Articol de Răzvan Luţac - Publicat vineri, 16 martie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 16 martie 2012 13:31
În spatele unui nume cu o rezonanţă destul de scăzută pentru iubitorii fotbalului european, se ascunde un proiect nemaiîntîlnit, care a fascinat un fotbal acaparat de dominaţia Dinamo Kiev-Şahtior
Metalist Harkiv este un club vechi, fondat în 1925. Cu o istorie bogată în spate, deşi obscură pînă în anii '80. Ani în care au venit marile realizări, cele două finale de Cupă a Uniunii Sovietice. Una cîştigată, alta pierdută. Oricum, performanţe notabile, sosite după mai bine de jumătate de secol secetos, fără trofee şi pierdut undeva în liga a doua sovietică.
Separarea Ucrainei de Rusia nu a fost chiar de bun augur pentru Metalist. Dispăruseră adversari grei, precum echipele din Moscova sau Dinamo Tbilisi, dar Dinamo Kiev avea să pună monopol pe titlul de campioană. Cîţiva ani buni, Metalist nici nu s-a intersectat cu echipa la care Şevcenko făcea furori, deoarece se chinuia în liga secundă din ţara vecină.
Dinamo Kiev a primit, la începutul anilor 2000, o adversară de calibru. Dar nu a fost Metalist. La vecinii din estul Ucrainei, Şahtior, a ajuns Mircea Lucescu, iar "minerii" au început să se bată de la egal la egal cu Dinamo Kiev, doar o umbră a echipei care învingea pe Nou Camp cu 4-0. De Metalist? Nimic. Deocamdată.
Naşterea unei echipe
La finalul sezonului 2002-2003, echipa avea să retrogradeze din prima ligă. Promovarea a venit imediat, dar au apărut şi problemele financiare. Astfel, la echipă şi-a făcut apariţia Oleksandr Iaroslavski, un prosper om de afaceri ucrainean, iar totul s-a schimbat în bine pentru Metalist.
Primul sezon cu adevărat reuşit a fost 2006-2007. Un loc trei şi o calificare în semifinalele Cupei. Nu foarte rău. Visul participării în cupele europene devenise realitate, iar lumea a simţit că se poate mai mult. Echipa a dat de Everton, eliminare la limită (2-3, 1-1). Dar nimeni nu s-a dat bătut.
Un nou loc trei, care avea să devină o obişnuinţă pentru Metalist, a dat startul primei campanii europene de marcă. După eliminarea de poveste a turcilor de la Beşiktaş (4-1, 0-1), au venit trei victorii şi un egal în grupa Cupei UEFA (1-0 cu Galata, Olympiakos şi Benfica, 0-0 Hertha), şi o echipă care nu bătuse pînă atunci în cupele europene decît pe Borac Banja Luka (1988, Cupa Cupelor) se califica în primăvara europeană!
Pînă la urmă, echipa s-a oprit în optimi. Blocată de Dinamo Kiev, coşmarul de care echipele ucrainene nu scapă nici măcar în Europa.
Sudamericani în căutarea gloriei
Mulţi acuză faptul că Metalist nu mai este o echipă ucraineană. Nu sînt departe de adevăr: nu mai puţin de 10 sud-americani, plus alţi trei străini. În plus, nici măcar ucrainenii nu sînt get-beget, deoarece Disljenkovic şi Devic sînt născuţi în Serbia, iar primul a şi jucat în naţionala plavilor.
Dar toţi fotbaliştii de import ajunşi la Harkiv au o mare foame de rezultate, pentru a fi remarcaţi în Vest. Unii au eşuat la echipe din Occident, precum Torsiglieri (Sporting) sau Sosa (Bayern şi Napoli), astfel că unica şansă de a reintra în prim-planul echipelor importante este evoluţia în meciurile intercluburi din Europa.
Acum trei sezoane au fost optimi. Apoi, o "ruşinoasă" eliminare în play-off. A venit o campanie mai reuşită, cu un capăt aşteptat, în şaisprezecimi, cu Bayern. Anul acesta, Metalist a depăşit orice aşteptări. A ajuns în sferturi, a marcat 29 de goluri în 10 meciuri (aproape 3 goluri pe meci!) şi a închis gura cîrcotaşilor care au acuzat-o că e mult prea slabă pentru a o elimina pe Olympiakos, după 0-1 în Ucraina. Markevici şi elevii săi au reuşit o întoarcere incredibilă în retur, după ce grecii conduceau cu 2-0 la general cu 20 de minute înainte de final.
Calificare nebună
Puţini le mai dădeau şanse celor de la Metalist. Şi totuşi, echipa ucraineană a renăscut aseară. Nu înainte de un gol primit de la Olympiakos, care nu a schimbat foarte multe, deoarece ucrainenii erau nevoiţi să marcheze tot două goluri.
"Nebunia" a început în minutul 71. Bară Blanco, un oftat prelung din tribune. Tensiunea s-a mărit peste cinci minute, cînd Haţegan a dictat lovitură de la unsprezece metri. Devic a venit să execute. Scăriţă pe centru, apărată fără probleme de Megyeri.
Totul s-a decis în ultimul sfert de oră. Mai întîi, Villagra l-a executat pe portarul advers, după o pasă de geniu primită de la Taison. Atacurile au continuat, iar grecii au bubuit din faţa porţii goale o minge periculoasă. Corner şi nelinişte pe faţa jucătorilor lui Olympiakos. Centrare, Megyeri iese aiurea, iar Devic, acelaşi Devic, care ratase penalty mai devreme, împinge balonul în poartă! 1-2, scor care nu avea să mai fie modificat de o echipă anesteziată a grecilor, nedumerită de o revenire atipică a formaţiei ex-sovietice.
Rinat Ahmetov de Harkiv
În afară de lot şi de antrenor, Miron Markevici fiind tehnicianul cu cele mai multe jocuri în prima ligă ucraineană, echipa nu ar fi ajuns la această performanţă fără aportul financiar al patronului Oleksandr Iaroslavski. Acesta a preluat clubul la mijlocul anilor 2000, în timp ce echipa se afla într-o acută criză financiară.
Cine este Iaroslavski? Deţine grupul DCH (Development Construction Holding) şi este unul din cei mai bogaţi ucraineni, cu o avere estimată la 3,5 miliarde de dolari. În afară de proiectul Metalist, acesta s-a implicat şi în organizarea Campionatului European de către oraşul Harkiv, o urbe aproape la fel de mare cît Bucureştiul, avînd o populaţie de aproape 1.500.000 de locuitori.
Iaroslavski a investit nu mai puţin de 290 de milioane de dolari în lucrări de infrastructură, printre care reconstrucţia principalelor două stadioane din oraş (Metalist şi Dinamo), modernizarea Aeroportului Internaţional Harkiv, dar şi construirea unui hotel de 5 stele, a unei baze de antrenament ultra-moderne şi a unei academii destinate copiilor şi juniorilor.
)
)
)
)
)
)
)
