kenya. În acest timp, familia sa rămasă în Sudan l-a crezut mort şi i-a organizat înmormîntarea în absenţă.

SUA l-au salvat
A ajuns în SUA prin intermediul unei asociaţii catolice, în 2001. L-a adoptat o familie din New York. A învăţat şi s-a antrenat. Şi a purtat chiar steagul SUA la ceremonia de deschidere a Olimpiadei chinezeşti. Ar fi visat africanul la toate acestea atunci cînd avea 6 ani şi lupta pentru supravieţuire?

"Nici într-un milion de ani. Am trăit de unul singur de la 6 ani, nu am înţeles ce este aceea copilărie. Nimeni nu mi-a citit vreo poveste. Nu am avut nici un Crăciun. De la 6 ani am început să trăiesc ca un adult. Cînd am împlinit 14 ani nu-mi imaginam că mai pot avea o viaţă. Eram un copil care mînca din gunoaie", spune Lopez, care acum are 26 de ani. Data lui de naştere din buletin este pusă, în mod convenţional, 1 ianuarie 1985.

A avut şansa să-l vadă la televizor pe Michael Johnson cîştigând aurul la JO din 2000 la un televizor alb-negru. De atunci a început să viseze. Un an mai tîrziu a ajuns la New York. "Am redevenit copil atunci", consideră atletul. Acum, că a terminat facultatea, vrea să alerge şi la Londra. Ştie că e puţin bătrîn, dar va încerca să se califice.

Discursuri pentru americani
Lopez şi-a adus doi dintre fraţi în America, i-a dat la şcoală. A înfiinţat o fundaţie care promovează pacea şi unitatea în Sudanul de Sud. Este sponsorizat de Nike şi ţine discursuri în care le explică studenţilor americani ce viaţă bună au ei şi cum ar trebui să şi-o păstreze.
"Le spun copiilor din ţara aceasta că se pot duce la culcare fericiţi şi că, dimineaţa, cînd se trezesc, sînt tot fericiţi", spune Lomong.

Campion al Statelor Unite
Lomong a cîştigat primul său titlu naţional în 2009, cînd a încheiat cursa de 1.500 de metri în 3:41.68. În acea vară el a ieşit al optulea în finala de la Campionatele Mondiale. În iunie 2010, el a cucerit din nou aurul naţional la 1.500 de metri, într-o cursă extrem de tactică.

Lopez Lomong
- cetăţenie americană
- născut pe 1 ianuarie 1985, la Kimotong, Sudanul de Sud
- locuieşte la Flagstaff, Arizona
- 1,80 metri înălţime
- probe - 800 m, 1.500 m

3 minute, 32 de secunde şi 20 de sutimi este cel mai bun timp înregistrat de Lomong la 1.500 de metri

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Louis Munteanu, despre faza golului cu Dinamo: „L-am împins puțin, doar ca să îl sperii! Arbitrul a comis-o” + Ce spune despre accidentare
Superliga
Louis Munteanu, despre faza golului cu Dinamo: „L-am împins puțin, doar ca să îl sperii! Arbitrul a comis-o” + Ce spune despre accidentare
Verdictul specialistului după cea mai încinsă fază din Dinamo - CFR Cluj: „Am fost uimit de decizie”
Superliga
Verdictul specialistului după cea mai încinsă fază din Dinamo - CFR Cluj: „Am fost uimit de decizie”
Titularul de la FCSB a primit o mărire de salariu: „Gigi nu i-a prelungit și contractul”
Europa League
Titularul de la FCSB a primit o mărire de salariu: „Gigi nu i-a prelungit și contractul”

EXCLUSIV „Îmi vine să-mi dau pumni în cap” » Leonard Doroftei, despre marea greșeală pe care și-acum o regretă: „Am vândut-o pe nimic!”

Antrenorul care a descoperit-o pe Simona Halep trăiește o dramă, fiindu-i amputat un picior: „Nu am cum să îi cer ajutorul, cred că tatăl Simonei e supărat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează