FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CFR CLUJ 0-1

Nica vrea să rămînă titular la Dinamo: ”Nu vreau să mai ies din echipă”

Nica mai făcuse doar trei antrenamente cu prima echipă a
Nica mai făcuse doar trei antrenamente cu prima echipă a "cîinilor" pînă la ora debutului în Liga 1, cu CFR (0-1)

Articol de GSP - Publicat luni, 07 mai 2012 00:00 / Actualizat duminica, 06 mai 2012 20:05

Nica, 19 ani, a primit botezul Ligii 1 în derby-ul cu CFR Cluj şi a dovedit tupeu în cele 62 de minute jucate. Puştiul a avut atitudine şi după meci.

Dinamo a mai pierdut un titlu, dar poate a cîştigat un fotbalist pentru viitor. E vorba despre fundaşul dreapta Constantin Nica.

Internaţional Under 19, titular la echipa naţională, apărătorul a băgat materiale în timpul derby-ului cu CFR (0-1), nu s-a menajat, nu a arătat teamă în duelurile cu mult mai cunoscuţii rivali şi a avut o incursiune tupeistă în jumătatea adversă, în minutul 37, fiind blocat abia după ce-a driblat trei adversari. A pierdut cîteva baloane, i-a permis lui Nicoară să aibă două oportunităţi, însă a lăsat o impresie pozitivă, fiind felicitat de colegi la final.

"Toporişcă"
Nica, pe care coechipierii îl strigă "Toporişcă", după tackling-urile fără milă pe care le-a făcut la antrenamentele cu echipa de joi şi vineri, a arătat acelaşi tupeu şi la dialogul cu ziariştii de după partidă: "Am avut ceva emoţii, dar numai pînă a început meciul. Au fost constructive. Mi-am spus că n-are de ce să-mi fie frică, era momentul meu, era marea mea şansă. Acum, vreau să demonstrez că nu trebuie să mai plec de la prima echipă. Mi s-a îndeplinit un vis, vreau să arăt că Dinamo trebuie să aibă încredere în mine şi nu vreau să mai ies din primul 11. Depinde mult şi de cum mă voi antrena. Mă pregăteam să merg la turneul de juniori, de la Constanţa, dar am avut cea mai mare surpriză de pînă acum în viaţă, debutul în prima ligă la Dinamo".

300 de euro este salariul lunar al lui Nica la gruparea din Ştefan cel Mare

"CFR Cluj nu m-a impresionat, păcat că am pierdut, întrucît ardelenii nu merită să fie campioni. Nu mi s-au părut speciali" (Constantin Nica, fundaş dreapta Dinamo)

ALTE ŞTIRI DESPRE DINAMO:

Şi Cadu le plînge de milă
Doar 3.000 de oameni au ales să vină sîmbătă seară să-i susţină pe "cîini" şi-au plecat supăraţi acasă, promiţînd să nu mai vină la meciurile următoare ale echipei. Singura bucurie a fanilor: "Măcar să ia CFR Cluj titlul, nu rivalii de la Steaua sau Rapid!". Suporterii nici măcar nu i-au mai apostrofat pe jucători. Căpitanul ardelenilor, Cadu, a deplîns soarta dinamoviştilor: "Îmi pare rău că lumea nu mai vine la meciurile lor, păcat, au un club mare, cu tradiţie. Ar merita o galerie puternică".

Cum a fost motivat Kapetanos
Grecul Kapetanos a fost iar decisiv pentru CFR. Elenul a rezolvat, cu reuşitele sale, în 2012, meciurile cu Tîrgu-Mureş (1-0), Gaz Metan (1-1), Sportul (1-1), Braşov (1-0) şi Dinamo (1-0). În total, are 10 reuşite în acest campionat pentru clujeni. Era mîhnit înainte de derby că e doar rezervă, stătea trist pe bancă, afişînd o mină abătută, însă a fost încurajat de ex-dinamovistul Dani Tudor, actualul antrenor cu portarii al ardelenilor: "Stai liniştit că vei intra şi vei aduce victoria în acest meci". Kape, de care Steaua s-a dispensat gratis la finele lui 2010, a intrat în minutul 60, a înscris şi s-a dus să-i mulţumească lui Tudor.

Bonetti e fan Stoichiţă :)
Tactica lui Dinamo la fazele fixe e inspirată de la rivalii din Ghencea. În minutul 90 al partidei cu CFR, Tameş, care măsoară 1,71 metri, a fost desemnat de Bonetti să-i facă marcaj lui Ronny, 1,83 metri! Bineînţeles că 12 centimetri în plus l-au ajutat pe clujean, care s-a înălţat, a trimis mingea spre Kapetanos, care a marcat. Stoichiţă comis-o şi el de două ori, punîndu-i pe Tatu şi pe Chipciu să-i ţină pe Wesley, respectiv Hamza, ultimii doi mult mai bine clădiţi fizic.

Inbox
- Ofensivul Curtean a jucat în ultimul sfert de oră fundaş dreapta: "Mă aşteptam să evoluez şi pe acest post inedit, cred că mi-am făcut datoria. Joc orice mi se cere, încerc s-o fac cît mai bine".
- Ioan Andone: "Era altfel meciul dacă Dinamo avea tot lotul la dispoziţie. La un moment dat, ne mulţumeam şi cu remiza".
- Cadu: "Am avut şi noroc, dar aşa au echipele mari. Rămîn Rapid, Vaslui şi Steaua în lupta pentru titlu cu noi. Dac-o batem şi pe U Cluj, marţi, mai facem un pas mare către a cîştiga al treilea campionat".
- Gabi Mureşan: "Sînt doar 3 puncte, nu ni se dau încă medaliile de campioni. E bine că am învins şi cu arbitri străini, nu ne mai acuză nimeni de nimic acum".
- Bonetti nu crede că îl mai poate recupera pînă la finele sezonului pe Cătălin Munteanu: "E imposibil ca el să mai joace chiar şi în finala Cupei României, cu Rapid, de peste 3 săptămîni".
- Învins de CFR şi ieşit din cursa pentru titlu, Bonetti ştie cine ar vrea el să ia campionatul: "Îmi place de FC Vaslui, Clujul nu mi-a lăsat o impresie bună".

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Superliga
Cum arată prima soție a lui Walter Zenga la 63 de ani » Fostul model a făcut o schimbare majoră în carieră: „Ceva incredibil”
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
Liga Campionilor
Liga Campionilor: două răsturnări de pus în ramă! În minutul 87 erau conduși cu 2-0, dar au întors uluitor » Rezultatele serii + clasament
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul
Diverse
După 3 ani, instanța a pronunțat divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf » Cât are de plătit antrenorul. Impresara contestă verdictul

Imagini ȘOCANTE cu Pep Guardiola însângerat după egalul cu Feyenoord! Ce s-a întâmplat

Soția lui Dan Șucu, reacție după victoria lui Călin Georgescu: „De ce punem mai întâi ștampila și abia apoi căutăm în DEX?”


Comentarii (6)
fcgeo
fcgeo  •  07 Mai 2012, 22:48

SI EU AS VREA CA NICA SA RAMANA TITULAR.LA FEL CRISAN,MUSAT,CAZACU,SCARLATESCU,TUCUDEAN,STANESCU.TOTI TITULARI.

florinch
florinch  •  07 Mai 2012, 15:15

Singura solutie la Dinamo este intinerirea masiva a lotului.S-ar castiga astfel in trei moduri:1.Ar pleca "batranii",cei carora nu le place sa faca antrenamente tari si au salarii ametitoare pentru ceeace joaca.2.Ar fi adusi tineri valorosi din pepimiera proprie si de la alte echipe,tineri ce nu fac fite la antrenamente,pun osul la batatie,fiind dornici de performanta (nu blazati precum altii) si nici nu cer salarii mari.3.Dinamo ar avea astfel si "marfa" pentru export,asfel incat bugetul clubului sa fie asigurat.Nici suporterii nu ar mai avea pretentia ca in primii doi ani sa ne batem la titlu.

redbuldog
redbuldog  •  07 Mai 2012, 11:28

Dah asta e singura solutie,singura carte castigatoare,intinerirea masiva si nu o chestie de perspectiva ci inceputa chiar de acum!!!Sa-l vad pe Bonetti la meciul cu Sibiu,Mioveni etc. cum baga 2-3 tineri ..Matei,Nica,Burnea,Stanescu,Buia ,Vastag..unii chiar titulari! Numai asa va mai creste si numarul spectatorilor,caci ne-am saturat sa tot vedem lotul de ,,azilati'' care fac echipa de ras prin evolutiile ,,constante" meci de meci..

Vezi toate comentariile (6)
Comentează