Zboară cu o aripă tăiată » Ieşeanul Florin Cojoc e primul atlet român care va concura la Jocurile Paralimpice

Destinul n-a fost deloc blînd cu Florin Cojoc. La numai 12 ani, brusc, visele copilului neastîmpărat şi plin de viaţă s-au sfărîmat ca un glob de cristal care a alunecat pe un colţ de viaţă. Povesteşte senin, nici nu clipeşte, despre drama prin care a trecut în urmă cu 20 de ani, de parcă n-ar fi vorba despre el: "De mic eram curios, mă fascina să văd lumea de sus. Mă căţăram pe orice. Plecasem să culeg fructe de pădure şi m-am urcat pe un stîlp de înaltă tensiune, de unde aveam o privelişte superbă. M-am dezechilibrat şi, ca să nu cad, m-am prins cu mîna stîngă de un fir prin care treceau 6.000 de volţi".

"Mi-au tăiat întîi un deget, încă unul şi încă unul"
De acolo, totul a fost doar şansă. A intrat în comă. Nu-şi mai aminteşte decît că s-a trezit după cîteva zile. "Nu mai aveam antebraţul stîng. Mama mi-a povestit că medicii au încercat. Mi-au tăiat întîi un deget, apoi altul, încă unul, dar cangrena se tot întindea. Ca să-mi salveze viaţa, mi-au amputat tot antebraţul. Am rămas doar cu o treime din cot, destul cît să pot îndoi puţin braţul, să pot agăţa cîte ceva", rememorează Florin.

Şi îşi mai aminteşte că "atunci cînd m-am trezit, prima întrebare a fost: «O să mai pot să joc fotbal?». Mama a zîmbit, mi-a spus ce norocos am fost că mai eram în viaţă. Dar eu nu puteam să trăiesc fără fotbal, fără să fac sport. De fapt, sportul m-a ţinut în viaţă. Şi nu ştiu dacă realizam în viaţă cu două mîini ceea ce am reuşit cu doar una".

"Am învăţat totul de la capăt"
După accident, Florin nu s-a împăcat niciodată cu rolul de victimă : "Mă enerva teribil că toţi încercau să mă menajeze. M-am ambiţionat şi mai tare. După doi ani eram complet independent. Am învăţat totul de la capăt, cum să mă spăl, să mănînc, să mă îmbrac, să-mi leg şireturile".

În clasa a IX-a, părinţii au decis să-l dea la un liceu special, "Ion Hoban", pentru copii cu dizabilităţi, fără să-i spună. "Mi-a fost tare greu să mă adaptez cu toţi acei copii cu handicap în jurul meu. Mi-am găsit alinarea în sport. Încă mai speram să ajung un mare fotbalist. Eram tehnic, pasionat. Dar am început să fac şi alte sporturi, tenis de masă, volei, handbal, atletism, unde am fost ani la rînd campion naţional la mai multe probe".

A jucat fotbal 10 ani în Divizia D
Nici acum, la 32 de ani, Florin nu vorbeşte şi nu se consideră ca fiind o persoană cu dizabilităţi. A jucat fotbal timp de 10 ani, pe la diverse echipe judeţene. "Eram coordonator, îmi plăcea mingea. Poate aş fi ajuns destul de sus, dar, din cauza problemei cu mîna, nu s-a putut".

În paralel, a continuat să facă mai multe sporturi, dar de bază a rămas atletismul. Acum, în timpul liber, e antrenor de fotbal la o echipă de copii de la şcoala "Noua generaţie", de unde îşi mai completează veniturile. "Joc şi eu cîteodată, dar mai rar, mi-e teamă să nu mă accidentez", spune atletul.

Medalii la primul concurs internaţional
În 2008, după Jocurile Paralimpice de la Bejing, a început să se gîndească serios să participe şi la competiţii internaţionale. "Cînd am aflat ce înseamnă să te pregăteşti ca un profesionist, de cîţi bani e nevoie, de baremuri de calificare, m-am cam descurajat. Dar, cu ajutorul preşedintelui Comitetului Naţional Paralimpic, Sally Lamonte, am reuşit să ajung în 2010 la un concurs în Italia, unde am cîştigat două medalii de argint şi un loc 4, calificîndu-mă şi la Mondialele din 2011, din Noua Zeelandă. De atunci a venit însă şi măcelul. Pentru că am început să mă antrenez profesionist cu soţii Ursanu. Am învăţat să alerg corect, să mă antrenez la sînge, cîte două-trei ore zilnic. A fost greu, uneori groaznic", mărturiseşte Florin.

Calificare obţinută în oraşul lui Gerrard
A continuat să participe la marile concursuri internaţionale. A fost în Dubai, apoi la Mondialul din Noua Zeelandă, unde a obţinut medalii. Anul trecut a concurat şi la un Grand Prix, la Kodley, oraşul natal al lui Steven Gerrard, căpitanul lui Liverpool.

Acolo, în proba de săritură în lungime, la ultima încercare, şi-a cîştigat dreptul de a participa la Jocurile Paralimpice de la Londra. A "zburat" 6,21 metri, cu un centimetru peste barem, devenind primul atlet român care va participa la Olimpiada sportivilor cu dizabilităţi, care va avea loc la Londra (29 august - 9 septembrie).

Încearcă şi la 200 de metri
Ieşeanul nu e genul care să se mulţumească însă cu puţin. Mai are cîteva concursuri internaţionale în care va încerca să obţină calificarea la Paralimpiada din vară şi în proba de 200 de metri. Trebuie să coboare sub 23 de secunde şi 35 de sutimi, cît este baremul probei.

Şi ca să fie bine pregătit, vrea să ia startul în această probă chiar şi la campionatele naţionale rezervate sportivilor normali: "Ştiu că nu pot să cîştig acolo, dar important e să alerg cu ei, să fiu cît mai puternic pentru calificările la Paralimpiadă".

Masterand în educaţie fizică şi sport
Handicapul şi cariera sportivă nu l-au oprit pe Florin să-şi continue şi studiile. A fost primul absolvent cu dizabilităţi al Facultăţii de Educaţie fizică şi Sport din Iaşi, în 2008: "I-am cam pus în încurcătură pe cei de acolo. Eram primul caz de student cu dizabilităţi. Dar am intrat la zi, am avut note bune, am făcut parte din echipa facultăţii la mai multe sporturi, apoi am făcut şi masterul în 2010. Am avut o studenţie super".

Cea mai mare dorinţă: să-şi facă o familie
Cu o mînă amputată şi cu un venit stabil de numai 520 de lei lunar, Florin ar dori să lucreze ca profesor de sport: "Nu sînt posturi, nu s-au mai dat concursuri în ultimul timp". Zîmbeşte însă şi se declară fericit. De doi ani are o prietenă. Îşi doreşte copii, dar nu se grăbeşte cu căsătoria: "Vreau să îi pot asigura familiei mele tot ce e mai bun. În primul rînd, visez la o casă. Poate că această Paralimpiadă îmi va deschide şi alte oportunităţi".

Paralimpiada de vară a ajuns la a XIV-a ediţie
Prima mare competiţie paralimpică a avut loc în 1948, în Anglia, la Stoke Mandeville. A organizat-o Sir Ludwig Guttman şi la ea au participat marii mutilaţi din cel de-Al Doilea Război Mondial. Din 1960, Paralimpiada de vară s-a desfăşurat mereu în anul Olimpiadei, de multe ori chiar în acelaşi oraş. La Beijing, în 2008, au participat 4.000 de sportivi din 150 de ţări, care s-au întrecut în 20 de discipline. Paralimpiada de iarnă a debutat în Suedia, în 1976, iar cea de-a X-a ediţie va avea loc în 2014 în Rusia, la Soci.

"Nu ştiu dacă am vreo şansă la medalie la Paralimpiadă, dar sînt dator să încerc. E o şansă unică să ajungi la o asemenea competiţie şi vreau să profit de ea" (Florin Cojoc, atlet paralimpic)

"Au fost sute de momente în care mi-am spus că nu mai pot, că nu mai rezist, că o să explodez dacă nu renunţ. Dar am strîns din dinţi şi am mers mai departe" (Florin Cojoc, atlet paralimpic)

"Mihai Neşu e un exemplu pentru noi toţi. Sper să-l cunosc într-o zi, să-i arăt ce ştiu cu mingea şi să-i propun să facem o «naţională» din jucători cu dizabilităţi. Să facem meciuri caritabile, să-i ajutăm pe cei ca noi" (Florin Cojoc, atlet paralimpic)

"La un concurs din Italia l-am cunoscut pe Oscar Pistorius. E tare, un băiat super. Am şi concurat cu el. Ne-a bătut rău, el a ieşit primul, eu doar pe patru. Am rămas prieteni, mi-a dat şi un autograf" (Florin Cojoc, atlet paralimpic)

"În 2010, Florin a venit la mine şi la soţul meu şi ne-a rugat să-l antrenăm. L-am primit cu rezerve, n-am crezut că poate realiza mare lucru. Ne-am dat însă repede seama ce calităţi sportive şi umane are" (Viorica Ursanu, antrenoarea lui Florin Cojoc)

520 de lei e venitul lunar al lui Florin: 220 de lei e pensia de handicap, iar 300 de lei înseamnă indemnizaţia de la clubul Politehnica Iaşi