FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - SPORTUL 1-3

VIDEO Bypass la titlu » Sportul a dat cu Dinamo de pămînt, scor 1-3

Golul lui Ferfelea, care a adus Sportul
în avantaj
Golul lui Ferfelea, care a adus Sportul în avantaj

Articol de - Publicat duminica, 18 martie 2012 00:00 / Actualizat duminica, 18 martie 2012 09:13

Cu Borcea privind descurajat de la fereastra Spitalului de Urgenţă, Dinamo a pierdut lamentabil cu 3-1 în faţa puştilor din Regie, care abia au putut să încropească o delegaţie de 16 jucători pentru meciul de aseară.

Copiii din Regie au venit doar 16 în "Groapă", cu tot cu rezerve, ca în celebrul film. Înainte de primul fluier, timoraţi, s-au strîns unul lîngă altul, parcă erau la Cupa Liceelor, să prindă curaj. Dincolo, dinamoviştii, superiori, băteau lejer "cube". După numai 3 minute, Niculae făcea 1-0 şi părea că nimic nu poate să oprească Dinamo să se urce iar pe tronul Ligii I.

VEZI AICI

REZUMATUL
PARTIDEI!

Tupeu de puşti
Pe nesimţite, puştii Sportului încep să răstoarne terenul. Lazăr a prins aripi pe dreapta, Ferfelea, "tartorul", îl tot zăpăceşte pe Luchin. "Studenţii" stau cu apărarea la centru, fac un presing ucigător, Novac (8) dă o "transversală" de control şi apoi Nistor (16) face linişte. "Să ne daţi banii pe bilete înapoi, băi animalelor!", se strigă de la tribuna a II-a. Jocul lui Dinamo respiră greu, parcă are nevoie de mai multe stenturi în loc de Platini, Strătilă sau Dorel Stoica. Mai pulsează doar Cătălin Munteanu, dar e prea puţin. Iar Ferfelea (32) scoate aparatele din priză, răstignindu-l pe Bălgrădean în plasă, cu o execuţie de şcolar şmecher.

Vezi aici o galerie FOTO de la meci!

Bilbao din Regie
Ciobi schimbă două mîini moarte, Stoica şi Strătilă, cu Tameş şi Alexe, dar nimic, tot Sportul atacă. Dobre (48) ratează de la 3 metri, oprit de Niculae!, apoi tot el e blocat de Bălgrădean. Seamănă cu Bilbao. Alexe nu e nici el conectat, parcă e mai slab decît Strătilă, dacă se poate aşa ceva. Tot Cătălin "Cap de zmeu" egalează (57), dar la "transversale". Atît. Sportul nu dă înapoi un pas. "Băi, Dudu Georgescu o mai trăi?!", face haz de necaz un dinamovist din tribună. Scapă Niculae (73), dar Lungu e acolo. Iese Pulhac, intră Ţucudean. Toate tunurile pe copii. Dar gaşca nebună din Regie rezistă. Şi, mai mult, Lazăr o îngroapă pe Dinamo, cu o execuţie de mare jucător. "Lăsaţi-ne să ne pregătim de Liga Campionilor!", se aude un ecou în "Groapă". Deocamdată e dezastru, Dinamo nu mai e nici măcar lider.

ALTE ŞTIRI DE LA MECI:

Platini titular, în locul lui Alexe

În premieră în această primăvară, Michel Platini a fost introdus de la bun început pe gazon. Brazilianul mai bifase doar cîteva zeci de minute pe Naţional Arena, cu Gaz Metan (2-0), iar la meciul de la Tîrgu-Jiu, 2-2 cu Pandurii, doar s-a antrenat pe margine, n-a jucat deloc. Aseară, a fost titular tocmai în locul lui Alexe, în banda stîngă, Marius neoferind un randament satisfăcător în primele două partide ale sezonului.

Kone, nerefăcut
Djakaridja Kone a vorbit ieri dimineaţă cu antrenorul şi i-a transmis lui Ciobi că încă resimte dureri după contractura musculară de la Tîrgu-Jiu. S-a luat decizia ca africanul să nu facă parte nici măcar din lotul de 18, fiind titularizat Dorel Stoica. Iar ca rezervă a fost adus căpitanul de la Dinamo II, Bucşă.

Dedicaţie pentru Borcea, bandajatul
Imediat după reuşita din minutul 3, Marius Niculae a mers în zona de teren din dreptul Spitalului de Urgenţă şi a făcut semnul victoriei către clinica în care este internat Cristi Borcea. Chiar dacă doctorii i-au recomandat să nu urmărească partida, acţionarul roş-albilor a văzut meciul de la fereastra camerei de spital, avînd un bandaj alb înfăşurat în jurul capului!

"Oglindă, oglinjoară", banner interzis
Fanii dinamovişti au continuat războiul cu şeful LPF, Dumitru Dragomir. Autorii bannerului-eveniment "Mitică la brutărie" au arborat aseară noi mesaje împotriva lui Dragomir. Li s-a interzis o bucată de pînză pe care era scris "Oglindă, oglinjoară", pe motiv că nu l-au anunţat în timp util, înainte de partidă! Totuşi, au intrat cu un altul pe care era scris "Cu cine se aseamănă Mitică din ţară", la care au pus şi continuările: "Naomi", "Cruduţu", "Fernando", "Tonciu" şi "Nikita". Imediat cum le-au văzut, stewarzii au venit şi le-au tras jos de pe gard. "Le ducem la observatorul meciului, Vali Alexandru!", au motivat ei.

Un sfert din Naţional Arena
La partida de aseară au asistat 5.000 de spectatori, un sfert din cîţi au fost la meciul "cîinilor" de pe Naţional Arena, cu Mediaşul. La scorul de 1-1, cei din Peluza Cătălin Hîldan s-au enervat şi au început să scandeze iar împotriva acţionarilor, iar principalul vizat a fost chiar pacientul Cristi Borcea. La 1-2, au început să fie contestaţi şi majoritatea jucătorilor, dar şi Liviu Ciobotariu. Vreo cîteva sute de suporteri au plecat la pauză.

Ferfelea a fost al lor!

Căpitanul Sportului, Ferfelea, a jucat la juniorii lui Dinamo pînă la 15 ani, cînd s-a renunţat la el, nefiind considerat un fotbalist de perspectivă. Dan Petrescu l-a adus pe "Ferfe" la Sportul, unde a şi debutat în Liga 1. Marcator al golului de 2-1 pentru Sportul în partida de aseară, Ferfelea, 26 de ani, avea 3 goluri în acest sezon înaintea jocului cu fosta lui formaţie.

Inbox
- Mircea Rednic şi-a revăzut aseară fosta formaţie, urmărind din tribună partida roş-albilor. "Puriul" a adus ultimul titlu în Ştefan cel Mare în 2007.
- Isăilă de-abia a încropit echipa aseară, titularizîndu-l pe juniorul Ionuţ Şerban, apărătorul dreapta care a jucat cîteva minute şi cu Ceahlăul (2-1), şi cu Braşovul (2-1).
- Pulhac a jucat din primul moment, înlocuindu-l în stînga pe Scarlatache, slab cu Pandurii. Dinamovistul l-a scăpat pe Lazăr la centrarea de la primul gol al oaspeţilor şi a fost contestat vehement de către spectatori.

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
Campionate
Pus pe liber de Manchester United, Ruud van Nistelrooy va fi instalat antrenor principal în Premier League!
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (195)
danbaban
danbaban  •  18 Martie 2012, 22:38

Din pacate nu am jucat nimic ! Nu inteleg de ce atata indolenta la unii jucatori ! Pacat ca iar pierdemn pe mana noastra ! Daca jucam asa nu avem sanse nici la europa league ! Cred ca fara o infuzie de tineret nu facem treaba ... si fara bani investiti (l-am pierdut pe Parvulescu, nu platim alte transferuri necesare) vom ramane in mediocritatea in care ne-am instalat de cativa ani ! Si nu e de mirare ca nu mai vine lumea la astadion !

aloys_
aloys_  •  18 Martie 2012, 16:02

SPORTUL A JUCAT FOTBAL!!! danciulescu, niculae, c. munteanu, plecati terminatilor, sunteti dusi de multa vreme, n-are rost sa mai continuati, traiti din amintiri!... mai ales danciulescu si munteanu, zici ca sunt doua epave, le lipseste total forta, nu mai pot alerga, iar cu 2-3 pase nu se face primavara!.. PLECATI SI LUATI-L SI PE ''PORCEA'' CU VOI, NE FACETI UN BINE!...

zguby91
zguby91  •  18 Martie 2012, 14:22

bravo sportul !

Vezi toate comentariile (195)
Comentează